Noul ambasador al SUA la București a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Nicușor Dan
Noul ambasador al Statele Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, a prezentat marți scrisorile de acreditare președintelui Nicușor Dan, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni.
După ceremonia oficială, ambasadorul, alături de soția sa și oficiali ai misiunii diplomatice a SUA la București, a avut o discuție cu președintele.
Pe 19 noiembrie, la audierea sa în Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA, Darryl Nirenberg afirma că relația cu România nu a fost niciodată mai importantă.
'România este un aliat-cheie în cadrul NATO, situată strategic la Marea Neagră și având graniță cu Ucraina. Oferă mari oportunități pentru companiile americane și are potențialul de a fi un factor decisiv în ceea ce privește resursele energetice. Relația noastră cu România nu a fost niciodată mai importantă', spunea acesta.
'Dacă voi fi confirmat, mă angajez să promovez agenda 'America pe primul loc' a președintelui (Donald) Trump și să lucrez pentru a face America mai puternică, mai sigură și mai prosperă. Mă voi concentra mai întâi pe asigurarea siguranței americanilor care servesc, locuiesc, lucrează sau vizitează această țară. Voi lucra pentru aprofundarea parteneriatului nostru militar și de securitate și mă voi concentra pe consolidarea relațiilor noastre comerciale și de investiții. Voi promova exporturile americane, voi susține companiile americane și voi încuraja investițiile care creează locuri de muncă în Statele Unite', declara Nirenberg, la audieri.
El a subliniat atunci că nominalizarea sa pentru funcția de ambasador în România este 'profund semnificativă', întrucât bunicii săi au emigrat în Statele Unite din Europa de Est, iar el însuși, în perioada în care a lucrat în comisia în fața căreia a fost audiat, a fost martor la desfășurarea istoriei, când a căzut Zidul Berlinului și poporul român și-a câștigat libertatea față de comunism.
'Dacă voi fi confirmat, totul ar căpăta un sens deplin', a remarcat ambasadorul.
Darryl Nirenberg a fost nominalizat în luna mai 2025 în funcția de ambasador al Statelor Unite în România de președintele Donald Trump. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Benea: Reforma administrativ-teritorială ar putea include comasarea unor orașe mici și reclasificarea lor în comune
Europarlamentarul Dragoș Benea, coordonatorul grupului de lucru al PSD pentru reforma administrativ-teritorială, a declarat că propunerile analizate de partid ar putea include comasarea unor orașe mici sau reclasificarea acestora în categoria comunelor. Benea a explicat că peste 450 de unități administrativ-teritoriale din România
Sorina Matei și Răzvan Dincă - susținuți de partidele ce i-au propus să rămână șefi la SRTV și SRR (surse)
Sorina Matei va fi susținută de AUR pentru a rămâne președinte-director general la Societatea Română de Televiziune, iar Răzvan Dincă va fi susținut de PSD pentru a rămâne președinte-director general la Societatea Română de Radiodifuziune, potrivit unor surse politice. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au a
Dragoș Benea (PSD): Marian Neacșu a primit foarte puține propuneri de la miniștri privind reforma companiilor
Europarlamentarul Dragoș Benea, vicepreședinte al PSD, a declarat luni că vicepremierul Marian Neacșu a primit foarte puține propuneri de la miniștri în vederea reorganizării la nivel guvernamental. Afirmația lui Benea a fost făcută într-o conferință susținută la sediul PSD, întrebat dacă secretarul general al partidului, Cla
PSD propune șase criterii pentru reforma administrativ-teritorială, dar și constituirea unor comitete județene de reorganizare
Partidul Social Democrat propune șase criterii care să fie avute în vedere în cadrul reformei administrativ-teritoriale pentru a stabili localitățile sustenabile din punct de vedere administrativ. Europarlamentarul Dragoș Benea, nominalizat de PSD în urmă cu două săptămâni pentru a coordona un grup de lucru privind reforma administrativ
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Manole: România cheltuie foarte puțin pentru asistența socială; implementarea oricărui proiect, bazată pe buget
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat luni că România cheltuie foarte puțin pentru serviciile de asistență socială, subliniind că implementarea oricărui proiect în domeniu necesită bugetarea aferentă pentru a fi pus în practică. Manole a participat, la Palatul Victoria, la conferința de încheiere a proiectului 'Consolidarea ră
Niculescu: România a făcut progrese în domeniul protecției copilului, dar nu întotdeauna sistemul funcționează cum ar trebui
România a făcut progrese în domeniul protecției copilului, dar pentru ca sistemul să fie îmbunătățit este nevoie ca instituțiile responsabile să lucreze împreună pentru a transforma recomandările din proiectele dedicate în schimbări care să fie resimțite în viața de zi cu zi, a declarat, luni, premierul Luca Niculescu. Șeful
Mureșan: Polul de Modernizare se va plasa la peste 30% în preferințele electoratului; se va lupta de la egal la egal cu AUR
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan s-a declarat convins, luni, că, imediat după formare, Polul de Modernizare se va plasa la peste 30% în preferințele electoratului și se va lupta 'de la egal la egal' cu AUR. Biroul Politic Național al PNL a votat în unanimitate, duminică, începerea demersurilor pentru constituirea Polului Modern
BPN al PNL/Sighiartău: Cei care au încălcat deciziile partidului și au apelat la instanță să-și retragă contestațiile în 10 zile
Liberalii care au încălcat deciziile partidului și au apelat la instanță pentru a bloca activitatea PNL au la dispoziție 10 zile pentru a-și retrage contestațiile și a-și clarifica drumul politic, a fost una dintre deciziile luate duminică, în ședința Biroului Politic Național al partidului. Precizările au fost făcute luni, într-o
Sibiu: Peste 98% dintre participanții la referendumul de la Rășinari au votat împotriva exploatărilor miniere
Peste 98% dintre voturile valabil exprimate la referendumul local organizat duminică în comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost împotriva exploatărilor miniere, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP). Din totalul celor 2.229 de voturi valabil exprimate, 2.194 (98,43%) au fost împotriva exploatărilor
Ursula von der Leyen - vizită la București; întâlniri cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Luca Niculescu
Președintele Nicușor Dan o primește luni, la Palatul Cotroceni, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei doi oficiali urmând să discute despre apărarea și securitatea europeană, în particular securitatea în zona Mării Negre, competitivitatea europeană, cu componenta energetică actuală, extinderea UE, în mod special susținerea Rom&aci
Referendum Rășinari/Prezență de peste 50% la votul consultativ privind exploatările miniere
Peste 50% dintre cetățenii cu drept de vot din comuna sibiană Rășinari au participat, duminică, la referendumul local privind exploatările miniere, potrivit datelor postate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP). Din totalul de 4.431 de
BPN al PNL/ S-a aprobat inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în unanimitate, inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate sau contractelor încheiate fără respectarea prevederilor statutare. Totodată, în cadrul ședinței BPN s-au aprobat în unanimitate deschiderea negocierilor pentru fuziunea prin
Ciucu anunță deciziile de la ședința BPN al PNL: Începerea negocierilor pentru fuziunea cu Forța Dreptei
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat deciziile care au fost luate duminică, în ședința Biroului Politic Național al partidului, una dintre ele vizând începerea negocierilor pentru fuziunea cu partidul Forța Dreptei. ''În cadrul ședinței BPN, Partidul Național Liberal







