MAE: Un grup de 172 de cetățeni români au fost repatriați asistat din Israel, prin Egipt
Un grup de 172 de cetățeni români a revenit în țară, miercuri, din Statul Israel, prin intermediul unei curse aeriene operată de o companie privată care și-a exprimat, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), disponibilitatea pentru a efectua un zbor pe ruta Taba (Egipt) - București.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, grupul de cetățeni români a părăsit teritoriul Statului Israel, fiind însoțiți până la frontiera egipteană de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv, respectiv din cadrul Consulatului General al României la Haifa. Cetățenii români au fost așteptați în Taba, Republica Arabă Egipt de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Cairo, care a facilitat efectuarea formalităților vamale și i-a însoțit până la îmbarcarea în aeronava cu destinația București.
Conform sursei citate, astfel dintre cetățenii români care și-au anunțat prezența și au solicitat asistență consulară, din evidența MAE s-au întors în țară 490 de persoane.
Dintre acestea, 318 cetățeni români s-au intors din Statul Israel cu zboruri de repatriere asistată, prin intermediul curselor charter angajate prin agențiile de voiaj și au beneficiat de asistență consulară din partea reprezentanților Ambasadei României în Republica Arabă Egipt în aeroportul internațional Cairo, pentru facilitarea dialogului cu autoritățile egiptene și pentru asigurarea desfășurării fără impedimente a procedurilor de îmbarcare.
Totodată, patru cetățeni români au revenit în țară din Regatul Hașemit al Iordaniei prin intermediul unui zbor de evacuare organizat de autoritățile din Republica Slovacia. Reprezentanții Ambasadei României la Amman, cât și ai Ambasadei României la Bratislava au fost în legătură permanentă cu autoritățile slovace pentru coordonare și sprijin în timp real, în vederea acordării asistenței și protecției consulare.
Conform comunicatului menționat, Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României din regiune, menține contactul cu cetățenii români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, precum și cu autoritățile statelor din regiune și va continua să acorde asistență și protecție consulară, cu prioritizarea siguranței cetățenilor români, în funcție de evoluția situației de securitate.
MAE reiterează recomandările adresate cetățenilor români în acest context: https://www.mae.ro/node/68212.
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a declarat miercuri, într-un briefing de presă, că prin aeronava cu cei 172 de pasageri cetățeni români vor veni și doi cetățeni moldoveni, care au cerut asistență în Israel.
Totodată, el a subliniat că sunt continuate demersurile pentru cetățenii români prezenți, în număr semnificativ, în spații ca Oman, Emiratele Arabe Unite, unde 'vorbim, în continuare, fie de sute, fie de mii de cetățeni români care solicită asistență pentru părăsirea teritoriului și revenirea în țară'.
'Demersurile de care vorbeam, inclusiv convorbirea doamnei ministru cu omologul din Oman, au vizat prelungirea șederii legale, dacă expiră vizele acestor cetățeni, respectiv asigurarea de către autoritățile omaneze a cazării și mesei pentru cetățenii români care erau turiști acolo', a spus Țărnea.
El a detaliat și cu privire la situația din Emiratele Arabe Unite.
'În ceea ce privește Emiratele Arabe Unite, așa cum ați văzut, un număr de zboruri, în pofida faptului că spațiul aerian al acestor state rămâne închis, un număr de zboruri sunt organizate de către liniile aeriene de acolo pe niște sloturi de securitate, coridoare de securitate. Au fost inclusiv cu destinația București, dar, din păcate, condițiile de securitate s-au deteriorat, acestea nu au avut loc. Urmează un alt set de zboruri care au destinație București, liniile aeriene au informat sau caută să informeze cetățenii români care au bilete reprogramate pe aceste zboruri. Instrucțiunile noastre, în ceea ce-i privește, și e valabil pentru toți cetățenii care au bilete de zbor la diversele linii aeriene din Emirate, să verifice cu liniile aeriene în mod sistematic și pe site și pe sms sau mail, în funcție de opțiunea făcută în relația cu linia aeriană, să verifice des în măsura în care au primit bilete reprogramate pentru asemenea zboruri', a mai declarat Țărnea. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frățilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
* VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a cincea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Simion (AUR): Mi se pare normal să fim și noi păziți, sâmbătă, la protest și să se ia măsurile necesare
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel către instituțiile statului să asigure protecția participanților la protestul de sâmbătă, din fața Parlamentului, care doresc 'să își manifeste susținerea' față de Călin Georgescu. Simion a precizat că protestul nu a fost aprobat, deși Primăria Capitalei a fost notificată de două ori
Nicușor Dan, la Dublin: Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii
Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii și a întregului continent, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, la Dublin, unde participă la Summitul Comunității Politice Europene. El a adăugat că, totodată, România trebuie să susțină în continuare Ucrain
Fifor: Bugetul pe 2027 trebuie să fie un instrument de dezvoltare economică, de susținere a investițiilor și de protejare a nivelului de trai
Ministerele trebuie să finalizeze vineri transmiterea propunerilor de cheltuieli pentru bugetul anului viitor, iar Ministerul Finanțelor va stabili apoi limitele bugetare, pe baza cărora Guvernul va decide ce finanțează, ce amână și la ce renunță, a anunțat social-democratul Mihai Fifor. ''Este, probabil, una dintre cele mai importante decizii ec
Budăi (PSD): Bolojan a vrut să stingă inflația cu benzină; acum se miră că focul arde mai tare
Deputatul PSD Marius Budăi a lansat vineri o serie de critici la adresa lui Ilie Bolojan, arătând că inflația a urcat din nou la 6,9% în octombrie, față de 6,6% în septembrie, fapt care dovedește că rețeta ''salvatoare'' promovată ''cu atâta dârzenie'' de fostul premier nu a rezolvat problemele României, ci
AUR: Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', de vineri până duminică, la Palatul Parlamentului
Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care include conferințe, dezbateri și mese rotunde dedicate unor subiecte de actualitate, de la viitorul continentului și suveranitatea națională până la relațiile internaționale și transformările economice și tehnologice, se va desfășura, de vineri p&aci
Președintele Nicușor Dan - la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI), a informat Administrația Prezidenț
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl primește vineri, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu îl vor întâmpina pe prim-ministrul Niculescu în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. Du
VIDEO Nicușor Dan: În momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului sau despre pace. Într-o conferință de presă susținută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europe
VIDEO Nicușor Dan: Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă?
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că nu a intervenit pentru oprirea protestului din acest weekend al AUR, iar referitor la liderul acestei formațiuni, George Simion, a spus că, la un moment dat, lumea pur și simplu 'n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că d
VIDEO Nicușor Dan: Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa. 'A fost o reuniune a Consiliului politic european. Ce este această instituție? O
VIDEO Nicușor Dan: Accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că o afirmație pe care a făcut-o nu a fost bine înțeleasă, iar ce a vrut să spună este că însuși accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial. 'Ultima chestiune este le
VIDEO UPDATE Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi și în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajații statului român să fie tratați în mod jignitor de către cetățeni. Șeful statului a f
VIDEO Nicușor Dan, despre decesul lui Marius Harosa: Este o mare pierdere
Președintele Nicușor Dan și-a exprimat regretul, joi seara, pentru moartea lui Marius Harosa, pe care l-a numit 'liderul juridic' al mișcării civice Roșia Montană. 'Am semnat decretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa, Ordinul 'Steaua României' în grad de Cavaler. În opinia mea, mișcarea civică R
Guvern: Simona Junescu, numită consul general la Lyon
Guvernul a aprobat, joi, numirea Simonei Junescu în calitate de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză. Decizia a fost luată ca urmare a vacantării postului prin rechemarea lui Oleg Ungureanu, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Guvernului.
AEP: Partidele politice - subvenții de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice. Potrivit unui comunicat al AEP, cea mai mare sumă a revenit Partidului Social Democrat (PSD), care a încasat 5.873.636 de lei. Urmează Alian










