Ilie Bolojan anunță că nu va demisiona din funcția de premier, chiar dacă PSD cere acest lucru
Premierul Ilie Bolojan, a declarat, duminică seară, că nu va demisiona din funcție, în ciuda crizei politice pe care ar putea-o genera retragerea Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernare.
El a afirmat, duminică, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că are responsabilitatea de a asigura funcționarea Guvernului, indiferent de decizia pe care o va lua PSD după consultarea internă programată pentru luni după-amiază.
'Dacă aș vedea că există o soluție (...) care ar îndrepta lucrurile, dacă premierul Bolojan ar fi ținut banii țării strânși într-o anumită zonă și nu i-ar fi eliberat, dacă s-ar fi putut face niște reforme, altele decât s-au făcut până acum, dacă ar fi fost niște soluții pe care PSD le-ar fi propus până acum, dar nu le-au propus niciodată, atunci credeți-mă că n-ar fi fost niciun fel de problemă ca să mă retrag din această funcție. Asta cât se poate de clar. Dar nu există soluții, nu au fost prezentate alte soluții și am această responsabilitate să asigur funcționarea Guvernului pentru că avem niște provocări foarte importante în perioada următoare. Deci, în funcție de ceea ce va decide PSD, într-o manieră sau alta, nu voi demisiona din funcția de premier', a afirmat Bolojan.
Liderul PNL susține că se va consulta cu președintele Nicușor Dan pe tema gestionării crizei politice care ar putea fi generată de retragerea PSD de la guvernare.
'Noi trebuie să ne absorbim fondurile europene pe care le avem prin PNRR până în august. Dacă Guvernul nu funcționează, dacă sunt perturbații în activitatea guvernamentală, există o probabilitate să pierdem sume importante și veți vedea, dacă s-ar întâmpla asta, că nimeni nu va răspunde în august, când s-ar putea să pierdem niște sume', a adăugat Ilie Bolojan. AGERPRES/(A- redactor: Cristian Lupașcu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Bolojan: Unii oameni din conducerea PSD și-ar dori un premier de tip marionetă
* Ilie Bolojan: PNL nu va colabora cu PSD dacă acesta generează o criză politică
* Ilie Bolojan, întrebat dacă este dictator: Ideea asta nu stă în picioare
* Bolojan: Am primit mesaje de sprijin; nu e vorba de persoana mea, e vorba despre un mod de guvernare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuții
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei Europene a primit observații din partea experților europeni, iar Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii lucrează în prezent la revizuirea propunerii. Acesta a precizat că draftul a fost transmis Comisiei Euro
Seidler (USR) se declară convins că Fritz își va duce la bun sfârșit mandatul de primar al Timișoarei
Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, s-a declarat convins, miercuri, că liderul partidului, Dominic Fritz, își va duce la bun sfârșit mandatul de primar al Timișoarei, după ce Comitetul Politic al formațiunii și-a reafirmat, în unanimitate, sprijinul politic pentru acesta în funcția de președinte al USR.
Bolojan: Bursele sociale pentru elevi și organizarea examenelor, analizate de Guvern după încheierea consultărilor publice
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că Guvernul va analiza propunerile Ministerului Educației privind organizarea examenelor naționale și acordarea burselor sociale pentru elevi, urmând ca o decizie să fie luată după încheierea perioadei de consultare publică. Șeful Executivului a precizat că, &ici
Comitetul Politic al USR l-a reconfirmat pe Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului
Comitetul Politic al USR a reconfirmat miercuri, printr-un vot în unanimitate (151 de membri ai CP prezenți), sprijinul politic pentru Dominic Fritz în funcția de președinte al formațiunii politice. 'USR reafirmă fără echivoc sprijinul politic pentru Dominic Fritz ca președinte al partidului. USR a fost și va rămâne &icir
Bolojan îl acuză de iresponsabilitate pe fostul ministru al Energiei, după declarațiile privind decuplarea unor companii
Premierul interimar Ilie Bolojan l-a acuzat, miercuri, pe fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan de 'comportament iresponsabil', după ce acesta ar fi anunțat pe rețelele sociale că mai multe companii ar putea fi decuplate de la sistemul energetic în contextul crizei de energie cu care se confruntă România. Bolojan a declar
Președintele Nicușor Dan se va întâlni joi cu liderii fostei coaliții și cu miniștrii Finanțelor și Investițiilor, pe tema PNRR
Președintele Nicușor Dan se va întâlni joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor care au format fosta coaliție guvernamentală și cu miniștrii Finanțelor și Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a discuta despre stadiul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, arată Adminis
Guvern: În condițiile datoriei de peste 60% din PIB, e prevăzută înghețarea cheltuielilor salariale și de asistență socială
Datoria publică a României, calculată potrivit metodologiei Uniunii Europene, a depășit pragul de 60% din PIB, iar în aceste condiții cadrul legal prevede menținerea măsurilor aferente pragurilor anterioare, inclusiv cele referitoare la programul de reducere a ponderii datoriei publice în PIB, și înghețarea cheltuielilor salariale și de asiste
Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2026-2030, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat, miercuri, prin hotărâre, Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2026-2030, document în baza căruia poate fi semnat Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' S.A. pentru următorii cinci ani. Potrivit unui comunicat al Executivului, &ici
Parlamentarii USR depun un proiect de lege pentru desființarea admiterii paralele la liceu
Parlamentarii USR au depus un proiect de lege prin care propun desființarea admiterii paralele la liceu, susținând că examenele organizate separat de unele colegii și licee 'nu fac decât să adâncească inechitățile deja existente în sistemul de Educație', a anunțat miercuri un comunicat al formațiunii. Proiectul
CSM despre actuala formă a legii salarizării: Președintele ICCJ - poziționat salarial sub un consilier prezidențial
Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția, miercuri, asupra 'consecințelor' pe care actuala formă a proiectului legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice le are asupra statutului constituțional al autorității judecătorești, subliniind că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, aflat la vârful ierarhiei i
Cameră/Președintele Comisiei de învățământ îi cere ministrului Educației retragerea proiectului care taie bursele sociale
Deputatul PSD Alexandru Mihai Ghigiu i-a cerut, miercuri, ministrului Educației să retragă sau să modifice proiectul de act normativ aflat în transparență decizională pe site-ul ministerului, despre care susține că ar duce la eliminarea burselor sociale pe perioada vacanțelor. El a spus că proiectul este 'lipsit de orice minimă transparență, fără susținere
Deputatul Mihai Ghigiu a depus un proiect privind amânarea cu doi ani a modificărilor privind admiterea la liceu
Președintele Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților, social-democratul, Alexandru Mihai Ghigiu, a anunțat miercuri că a depus un proiect de lege pentru prorogarea cu doi ani a intrării în vigoare a articolului din Legea educației naționale privind admiterea la liceu. 'Am depus în această dimineață un proiect de lege pentru pro
Proiect: AUR propune ca fermierii să beneficieze direct de acciza redusă la motorină
Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au depus un proiect de lege prin care propun simplificarea mecanismului prin care fermierii beneficiază de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură. Inițiativa urmărește ca facilitatea fiscală să fie aplicată direct la momentul achiziției, astfel încât agricultorii să nu
Turcan depune un proiect prin care modificările privind admiterea la liceu să se aplice peste patru ani
Deputata PNL Raluca Turcan a anunțat miercuri că depune o propunere legislativă prin care noile modalități de admitere la liceu și de testare a performanțelor elevilor la finalul clasei a VIII-a să intre în vigoare începând cu generația copiilor înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2026 - 2027. 'Admiterea la liceu și E
Budăi: Domnilor de la PNL, explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Deputatul PSD Marius Budăi atrage atenția că investițiile străine directe în primele șase luni ale anului au scăzut cu 82%, fiind și un rezultat al relaxării regulilor fiscale pentru firmele afiliate. 'De la PNL citire: Domnul Bolojan nu a pierdut investitorii, doar i-a convins să-și ducă banii acasă! PNL a ieșit să-l apere pe domnul Bolojan după pră




