Fritz susține investiții în energia regenerabilă, astfel încât România să își reducă dependența de combustibilii fosili
Președintele USR, Dominic Fritz, a pledat luni pentru investiții în energie regenerabilă, astfel încât România să își reducă dependența față de combustibilii fosili.
'Credem că este un moment în care această guvernare trebuie să arate responsabilitate față de criza prețurilor la carburanți. Susținem măsurile propuse de guvern, dar care sunt măsuri pentru o perioadă limitată, măsuri pe termen scurt. USR vede foarte clar că România trebuie să investească în reziliența energetică, în independența noastră energetică și asta înseamnă că trebuie să devenim mult mai independenți față de resurse fosile, de petrol, și trebuie să investim masiv în resurse regenerabile', a declarat Fritz, într-o conferință de presă susținută, luni, la Palatul Parlamentului.
În opinia liderului USR, trebuie analizat 'foarte bine' impactul măsurilor propuse pentru a limita creșterea prețurilor la combustibil. El a menționat că măsurile care afectează bugetul vor fi suportate în ultimă instanță tot prin taxele și impozitele plătite de către români.
'Alte măsuri care vor impacta bugetul vor fi plătite tot din buzunarul lor, pentru că nu există o cutie de bani care să nu fie alimentată tot din banii românilor. Tocmai de aceea trebuie să avem grijă să nu luăm dintr-un buzunar ca să dăm într-un alt buzunar. Cel mai bine vom proteja românii de astfel de șocuri energetice și astfel de șocuri geo-politice cu cât mai mult vom putea să avem o independență energetică și să investim în resurse regenerabile', a subliniat el.
Potrivit președintelui USR, în cazul în care există creșteri 'galopante' ale prețurilor, pot fi luate în calcul reduceri de acciză sau TVA.
'Orice măsură luăm, tot din banii oamenilor va fi plătită și trebuie să ne asigurăm că o pensionară din Suceava nu va plăti pentru plinul SUV-ului unui arhitect bogat din București. (...) Trebuie să analizăm ce impact au măsurile de acum și ce alte măsuri sunt posibile, dar nu vom fi de acord să finanțăm cu banii săracilor consumul bogaților', a transmis el. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gavrilă (POT): I-am propus lui Eugen Tomac să vină cu un guvern de uniune națională
Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), deputatul Anamaria Gavrilă, a declarat, marți, după întâlnirea cu premierul desemnat Eugen Tomac, că vede un blocaj în privința listei miniștrilor și i-a propus acestuia să vină cu un guvern de uniune națională, astfel ca partidele parlamentare să-și asume guvernarea. 'Am avut
Tomac: Zvonul că aș intenționa să depun mandatul e fals; voi duce procedura de formare a Guvernului până în Parlament
Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunțat marți seara că va duce procedura de formare a unui nou guvern până la votul în Parlament, subliniind că este fals zvonul care circulă potrivit căruia ar intenționa să își depună mandatul încredințat de președintele Nicușor Dan. 'Circulă un zvon că mâine aș intenționa
Tomac: Nu am discutat cu președintele; după ce voi încheia seria de discuții cu parlamentarii, mâine voi solicita o întrevedere
Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat că va merge în Parlament să ceară votul de încredere în termenele procedurale, în clipa în care va avea acordul partidelor care au rămas să se pronunțe, menționând că, după finalizarea discuțiilor cu parlamentarii, în cursul zilei de miercuri va solicita o întrevedere cu preșe
PACE-Întâi România: Decizia privind noul guvern, după programul de guvernare; propunerea grupului - Cerva la Justiție
Senatorul Ninel Peia a afirmat marți că decizia grupului PACE - Întâi România referitoare la Guvernul Tomac va fi luată după prezentarea programului de guvernare și a listei complete cu miniștri iar liderul grupului, Adrian Peiu, a menționat că grupul a propus-o ca ministru al Justiției pe Nadia-Cosmina Cerva. 'Premierul
Tomac: Încep să fiu din ce în ce mai încrezător că există o perspectivă de a ieși din acest blocaj
Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, marți, că după întâlnirile pe care le-a avut până în prezent cu parlamentarii începe să fie din ce în ce mai încrezător că există o perspectivă pentru a ieși din 'acest blocaj' și se bucură că în toate discuțiile pe care le-a avut s-a stabilit continuarea dialogului.
Ponta, despre Tomac: N-ar fi trebuit să vină singur; trebuia să vină cu doi-trei miniștri
Deputatul Victor Ponta a declarat marți că ar fi trebuit ca premierul desemnat, Eugen Tomac, să vină la discuțiile cu partidele și grupurile parlamentare însoțit de două-trei persoane care vor ocupa funcții de miniștri, pentru că ''sunt oameni foarte buni''. Ponta a participat la întâlnirea premierului desemna
Chiriță (UPR): Premierul desemnat ne-a asigurat că mâine vom avea forma finală a programului de guvernare
Liderul grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Chiriță, a declarat marți că premierul desemnat Eugen Tomac l-a asigurat că miercuri îi va trimite forma finală a programului de guvernare, iar după ce va primi și lista de miniștri, grupul va decide dacă va vota sau nu viitorul guvern. ''Până în acest mo
Eugen Tomac: Mai sunt discuții astăzi și mâine pentru a finaliza lista cabinetului
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat că marți și miercuri va mai avea discuții pentru a finaliza lista de miniștri și a adăugat că și-a propus să reducă numărul de secretari de stat. ''Mai sunt discuții astăzi și mâine pentru a finaliza lista cabinetului pe care îl voi propune, pentru Ministerul Sănătății, Ministerul d
Senat/ Comisii: Raport de admitere modificării Codului penal; pedepsele pentru abuzuri sexuale asupra minorilor, redimensionate
Comisia juridică a Senatului a acordat, marți, raport favorabil propunerii legislative de modificare a Codului penal prin care se redefinește pornografia infantilă, iar pedepsele se majorează sau se micșorează, în funcție de gravitatea faptelor. Titlu articolului 374 se schimbă din ''Pornografie infantilă'' în '
Eugen Tomac: Trebuie să avem mai multă grijă de sportivii români; nu voi înființa un minister al sportului
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat marți că statul trebuie să aibă mai multă grijă de sportivii români, dar nu va înființa un minister al sportului, așa cum i-au propus cei de la grupul parlamentar Uniți pentru România. ''Am avut o întâlnire foarte bună, un schimb de opinii cu privire la obiectivele
Tomac spune că are libertatea de a-și alege echipa; persoana vizată pentru MIPE a acceptat propunerea
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat marți că are libertatea de a-și alege echipa de miniștri propuși și a menționat că a avut în aceste zile ''foarte multe întâlniri'' oficiale, dar și informale cu lideri politici din toate formațiunile parlamentare. Precizările au venit după ce liderul liberal Ciprian C
Dialog Nicușor Dan - Antonio Costa: A susținut reflectarea în Concluziile Consiliului European a incidentului cu dronă de la Galați
Președintele Nicușor Dan a avut, marți, o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, căruia i-a transmis că incidentul cu drona rusească de la Galați ar trebui reflectat în concluziile înaltului for european, care se reunește pe 18 și 19 iunie la Bruxelles. ''În cadrul discuției, a
Andronache (PNL): Guvernul propus de Eugen Tomac - infiltrat și controlat de PSD; nu credem că va trece de votul Parlamentului
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat marți că Guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac este unul ''infiltrat'' și ''controlat'' de PSD și nu crede că va trece de votul Parlamentului. ''Singurul partid care i-a impus condiții lui Eugen Tomac e PSD, prin urmare, dacă ar trece de
Kelemen Hunor: O guvernare prin interpuși nu funcționează
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că o 'guvernare prin interpuși nu funcționează' și că varianta unui Guvern cu miniștri propuși politic ar fi fost de preferat decât cea a unui Guvern tehnocrat. '90% dintre personalitățile propuse, pentru mine, nu sunt oameni cunoscuți. Nu îi cunosc. Știu pe Luca Niculescu la Externe, știu pe
Tomac: Să nu fim mai catolici decât Papa, acest Guvern nu este al meu, este Guvernul României
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, marți, că Guvernul pe care îl va propune Parlamentului spre aprobare nu este Guvernul său, ci este Guvernul României și va acționa în interesul României. 'Eu cred că trebuie să fim raționali și trebuie să înțelegem un lucru elementar - în momentul de față avem nevoie de un Guver





