Camera Deputaților: Proiect de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced - adoptat
Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced.
S-au înregistrat 284 de voturi 'pentru', un vot 'împotrivă' și două abțineri.
Proiectul are ca obiect instituirea unor măsuri pentru prevenirea, combaterea și sancționarea femicidului, stabilind obiectivele, principiile și instrumentele necesare pentru protejarea vieții, integrității și demnității femeilor. Legea urmărește și asigurarea unei abordări unitare la nivel național, în concordanță cu standardele internaționale.
Proiectul prevede colectarea unor categorii mai largi de informații în scopul cunoașterii dimensiunii femicidului și a riscului de femicid, al studierii cauzelor omorurilor săvârșite în cadrul violenței domestice în vederea creșterii eficienței măsurilor privind prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced.
Colectarea datelor se propune a se realiza și în scopul evaluării amplorii și tendințelor tuturor formelor de violență prevăzute de Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență, sens în care se propune crearea unui mecanism de analiză și raportare publică prin Observatorul Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor (ORAPO), cu recomandări de prevenție.
Totodată, proiectul prevede educație pentru egalitate de gen și prevenirea violenței în programele școlare, conform Convenției de la Istanbul.
Proiectul de lege propune de asemenea, majorarea pedepselor pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, loviri cauzatoare de moarte și alte infracțiuni comise în contexte de violență domestică sau control/dominație ca urmare a faptului că făptuitorul se află într-o relație de căsătorie cu victima sau într-o relație asemănătoare aceleia dintre soți indiferent de durata acesteia și modificarea Codului de procedură penală pentru a asigura protecția minorilor și a persoanelor aflate sub tutelă în caz de deces al victimei care avea în ocrotire aceste persoane prin înștiințarea de către organul de urmărire penală a autorității competente, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă.
Totodată, proiectul stabilește că instanța penală, odată cu condamnarea pentru o infracțiune comisă cu intenția de a ucide o persoană de la care inculpatul ar putea moșteni, constată direct nedemnitatea acestuia de a veni la moștenirea victimei.
'Prezenta lege se întemeiază pe principiile respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, protecției vieții și integrității fizice și psihice a femeilor, prevenirii și combaterii oricărei forme de violență împotriva femeilor, intervenției prompte și diligenței corespunzătoare a autorităților, protecției și sprijinului victimelor, abordării integrate și interdisciplinare, colectării și armonizării datelor la nivel național și internațional', potrivit unui amendament.
Proiectul definește 'femicidul' ca uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei survenită ca urmare a lovirilor, vătămărilor cauzatoare de moarte sau a altor infracțiuni intenționate urmate de deces, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de altă persoană.
Organele de poliție, cele judiciare și instituțiile de medicină legală vor colecta anual date relevante privind femicidul, violența domestică și infracțiunile asociate, în scopul cunoașterii dimensiunii femicidului și a riscului de femicid, al studierii cauzelor omorurilor săvârșite în cadrul violenței domestice și a efectelor acestora, a frecvenței condamnărilor și a cuantumului pedepselor, pentru creșterea eficacității măsurilor privind prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced.
Ministerul Afacerilor Interne și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dau publicității, anual, un raport cuprinzând datele statistice și analiza acestora privind plângerile și alte sesizări penale, trimiterile în judecată, soluțiile de netrimitere în judecată și principalele motive pe care se fundamentează acestea. Parchetul de pe lângă ÎCCJ dă publicității, anual, un raport cuprinzând datele statistice și analiza acestora privind restituirile cauzelor la procuror și Ministerul Justiției va da publicității anual un raport privind condamnările sau alte soluții după trimiterea în judecată pentru infracțiunile de omor și omor calificat, distinct pentru fiecare element circumstanțial, precum și pentru alte infracțiuni intenționate urmate de moartea victimei săvârșite în cadrul violenței domestice sau asupra unei femei în orice alt context, inclusiv tentativele la acestea, prevede un alt amendament.
Un alt amendament prevede că Ministerul Afacerilor Interne dă publicității anual un raport privind: sesizările referitoare la săvârșirea actelor de violență domestică, inclusiv letală, indiferent de calitatea victimei, precum și tipurile de intervenție realizate; infracțiunile de omor, omor calificat, tentativele la aceste infracțiuni, precum și orice alte infracțiuni intenționate urmate de moartea victimei săvârșite asupra unei femei, în orice alt context; ordinele de protecție provizorii și ordinele de protecție emise în cazurile de violență domestică potrivit prevederilor Legii nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în cazurile prevăzute de Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, cu modificările și completările ulterioare, cuprinzând și ordinele de protecție, ordinele de protecție provizorii și ordinele europene de protecție nerespectate.
Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă ÎCCJ dau publicității anual un raport privind infracțiunile de nerespectare a ordinelor de protecție provizorii, a ordinelor de protecție și a ordinelor europene de protecție, soluțiile de netrimitere în judecată în aceste cauze și principalele motive pe care se fundamentează acestea, trimiterile în judecată, precum și condamnările sau alte soluții menționate, potrivit unui alt amendament.
Instituțiile de medicină legală colectează date dezagregate în funcție de sex privind victimele omuciderilor, vârsta victimelor, numărul și natura loviturilor, localizarea la nivelul corpului, locul producerii faptei, mecanismul producerii leziunilor și obiectul vulnerant probabil și le transmit către Consiliul Superior de Medicină Legală, care dă publicității anual un raport privind aceste date.
În scopul prevenirii fenomenului violenței împotriva femeilor, Ministerul Educației și Cercetării include în temele privind nediscriminarea din cadrul programelor școlare aferente disciplinelor din trunchiul comun, și teme privind egalitatea de gen, formele de violență împotriva femeilor, etica relațiilor non-violente în familie, în comunități și în societate, mai prevede între altele proiectul care a fost adoptat de Senat. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. 'Două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în nord-estul ță
Congres USR/A fost ales noul Birou Național; printre vicepreședinți-Miruță, Buzoianu, Barna (rezultatele preliminare)
USR și-a ales sâmbătă, la Timișoara, noul Birou Național, printre vicepreședinți fiind Radu Miruță, Diana Buzoianu și Dan Barna, arată rezultatele preliminare ale votului. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături de această nouă echipă de conducere a pa
Congres USR/ A fost adoptată rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt'
Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt', document care face bilanțul activității miniștrilor partidului și stabilește principiile formațiunii &ic
Congres USR/ Fritz: La fiecare lege proastă a PSD, vom veni cu un contraproiect
USR, aflată în Opoziție, va fi atentă la toate deciziile pe care PSD le va lua, iar la fiecare lege 'proastă' va veni cu un contraproiect, a declarat, sâmbătă, președintele partidului, Dominic Fritz, la Congresul formațiun
Congres USR/Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul 'a reușit să scoată neamurile din instituții', însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, 'își aduc înapoi c
Radu Miruță: Opoziția nu este o pauză pentru USR, vom fi în umbra lor în toate ministerele
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că Opoziția nu reprezintă o pauză, punctând că formațiunea își menține țelul de a realiza un pol reformator care să c&ac
Timiș: A început Congresul USR; se alege Biroul Național al partidului
Peste 600 de delegați s-au reunit sâmbătă, la Timișoara, la Congresul USR, la care urmează să fie aleși cei 24 de membri ai Biroului Național al partidului, în competiție intrând trei echipe conduse de Diana Buzoianu, Radu Miruță și Lucian Stanciu-Viziteu. Președintele USR, Dominic Fritz, care are mandat până în anul 2029,
Ministerul Culturii solicită clarificarea situației implementării măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă
Ministerul Culturii a transmis către Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București și către toate instituțiile din subordinea sa o solicitare de a clarifica explicit situația implementării măsurilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă. 'Ministerul Culturii solicită tuturor instituțiilor publice de cultură
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi
Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num
Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți
Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia
Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.
Bolojan, după adoptarea rectificării bugetare: E bine că PSD a abandonat șantajul; confirmă oficial buna moștenire
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și 'a abandonat șantajul cu blocarea rectificării'. El a mai susținut că a devenit un 'modus operandi' al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD l
Cărbunaru: Guvernul corectează calculul sprijinului pentru fermierii cu culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă
Guvernul a modificat formula de calcul a sprijinului financiar acordat fermierilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta din 2025, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'Pentru fermierii români Guvernul a luat o serie de măsuri care le vine în sprijin. M
Președintele trimite Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului vineri, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului pentru transpunerea art. 17 din Directiva (UE) a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței e














