VIDEO Nicușor Dan: Am discutat despre posibilitatea ca la un moment dat să existe o lipsă de combustibil pe piață
Președintele Nicușor Dan a precizat că la reuniunea de luni de la Palatul Cotroceni privind aprovizionarea cu combustibili s-a discutat despre posibilitatea ca la un moment dat să fie o lipsă pe piață, menționând că, în prezent, nu există o astfel de situație.
'În primul rând, sunt două chestiuni cumva distincte. Una este aprovizionarea, cealaltă este prețul. În discuția de ieri de la Cotroceni am discutat de procurare, de posibilitatea ca la un moment dat să existe o lipsă de combustibil pe piață. Nu suntem acolo. România e într-o poziție ceva mai bună decât alte țări europene pentru că are o parte din producție internă, pentru că are parte din rafinare pe teritoriul ei, deci lanțurile sunt mai scurte. Ce s-a discutat ieri la Cotroceni a fost, așa cum s-a relatat în presă, că în momentul acesta nu este o urgență pentru România, însă, așa cum există niște scenarii de criză pentru gaz, cum există niște scenarii de criză pentru energie electrică, începe să se lucreze la un scenariu de criză pentru eventualitatea în care va exista o criză de aprovizionare pe produse din petrol', a explicat președintele, marți, la Timișoara.
El a adăugat că sunt mulți factori care nu pot fi controlați în momentul de față.
'A început o oarecare tranzitare a Strâmtorii Ormuz. O să vedem în zilele următoare cât la sută din lipsa acestui necesar va fi suplinită prin această traversare parțială. În ipoteza în care lucrurile continuă în direcția asta, o să avem o presiune mare pe preț de, să zicem, două luni, trei luni de acum și o să vedem în ce măsură bugetul poate să compenseze, așa cum a făcut-o zilele trecute, dar, așa cum am spus, sunt mulți factori și o să vedem', a afirmat Nicușor Dan.
Șeful statului a vizitat, împreună cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, Centrul de mari arși al Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Pius Brînzeu' din Timișoara. AGERPRES/(A - redactor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turcan (PNL): Ministerele cu nevoie urgentă de rectificare bugetară sunt fix cele conduse de miniștrii PSD
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat joi că ministerele care aveau nevoie urgentă de fonduri prin rectificarea bugetară - Munca și Sănătatea - sunt conduse de miniștrii PSD. Ea a susținut că situația este consecința unui buget 'făcut pe genunchi de pesediști, fără nicio legătură cu realitatea'. 'Știți care sunt ministerele care av
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu
Premierul a discutat cu secretarul general al NATO despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră
Premierul Luca Niculescu a discutat miercuri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și despre amenințările hibride tot mai mari cu care se confruntă aliații NATO de pe Flancul estic. ''Am avut o conversație telefonică substanția
VIDEO Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern; ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea &icir
VIDEO Niculescu: Personalul medical și pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți; o decizie va fi luată în ședința de Guvern de vineri
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat joi că funcționarea sistemului de sănătate este de o importanță majoră, astfel că personalul medical și pacienții români nu trebuie să se confrunte cu dificultăți în acordarea îngrijirilor și tratamentelor, iar în ședința de Guvern de vineri va fi luată o decizie în acest sens.
AUR: Întrevederi cu ambasadori și ministrul ceh de Externe; discuții despre relațiile bilaterale și ''starea democrației'' în România
Conducerea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a informat că, în ultimele săptămâni, a avut o serie de întâlniri cu ambasadori, precum și cu ministrul ceh de Externe, discuțiile vizând relațiile bilaterale cu statele respective, precum și situația politică și instituțională din țara noastră, inclusiv ''starea democrației
MAI: Marian Neacșu - discuții cu sindicatele privind drepturile salariale, predictibilitatea carierei și deficitul de personal
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut, joi, o primă întâlnire cu liderii organizațiilor sindicale reprezentative și ai organizațiilor profesionale din sistem, discuțiile vizând, printre altele, despre drepturile salariale și profesionale, predictibilitatea carierei și a pensionării, dar și deficitul de personal. Potrivit unui co
Guvernul va aproba prima rectificare bugetară cel mai probabil în ședința de vineri (surse)
Guvernul va aproba cel mai probabil vineri prima rectificare bugetară din acest an, potrivit unor surse politice. Guvernul Luca Niculescu urmează să aibă prima ședință oficială în zilele următoare, cel mai probabil vineri. În cadrul reuniunii ar urma să fie aprobată rectificarea bugetară necesară deblocării unor urgențe din mai multe domenii, &icir
Cristina Prună (USR) despre reforma administrativ-teritorială: Numărul de locuitori e un punct de plecare;scopul - comunități cu administrații eficiente
Deputata USR Cristina Prună consideră că scopul reformei administrativ-teritoriale trebuie să fie comunități cu administrații eficiente și mai puțin dependente de banii împărțiți de la București și aceasta trebuie să plece de la capacitatea reală a primăriilor de a se finanța, de a atrage investiții și de a oferi servicii de calitate. ''432 din t
Țuțuianu: AEP trebuie să devină mai puternică, mai transparentă și mai bine pregătită
Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să devină mai puternică, mai transparentă, mai bine pregătită și mai aproape de standardele unei administrații electorale moderne, a transmis, joi, președintele Autorității, Adrian Țuțuianu, cu prilejul
Fifor despre reforma administrativ-teritorială: Nu putem decide viitorul unei localități exclusiv în funcție de un prag de populație
Reforma administrativ-teritorială nu trebuie confundată cu simpla reducere a numărului de primării, declară deputatul PSD Mihai Fifor, el precizând că aceasta trebuie construită pe criterii obiective, și anume viabilitate financiară, evoluție demografică, acces la servicii, potențial economic, particularități geografice și coeziune comunitară. ''
Vasilica-Valentina Robu - noul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice
Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica-Valentina Robu se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale
Dominic Fritz: PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză
PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză, susține liderul USR, Dominic Fritz. 'Gaura misterioasă dată pe surse crește mai repede decât zboară avionul Nordis: duminică era de 30 de miliarde, marți de 80. Când adevărul e că problemele bugetare au fost mereu la vedere. Că doar de aia am tot i
Mihai Enache (AUR): USR a transformat o procedură parlamentară într-un scandal fabricat
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, a acuzat miercuri USR de 'ipocrizie', după ce reprezentanții acestui partid au susținut că solicitarea AUR de chemare a premierului Luca Niculescu în Parlament a avut ca scop amânarea prezenței ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a explica situația finanțelor publice. Miha
Turcan: PSD este tot un AUR, doar că pe roșu; Grindeanu cere, AUR execută
PSD este tot un AUR, doar că pe roșu, afirmă deputatul PNL Raluca Turcan, susținând că cele două partide au 'același discurs, aceleași ținte, aceeași poftă de a pune mâna pe resurse'. 'PSD este tot un AUR, doar că pe roșu. Când nu poate să facă ceva singur, PSD apelează la AUR pentru a-i face temele. Așa au proced








