Mugur Mihăescu (AUR): Dacă vreți moțiune de cenzură, să votați ce a vrut poporul
Un vot în următoarea săptămână pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin și reducerea la 300 a numărului de parlamentari sunt printre condițiile AUR pentru o eventuală susținere a unei moțiuni de cenzură, potrivit președintelui filialei AUR Olt, deputatul Mugur Mihăescu.
'Până acum eram extremiști, până acum eram putiniști, încă n-am fost ayatolahi, încă n-am fost mulahi, am fost pleava societății și deodată devenim interesanți pentru voi, nu-i așa? Pentru că ar trebui să votăm o moțiune de cenzură, adică să scoatem gunoiul pe care tot voi, împreună, l-ați făcut, dar să vă ajutăm noi să-l scoatem. Hai să vă spun ceva, AUR-ul, AUR-ul este scump. Și ca să beneficiați de AUR, va trebui și voi să votați, dacă vreți moțiune de cenzură, să votați ce a vrut poporul: adică alegerea primarilor din două tururi, adică 300 de parlamentari și alte chestiuni, în săptămâna care urmează. Și poate, poate atunci vă vom ajuta să scoateți gunoiul. Așadar, să înceapă goana după AUR', a afirmat deputatul Mugur Mihăescu, într-o declarație video postată marți pe pagina sa de Facebook.
Partidul Social Democrat (PSD), membru al coaliției de guvernare, a decis, luni, să îi retragă sprijinul prim-ministrului liberal Ilie Bolojan.
Sorin Grindeanu a afirmat marți, la Radio România Actualități, că în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu demisionează, PSD ia în calcul, printre altele, să depună o moțiune de cenzură sau să voteze una depusă de alt partid, inclusiv de AUR.
'Mandatul primit ieri de la colegii mei este retragerea încrederii prim-ministrului Ilie Bolojan. Din perspectiva PSD, Ilie Bolojan trebuie să plece acasă', a declarat Grindeanu.
Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a declarat marți, întrebat dacă va discuta cu AUR și pentru a evita votarea moțiunii de cenzură depuse de PSD, că 'vom vedea ce se va întâmpla în perioada următoare și, funcție de evoluția politică în zilele următoare, vom lua decizii în ceea ce privește discuțiile cu un parlamentar sau altul'.
Biroul Politic Național al PNL și Grupurile Parlamentare ale formațiunii au adoptat, marți, în unanimitate, o rezoluție în care își exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan și pentru finalizarea reformelor asumate. Liberalii au reconfirmat că dacă PSD va trece de la declarații la declanșarea efectivă a unei crize politice, partidul nu va mai face parte dintr-o coaliție cu această formațiune politică.
Liderul Uniunii Salvați România (USR), Dominic Fritz, și-a exprimat, luni seara, susținerea pentru premierul Ilie Bolojan și a anunțat că partidul nu va ieși de la guvernare, iar miniștrii USR vor continua să meargă la muncă.
UDMR nu are 'niciun motiv' să se retragă din Guvern, a transmis președintele Kelemen Hunor, într-un interviu la Digi 24.
Președintele Nicușor Dan se va consulta, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliției de guvernare. AGERPRES / (AS - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă,editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrișor Peiu (AUR): Datele Eurostat demonstrează că Guvernul a ascuns dezastrul finanțelor publice
Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că 'a cosmetizat' deficitul bugetar și a ascuns adevărata situație a finanțelor publice. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, senatorul arată că, potrivit datelor Eurostat calculate în metodologia ESA, deficitul României a ajuns la 7,8% di
Guvern: Oleg Ungureanu, rechemat din calitatea de consul general la Lyon
Oleg Ungureanu va fi rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon (Republica Franceză), conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Guvern. Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție în 2023. 'Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se
Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare
Executivul a aprobat vineri o hotărâre prin care statul român acceptă o donație de vaccinuri în valoare de 1.312.135 de lei din partea Comisiei Europene, pentru combaterea pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea ANSVSA, în vederea implementării campaniei de v
Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR
Premierul Luca Niculescu a anunțat că, vineri, după ședința de Guvern, va convoca o reuniune de evaluare cu miniștrii responsabili de îndeplinirea jaloanelor restante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Niculescu a subliniat că termenele sunt foarte strânse și că România nu își poate permite să piardă
Luca Niculescu: Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
Premierul Luca Niculescu a anunţat, în debutul şedinţei Guvernului, că va fi elaborat un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli, cu responsabilităţi clare, măsuri de prevenţie, intervenţie rapidă şi sancţiuni ferme pentru actele de violenţă. În cursul zilei de vineri, premierul va avea o şedinţă de lucru cu miniştrii ş
Ședință extraordinară de guvern; donație de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine, pe agendă
Guvernul va aproba într-o ședință extraordinară, vineri, un proiect de hotărâre privind acceptarea de către statul român a donației unor bunuri mobile, în vederea realizării vaccinării împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, și darea acestor bunuri în administrarea Autorității Națio
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni - la Palatul Cotroceni; participă președintele Nicușor Dan
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), ajuns la cea de-a VI-a ediție, își deschide lucrările vineri, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan. Peste 150 de tineri din România și din diaspora vor participa, timp de șase zile, la activități dedicate identificării unor soluții concrete la problemele care îi priv
Decizia CEDO privind magistrații/Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plat
Dantes Nicolae Bratu - schimbat din funcția de inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu își încetează mandatul de inspector general de stat la Inspecția Muncii. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. ''La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domn
Eduard Bachide - numit șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN
Eduard Bachide a fost numit, joi, în funcția de șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eduard Bachide se
Nicușor Dan contestă la Curtea Constituțională Legea prin care orașul Voluntari este declarat municipiu
Președintele Nicușor Dan a trimis, joi, Curții Constituționale a României o sesizare asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov, subliniind lipsa mai multor indicatori obligatorii, dar și omiterea din cuprinsul documentației care însoțește actul normativ a unui referendum din 2009 privind transformarea localității în se
Luca Niculescu - ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
Premierul Luca Niculescu va avea vineri, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința este programată să aibă loc de la ora 9:00. În această săptămână s-au înregistrat două incidente grave în școli din Bistrița și Pitești. Joi, un elev din clasa a IX-a
CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administ
Mirabela Grădinaru, la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali: Le datorăm recunoștință
Actul medical înseamnă mai mult decât cunoștințe și competență, înseamnă capacitatea de a reda unui om speranța și încrederea în propriile puteri, a declarat Mirabela Grădinari, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, care a participat joi la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Me
UPDATE Ședința CSAT s-a încheiat
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima ședință a CSAT la care au participat premierul Luca Niculescu și noii miniștri ai Cabinetului. La ședința CSAT au fost analizate implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră









