Conferință pe tema reconstrucției Ucrainei, la Palatul Victoria
Guvernul, în parteneriat cu Grupul Băncii Mondiale, a organizat marți, la Palatul Victoria, conferința cu tema 'Consolidarea rolului României în procesul de redresare și reconstrucție a Ucrainei', alături de reprezentanți ai guvernului și ai mediului asociativ și de afaceri din țara noastră.
Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul evenimentului, au fost discutate cele mai recente evaluări privind nevoile de redresare, reconstrucție și modernizare ale Ucrainei, precum și modalitățile de consolidare a rolului României în contribuția la aceste eforturi, în sectoare strategice.
Conferința a avut ca obiectiv discutarea modului în care România poate să valorifice potențialul dat de poziția strategică favorabilă pentru a contribui la redresarea și reconstrucția Ucrainei și pașii necesari următori, pe termen scurt și mediu, pentru a defini o viziune și strategie în acest sens.
'România continuă să fie un partener solid al Ucrainei, motiv pentru care ne dorim să participăm activ în programul de redresare și reconstrucție. Guvernul își propune să acționeze coordonat, atât la nivel național, cât și local, pentru a consolida implicarea instituțiilor publice și a facilita accesul companiilor românești pe piața ucraineană. Conturăm o viziune concretă și un calendar de acțiuni în vederea valorificării acestei oportunități pentru România, în contextul consolidării fiscale și al avantajului de proximitate', a declarat șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, reprezentant special al României pentru reconstrucția Ucrainei.

La rândul său, Anna Akhalkatsi, director al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană, a felicitat România pentru implicarea sa activă în susținerea Ucrainei, încă de la începutul conflictului.
Ea a subliniat rolul important pe care România îl poate avea în sprijinirea reconstrucției Ucrainei. Nevoile de reconstrucție sunt estimate la 588 de miliarde de dolari, conform ultimei analize a Băncii Mondiale.
'Companiile românești din industrii precum construcții, energie, logistică sau servicii digitale sunt bine poziționate pentru a contribui la această reconstrucție și a crea locuri de muncă și creștere economică acasă. Grupul Băncii Mondiale este pregătit să sprijine România în valorificarea avantajului său competitiv și în transformarea lui într-un avantaj economic de durată', a declarat Anna Akhalkatsi.

Reprezentantul Ministerului Energiei a reliefat oportunitatea României în creșterea securității și independenței energetice regionale, pe fondul producției de gaze din Marea Neagră și al capacității de stocare a Ucrainei.
'Totodată, România extinde sprijinul acordat Ucrainei ca partener comercial în domeniul tranzacționării energiei electrice, precum și al interconectării active la nivel regional, prin dezvoltarea a două linii electrice aeriene între Cernăuți și Suceava și între Porubne și Siret', se arată în comunicatul guvernului.
La rândul său, reprezentantul Ministerului Transporturilor a punctat prioritățile urmărite de România în procesul de redresare și reconstrucție a Ucrainei - dezvoltarea infrastructurii feroviare și rutiere, inclusiv cu finanțare prin programul SAFE, deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, dezvoltarea portului Constanța și creșterea capacității de tranzitare pe canalul Sulina.
Pe lângă dimensiunea instituțională și financiară, contribuția României la reconstrucția Ucrainei implică și susținerea din partea mediului privat. Astfel, au fost evidențiate măsuri existente de stimulare a participării companiilor românești private în acest proces, cât și potențiale oportunități și provocări viitoare.
'Printre modalitățile de sprijin financiar pentru demararea proiectelor de investiții se numără atât fondurile de coeziune, programul East-Invest, cât și o serie de platforme ale Băncii Mondiale', a precizat guvernul.
La eveniment au participat reprezentanți ai guvernului, ai agențiilor regionale, precum și reprezentanți ai patronatelor și ai mediului de afaceri. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: gov.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Doi români decedați în incendiul din 21 august în orașul elvețian Thusis
Ministerul Afacerilor Externe precizează vineri că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului produs la data de 21 august, în orașul Thusis din Elveția, autoritățile elvețiene au informat Ambasada României la Berna cu privire la faptul că printre persoanele decedate se află și doi cetățeni români.
Legea integrității - publicată în Monitorul Oficial
Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial. Aceasta a fost promulgată tot vineri de președintele Nicușor Dan. 'Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității
Bolojan: Sper ca domnul Fritz să nu își piardă mandatul; în caz contrar vom găsi o soluție comună
Premierul interimar Ilie Bolojan și-a exprimat încrederea, vineri, că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu își va pierde mandatul, în urma adoptării legii privind integritatea.
Reuniunea Anuală a Diplomației Române - pe 31 august și 1 septembrie; invitat special - ministrul de Externe din Bahrain
Ministerul Afacerilor Externe organizează, pe 31 august și 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, invitat special fiind ministrul de Externe din Bahrain, Abdullatif bin Rashid Al-Zayani. Lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române vor fi conduse de ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și se vor desfășura l
Bolojan: România are nevoie de Guvern; starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menționat că ultimele luni au reprezentat o perioadă 'foarte dificilă', deoarece Executivul a rămas fără drepturi depline. El a reiterat că PNL nu va face parte dintr-un Guvern alături de PSD. Totodată, Bolojan și-
Ministrul Oana Țoiu a inaugurat sediul Ambasadei României la Riga
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a inaugurat, vineri, împreună cu omologul leton, Baiba Braze, sediul Ambasadei României la Riga. Potrivit MAE, evenimentul are loc într-un an aniversar pentru relațiile bilaterale: se împlinesc 105 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Letonia, precum și
Bolojan afirmă că va susține la nivel parlamentar măsuri instituționale care să limiteze posibile interferențe ale serviciilor
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susține la nivel parlamentar măsuri instituționale menite să limiteze posibile interferențe din partea serviciilor de informații, inclusiv limitarea numărului de mandate la conducerea acestor instituții. 'În ceea ce privește aspectele care țin de influența serviciilor în zona economică,
Timiș/Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către președintele Nicușor Dan, îi va înceta mandatul de edil în 30 de zil
Mai multe legi incluse în PNRR - promulgate de președinte
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, o serie de legi care trebuie să intre în vigoare până la 31 august, când este termenul-limită pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor și țintelor prevăzute în PNRR și pentru implementarea reformelor și investițiilor finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Flavia Boghiu - numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial. Flavia Boghiu a fost viceprimar la Brașov din partea USR. A fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu legat de pun
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia - în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta va pleca de la Guvern din 15 septembrie. ''La data de 15 septembrie, doamna Cristina Trăilă se eliberează, la cerere, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului,
Președintele a promulgat Legea ANI: Îmi mențin argumentele din sesizarea de neconstituționalitate
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menține argumentele din sesizarea de neconstituționalitate formulată anterior. 'Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamen
Oana Gheorghiu: Discuția despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că discuția despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. Reacția acesteia vine în contextul discuțiilor apărute în spațiul public referitoare la șeful SPP, Lucian Pahonțu, după materialul Recorder. ''Nu am SPP. Nu am solicitat niciod
Bihor/Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificarea legislației pentru înființarea de case comunitare de ocrotire și sprijin
Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificarea legislației pentru a înființa locuințe sau case comunitare de ocrotire și sprijin și introducerea unor standarde minime de locuire adaptate în special mediului rural. Propunerea sa prevede reguli privind spațiul de cazare și numărul de beneficiari în cameră, condiții de igienă și utilități,
Guvernul prelungește temporar funcționarea centralelor pe lignit de la Turceni și Craiova
Guvernul a aprobat vineri un memorandum privind analiza și adoptarea unei decizii de menținere temporară a capacităților de producție a energiei electrice pe bază de lignit de la centralele din Turceni și Craiova. Este vorba despre memorandumul cu tema 'Analiza și adoptarea unei decizii privind menținerea disponibilității unor capacități de producere a ene



