USR: Deputatul Emanuel Ungureanu a depus plângere la DNA împotriva fostului ministru Alexandru Rafila
Deputatul Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție împotriva fostului ministru al Sănătății Alexandru Rafila, a anunțat, joi, USR.
Potrivit unui comunicat al USR transmis, joi, AGERPRES, refuzul lui Alexandru Rafila de a renegocia contractul cu Pfizer pentru furnizarea de vaccinuri a dus la pierderea unui proces internațional de către România și la un prejudiciu de 400 de milioane de euro, fără alte penalități.
''Am depus la DNA o plângere împotriva lui Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, actualmente deputat în Parlamentul României, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și neglijență în serviciu în formă continuată. În afară de Ungaria, Polonia și România, toți miniștrii Sănătății din Uniunea Europeană au mers și au renegociat cu Pfizer să nu plătim milioane de doze pe care nu aveam cum să le folosim. Dacă, în pandemie, în 2021, achizițiile de vaccinuri s-au făcut când aveam o rată de vaccinare de 100.000 de oameni, în 2023, domnul Rafila nu mai avea pandemie. Domnul Rafila ar fi putut să ne scutească cu adevărat, pe noi toți, să nu plătim 400 de milioane din contractul pe vaccinuri din intervalul 2023-2026'', a declarat deputatul Emanuel Ungureanu, citat în comunicat.
Sursa citată reamintește că Amendamentul 5, așa cum a fost negociat de Comisia Europeană cu Pfizer, prevedea următoarele:
- livrarea dozelor prevăzute pentru 2023 se va realiza pe parcursul următorilor 4 ani (2023-2026). Pentru România asta ar fi însemnat: zero dobânzi până în 2027 și vaccinuri disponibile pentru noile variante de COVID;
- numărul de doze total la nivelul UE a fost redus de la 450 de milioane (prevăzute pentru 2023) la 285 milioane - o reducere de 36,7%, gratuită. Pentru România asta ar fi însemnat: reducerea cantității de vaccinuri contractate cu 7.175.000 doze (140 milioane de euro economie);
- taxă de flexibilitate: 9,75 euro/doză - transforma obligația de cumpărare în opțiune de comandă pe 4 ani. Plătită în avans, în 30 zile de la semnare. Pentru România asta ar fi însemnat: reducerea suplimentară a costurilor cu vaccinurile Pfizer contractate pentru 2023 cu 120,7 milioane de euro.
''În total, din cauza inacțiunii lui Alexandru Rafila, România a fost păgubită cu peste 400 de milioane de euro. 400 de milioane de euro înseamnă un spital regional aproape la cheie. Este o pagubă care se poate măsura, este o pagubă care nu are nicio justificare. De aceea, aștept ca procurorii să nu facă ce au făcut cu dosarul vaccinurilor din 2021, ci să se pună pe treabă, pentru că documentele sunt cât se poate de clare'', a adăugat deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Miercuri, un tribunal din Bruxelles a condamnat, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
Compania farmaceutică americană Pfizer a dat în judecată cele două țări în toamna anului 2023 pentru a impune executarea acestor contracte de achiziție, pe care, în urma încheierii pandemiei, Polonia și România au refuzat să le îndeplinească integral.
În acest litigiu civil, Tribunalul de primă instanță din Bruxelles a estimat că cele două țări nu au reușit să demonstreze că ''Pfizer ar abuza de dreptul său prin urmărirea executării obligațiilor contractuale''.
Comisia Europeană a negociat și a încheiat aceste achiziții de vaccinuri anti-COVID în numele statelor membre ale UE, așadar instanțele belgiene au competența soluționării litigiilor legate de aceste contracte. Unul dintre cele mai mari contracte a fost semnat cu Pfizer în mai 2021.
În aprilie 2022, guvernul polonez de la acea vreme a refuzat să recepționeze și să plătească dozele de vaccin pe care le considera inutile, în valoare de 1,3 miliarde de euro, având în vedere evoluția pandemiei și starea stocurilor existente.
Pfizer a salutat într-un comunicat hotărârea emisă miercuri de instanța belgiană, considerând că aceasta reflectă ''importanța obligațiilor contractuale care au permis Europei să răspundă cu succes acestei pandemii''. Grupul american ''se așteaptă acum ca statele membre să se conformeze deciziei instanței'', a adăugat compania. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun
Guvern: Măsuri urgente împotriva violenței în școli - întărirea pazei, consilieri, pregătirea profesorilor în a depista riscuri
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri, într-o reuniune la Palatul Victoria, un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la reuniune
Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE
Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma

