logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

A șasea întâlnire regională a PSD - miercuri, la București; se discută despre referendumul intern din 20 aprilie

Image

Membrii PSD din București-Ilfov se reunesc, miercuri, în a șasea întâlnire regională pe care o au social-democrații înainte de referendumul intern din 20 aprilie, în care urmează să decidă dacă rămân sau nu la guvernare.

Întâlnirea regională București-Ilfov a PSD are loc la Grand Hotel București, începând cu ora 17:00.

Până acum au avut loc cinci întâlniri regionale din totalul de opt: Sud Vest Oltenia, Sud Muntenia, Sud-Est, Nord-Est, Centru.

După fiecare dintre aceste întâlniri, liderii partidului au transmis același mesaj: social-democrații nu mai vor ca premier să fie Ilie Bolojan, vor o reconfigurare a Coaliției de guvernare, eventual să fie eliminată USR și vor regândirea programului de guvernare.

'Am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum, al doilea, care comportă, să spunem, și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare (...), și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante. (...) Suntem la a patra regională. Nimeni nu susține să rămânem cum suntem acum. N-am auzit pe cineva care să spună că trebuie să continuăm în aceeași formă, adică să avem prim-ministru Ilie Bolojan, să rămână lucrurile în această formă, în coaliție. Toată lumea își dorește, așa cum am și votat, de fapt, în iunie anul trecut, să continuăm, sau aproape toată lumea, să continuăm în cadrul unei coaliții pro-europene, dar să nu mai fie lucrurile în acești parametri. Și asta nu pentru că e extraordinar de bine în România. Vedem cu toții că mergem într-o direcție greșită', a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu, luni, într-o conferință de presă, la Bacău.

În ce privește stabilitatea politică, Grindeanu a spus că 'e bună atât timp cât aduce prosperitate'.

'Dar atunci când ai o guvernare care face viața românilor din ce în ce mai grea, trebuie să schimbi lucrurile, trebuie să încerci să faci o guvernare mai bună pentru români', a scris liderul PSD pe Facebook în urmă cu două zile.

PSD va lua decizia finală cu privire la rămânerea sau nu la guvernare într-o formulă lărgită, pe 20 aprilie, când vor vota aproximativ 5.000 de membri de partid. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 1095

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 14-11-2026 10:49

Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'

Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e

Politic 13-11-2026 21:40

George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne

Politic 13-11-2026 21:05

Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin

Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m

Politic 13-11-2026 20:30

VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o

Politic 13-11-2026 20:14

VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.  

Politic 13-11-2026 19:56

VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.  

Politic 13-11-2026 19:41

Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului

Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i

Politic 13-11-2026 19:39

Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun

Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M

Politic 13-11-2026 19:29

Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării

Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al PNL, se declară 'îngrijorat' de faptul că 'PSD, în loc să se apuce serios de treabă, forțează mistificarea cifrelor și încearcă să compromită efortul întregii societăți'. 'Moștenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care și-a reluat ușor crește

Politic 13-11-2026 17:16

Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh

Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei, care se va desfășura în Cambodgia, la Phnom Penh. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are t

Politic 13-11-2026 17:10

AUR cere MApN să explice de ce întârzie livrarea sistemelor antiaeriene contractate

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Apărării Naționale (MApN) să prezinte motivele pentru care primele două sisteme antiaeriene nu au trecut testele de recepție, dar și calendarul actualizat de livrare a tuturor celor patru sisteme și măsurile prin care va asigura recuperarea integrală a penalităților. 'Rom&ac

Politic 13-11-2026 16:49

AUR cere dezbatere parlamentară privind introducerea RO Wallet și garanții pentru protecția datelor personale

AUR a solicitat vineri dezbatere parlamentară privind introducerea portofelului electronic pentru identitate digitală și garanții pentru protecția datelor personale, contestând reglementarea prin ordonanță de urgență. Potrivit unui comunicat al AUR remis AGERPRES, un sistem care gestionează datele personale ale milioanelor de român

Politic 13-11-2026 16:19

Luca Niculescu: Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României

Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României, iar devotamentul față de țară și respectul pentru valorile democratice rămân repere importante pentru societatea noastră, a transmis prim-ministrul Luca Niculescu.

Politic 13-11-2026 14:34

VIDEO Premierul a participat la un dejun la Palatul Elisabeta, la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu

Prim-ministrul Luca Niculescu a participat vineri, la Palatul Elisabeta, la un dejun la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu.

Politic 13-11-2026 14:15

Neamț: Noul subprefect, Dragoș Andoni, promite respect pentru lege și deschidere față de comunități

Noul subprefect al județului Neamț, Dragoș Andoni, a declarat vineri, după depunerea jurământului, că preia acest mandat cu responsabilitate și respect față de lege și comunitățile locale. 'Nemțenii așteaptă să fie ascultați, să primească răspunsuri clare și să vadă că problemele lor sunt luate în serios. Așa îmi propun s