SENS: Petiția împotriva deciziei de majorare a tarifului călătoriei cu metroul a depășit 10.000 de semnături
Petiția inițiată de SENS cu privire la decizia Metrorex de a majora tariful călătoriei la metroul din București a depășit pragul a 10.000 de semnături, a informat vineri partidul, într-un comunicat remis AGERPRES.
SENS anunță, totodată, că a transmis o scrisoare către Ministerul Transporturilor în care cere, printre altele, revocarea deciziei de majorare a tarifelor Metrorex.
'Partidul SENS își reafirmă misiunea de a garanta românilor un transport public de calitate, eficient, predictibil și verde', se precizează în comunicat, amintindu-se că, în mai puțin de un an și jumătate, călătoria cu metroul s-a scumpit cu 130%.
SENS cere Ministerului Transporturilor cer revocarea deciziei de majorare a tarifelor Metrorex și elaborarea unei strategii de subvenționare a transportului public, inspirată din experiența statelor care au cunoscut un succes în acest sens, care să asigure calitatea și predictibilitatea funcționării acestuia, dar și creșterea gradului de atractivitate.
Prin scrisoare se mai solicită promovarea transportului public și alternativ ca soluție la multiplele crize cu care se confruntă societatea.
Petiția prin care este cerută oprirea scumpirii biletului de metrou este disponibilă în continuare pe platforma Declic.
'Este aberant ca, într-un moment în care statul ar trebui să vină în ajutorul cetățenilor, statul să descurajeze folosirea celei mai eficiente metode de transport. Astăzi, mai mult ca niciodată, transportul în comun reprezintă cea mai bună soluție pentru combaterea crizelor momentului. Dacă o criză înseamnă oportunitate, atunci oportunitatea ar trebui să fie orientarea către transportul eficient și sănătos, nu rotunjirea bugetelor publice. Bucureștenii trebuie ajutați și încurajați să lase mașinile acasă, nu invers. Vom continua să punem presiune publică pe decidenți atunci când o situație dificilă riscă să ajungă una absurdă', au transmis reprezentanții SENS. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Opțiunea noastră este de a avea o majoritate afișată și asumată la nivelul Parlamentului României, afirmă Victor Negrescu
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Opțiunea noastră este de a avea o majoritate afișată și asumată la nivelul Parlamentului României, cetățenii având dreptul de a cunoaște care sunt partidele ce vor asigura majoritatea pentru acest guvern până la viitoarele alegeri parlamentare, a declarat joi eurodeputatul Victor
Siegfried Mureșan (PNL): Pesediștii ne tot invită la guvernare alături de ei. Nu, mulțumim!
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a transmis, joi, că PNL nu intră la guvernare alături de PSD, menționând că România nu are nevoie de un Guvern 'controlat' de social-democrați cu 'responsabilitatea aruncată pe umerii altor partide'. 'Pesediștii ne tot invită la guvernare alături de ei. Nu, mulțumim! PSD a gen
Grindeanu: Fac apel în special la PNL și UDMR să pună umărul la construirea unei majorități transparente
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că social-democrații i-au pus două condiții premierului desemnat, Luca Niculescu, pentru susținerea viitorului Guvern - schimbarea direcției economice și o majoritate parlamentară asumată, mai ales din partea PNL și UDMR. 'Am avut discuții constructive cu prim-ministrul desemnat, Luca Nicul
Luca Niculescu, după întâlnirea cu reprezentanții PSD: Am văzut deschidere în încercarea de a găsi soluții
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că a văzut deschidere din partea PSD în încercarea de a găsi soluții, iar prioritățile discutate cu social-democrații au vizat rectificarea bugetară și bugetul pe anul viitor. 'Prioritățile imediate pe care le avem și pe care le-am discutat cu reprezentanții PSD - o rectificare
Oana Gheorghiu: Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării
Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, prin educație, prin comemorare, prin politicile naționale, a declarat vicepremierul interimar, Oana Gheorghiu. Ea a participat joi, la Palatul Victoria, la Conferința Internațională 'Zece ani de
Bolojan: Ne întâlnim cu Luca Niculescu; analizăm cum putem pune capăt crizei politice declanșate de PSD-AUR
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a transmis că la întâlnirea de joi cu prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, va fi analizat modul în care se poate pune capăt 'crizei politice declanșate de PSD și AUR', menționând că nevoie, cât mai repede, de un Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona urgențele.
Premierul desemnat a ajuns la sediul PSD pentru negocieri pe programul de guvernare
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a ajuns joi la sediul central al PSD pentru prima sa discuție din seria cu reprezentanții partidelor parlamentare, în încercarea de a forma un Guvern care să aibă majoritate parlamentară. Potrivit unor surse politice, la această întâlnire se va discuta doar despre programul de guverna
Andrei Baciu: ONU va organiza un program de formare în inteligența artificială pentru parlamentarii și personalul Parlamentului României
Organizația Națiunilor Unite va organiza, în perioada 10-12 noiembrie, un program de formare în domeniul inteligenței artificiale pentru parlamentarii și personalul Parlamentului României, a anunțat joi deputatul PNL Andrei Baciu. 'Inițiativa pe care am demarat-o acum jumătate de an a primit zilele acestea aprobarea final
Nicușor Dan, la Biserica Palatului Cotroceni: E important să avem tot timpul în minte că istoria nu începe cu noi
Președintele Nicușor Dan a participat, miercuri, la Sfânta Liturghie de la Biserica Palatului Cotroceni, care și-a cinstit ocrotitorii, prilej cu care a subliniat că este important să avem tot timpul în minte că istoria nu începe cu noi. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, slujba a fost oficiată de Episcopul vicar al Arhiep
Dâmbovița/Corneliu Ștefan (PSD): E de neacceptat să fie promovate inițiative de dezincriminare a deținerii de droguri pentru consum propriu
Prim-vicepreședintele PSD Corneliu Ștefan susține că România nu are nevoie de o dezincriminare a deținerii de droguri pentru consum propriu și de sancțiuni simbolice, ci, dimpotrivă, de o legislație severă și de instituții capabile să o aplice. 'Spune 'nu' drogurilor! Drogurile distrug copii, destramă familii și pun în pericol viitorul
Luca Niculescu se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR; discuțiile vor avea loc la sediile partidelor
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului și stabilirea programului de guvernare. Potrivit programului întâlnirilor, stabilit pe baza confirmărilor primite de la liderii partidelor politice până în preze
3 ani de la atacul Hamas în Israel/Nicușor Dan: România și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza
Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri un mesaj la trei ani de la atacul comis de mișcarea palestiniană islamistă Hamas în Israel, șeful statului arătând că România susține Consiliul pentru Pace și și-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza. ''Acum trei ani, teroriștii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane și au luat 25
Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației
Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează 'permanent', inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan. El s-a întâlnit, la începutul acestei săp
Ambasadorul Statului Israel: Suntem hotărâți să ne apărăm, pentru că nu avem de ales; nu avem o altă țară
Ambasadorul Israelului la București, Lior Ben Dor, a declarat miercuri, la un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a trei ani de la atacul din 7 octombrie 2023, că Israelul continuă să lupte pentru apărarea cetățenilor și a existenței sale împotriva organizațiilor teroriste și a Iranului. 'Au trecut trei ani de la 7 octombrie și încă
AUR propune trei măsuri pentru relansarea economiei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că schimbarea prognozei Băncii Mondiale pentru România de la stagnare la contracție arată că 'actuala direcție economică trebuie schimbată' și propune trei măsuri pentru relansarea economiei. 'Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza pentru România. Dacă în iunie estima st

