LIVE UPDATE Parlament - buget2026/ Dezbaterile proiectului de buget, reluate în Comisiile de buget-finanțe reunite
Dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat au fost reluate joi după-amiaza în Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe, după ce liderii coaliţiei de guvernare au găsit o soluţie pentru susţinerea pachetului social, la întâlnirea de joi dimineaţa.

Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Proiectul Legii bugetului de stat pe 2026 a fost aprobat joi în comisiile reunite de buget - finanțe din Parlament, cu 38 de voturi ''pentru'' și 13 ''împotrivă''.
Membrii comisiilor au aprobat joi cu unanimitate de voturi un amendament depus de PSD, care prevede finanțarea unor proiecte de autostrăzi și variante ocolitoare din fonduri nerambursabile.
Parlamentarii din Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, respectiv cei din Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat au dezbătut și votat amendamentele depuse și proiectul pe capitole și anexe.

Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Comisiile reunite de buget-finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, proiectul bugetului Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale pe anul 2026, cu 38 de voturi ''pentru'', 12 ''împotrivă'' și o abținere.
''După cum știți, în această anexă sunt incluse cheltuielile care în general reprezintă datorii ale statului român, cum ar fi dobânzile la datoria publică, cum ar fi contribuția la Uniunea Europeană. Am precizat aceste naturi de cheltuieli pentru că sunt cele mai consistente cheltuieli din cadrul acestei anexe, respectiv dobânzile sunt în sumă de 58,8 miliarde lei, iar contribuția la Uniunea Europeană este de 22 de miliarde anul acesta. Diferența sunt schemele de ajutor de stat, de circa 1,8 miliarde. Mai avem în bugetul acestui minister, la titlul 60 și 61, niște sume globale și avem un mecanism care a fost votat în textul legii bugetului prin care, pe parcursul execuției bugetare, suplimentăm bugetele ordonatorilor principali pentru proiectele finanțate din PNRR, atât cele finanțate din împrumut, cât și cele din grant. În linii mari, cam astea sunt sumele importante din acest buget'', a explicat Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Proiectul de buget pe 2026 al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a fost supus din nou la vot joi, în comisiile reunite de buget-finanțe, după ce a fost aprobat amendamentul de 1,1 miliarde de lei pentru ajutoare sociale, propus de PSD.
Bugetul amendat al Ministerului Muncii a fost adoptat cu 42 de voturi pentru și 9 abțineri.
De asemenea, amendamentul a fost aprobat de membrii comisiilor de buget-finanțe reunite cu 41 de voturi pentru și 10 împotrivă.
ORA 15:16 Parlament - buget2026/ Bugetul Ministerului de Finanțe, aprobat în comisiile de specialitate reunite

Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Proiectul de buget al Ministerului Finanțelor aferent anului 2026 a fost avizat favorabil, joi, de membrii comisiilor reunite de buget-finanțe, cu 40 de voturi ''pentru'' și 11 ''împotrivă''.
Dezbaterile privind bugetul Ministerului Finanțelor au avut loc miercuri, însă proiectul nu a fost votat deoarece ședința comisiilor reunite de buget finanțe a fost suspendată, în urma divergențelor apărute în legătură cu amendamentul PSD privind ''pachetul de solidaritate''.

Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat au fost reluate joi după-amiaza în Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe, după ce liderii coaliţiei de guvernare au găsit o soluţie pentru susţinerea pachetului social, la întâlnirea de joi dimineaţa.
Miercuri, Comisiile reunite de buget-finanţe trebuiau să finalizeze dezbaterile pe ordonatori principali de credite, să întocmească rapoartele, iar în cursul după-amiezii, începând cu ora 16:00, era programată şedinţa plenului Parlamentului pentru a analiza proiectele Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.
AGERPRES
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Comisiile reunite de buget-finanţe dezbat bugetul de stat pe anul 2026
* LIVE UPDATE Parlament/ Bugetul pe 2026 - în dezbaterea comisiilor de specialitate
* Ilie Bolojan: România are nevoie de un buget și trebuie să tratăm cu responsabilitate acest lucru
* Nicușor Dan: Îi îndemn pe liderii politici să găsească un compromis, ca să avem un buget
* Kelemen Hunor, la finalul ședinței coaliției: Este o victorie pentru persoanele vulnerabile
* Grindeanu: Amendamentul privind eliminarea CASS pentru anumite categorii va fi retras din buget
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele şi premierul - La reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone
Președintele Nicușor Dan participă vineri la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone, care va avea lor la București, transmite Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, este vorba de evenimentul 'Societatea informațională și democrația constituțională', în cadrul programului trienal
Niculescu: România trebuie să producă mai mult; avem un plan de relansare în valoare de multe miliarde
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregătește un plan de relansare economică, în valoare de mai multe miliarde, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Premierul a făcut aceste precizări întrebat despre măsurile de stimulare a econ
Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, și după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanțelor.
Luca Niculescu: În funcție de rezultatele controlului privind SAFE, vom vedea ce măsuri vom lua
Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar și faptul că transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici reprezintă o obligație. 'Decizia Curții Constituționale, în cea mai mare parte, nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu co
Niculescu: Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR
Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR rămase de încasat, a declarat joi seară prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a fost întrebat la Antena 3 CNN despre anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, potrivit cărui
Vâlcea: Peiu și Neamțu, în dialog cu membrii AUR despre cartea 'România noastră cea de toate zilele'
Zeci de membri și simpatizanți ai AUR, precum și numeroși oameni de cultură vâlceni au participat, joi seara, la lansarea, la Râmnicu Vâlcea, a volumului 'România noastră cea de toate zilele', semnat de scriitorul, teologul și deputatul Mihail Neamțu împreună cu inginerul, economistul și senatorul Petrișor Peiu.
Luca Niculescu: Destul de des primesc mesaje noaptea privind dronele care vin în România
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că primește 'destul de des' mesaje, în timpul nopții, privind dronele care ajung în România. El a făcut aceste precizări la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă primește noaptea telefoane privind dronele rusești care lovesc teritoriul României.
Luca Niculescu: Păstrăm reglementarea tarifelor la gaze până la 31 martie, pentru consumul populației
Premierul Luca Niculescu a declarat că reglementarea privind tarifele la gaze pentru consumul populației va fi păstrată până la 31 martie, precizând că Guvernul are în vedere și scheme de sprijin pentru companii. El a răspuns astfel, întrebat dacă s-a gândit la măsuri de protecție socială pentru 2027.
Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie unul echilibrat
Primul ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că își dorește un buget de stat echilibrat pentru anul 2027, care să se înscrie în coordonatele fiscal-bugetare pe care România și le-a asumat în fața Comisiei Europene și, în același timp, să corespundă nevoilor românilor. El a răspuns astfel, fiind &ic
Niculescu: După 15 noiembrie va fi finalizat raportul privind situația financiară a țării; avem nevoie de aceste date
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică ''imediat după 15 noiembrie''. El a fost întrebat la Antena 3 CNN care este adevărul despre situația financiară a Rom&a
VIDEO Andrii Sîbiga: Ucraina este angajată să aibă cele mai înalte standarde pentru a proteja minoritățile
Ucraina este angajată să aibă 'cele mai înalte' standarde pentru a proteja minoritățile naționale, inclusiv minoritatea română, a declarat, joi, la București, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, într-o conferință de presă comună cu șeful diplomației române, Dan Neculăescu, și secretarul general al Inițiativei Central
Niculescu - întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei
Prim-ministrul Luca Niculescu a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegație a Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, condusă de ministrul Ferit Hoxha, premierul subliniind, cu acest prilej, susținerea deplină a României pentru parcursul european al Albaniei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiil
Întrevedere Marian Neacșu - subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă - securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală
Situația de securitate din Marea Neagră, continuarea progreselor privind NATO 3.0 și cooperarea bilaterală România - SUA au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii avute joi de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și subsecretarul pentru politici în cadrul Departamentului pentru Război al SUA, Elbridge Colby, aflat în vizită
Ministrul Mediului: S-au pierdut miliarde de euro din PNRR
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție fonduri de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, din care a reușit să acceseze puțin peste 1,3 miliarde de euro, a declarat, joi, la Petroșani, ministrul de resort, Natalia Intotero. Ea a arătat că circa 400 de milioane de euro au reprezentat fonduri pentru reabilitarea unor baraje
Ministrul Mediului: Prioritatea mea este deblocarea investițiilor, cu respectarea legislației de mediu
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, la Petroșani, că prioritatea sa și a echipei pe care o conduce este aceea de a debloca investițiile din România, în condițiile respectării legislației europene în domeniul protecției mediului. Ministrul a menționat și importanța dialogului și a relați










