BPN al PNL: Rectorul Universității 'Ștefan cel Mare' Suceava, Mihai Dimian - propus ministru al Educației
Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a validat, luni, în unanimitate, propunerea lui Mihai Dimian, profesor universitar doctor, rector al Universității 'Ștefan cel Mare' din Suceava, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării.
'La inițiativa președintelui PNL și premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universității 'Ștefan cel Mare' din Suceava. Propunerea PNL pentru portofoliul Educației, domnul Mihai Dimian, a prezentat în cadrul ședinței BPN viziunea sa asupra reformării și dezvoltării acestui domeniu', se arată într-un comunicat al PNL.
Rectorul Mihai Dimian este susținut de Partidul Național Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în același timp eforturile de eficientizare a domeniului educației, precizează sursa citată.
Potrivit PNL, Mihai Dimian este profesor universitar și conducător de doctorat la Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava și, din anul 2024, rectorul Universității, fiind dublu licențiat, în fizică și matematică, la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași.
Acesta a studiat și a fost asistent de cercetare în Franța, la Universitatea din Versailles și a obținut titlul de doctor în inginerie electrică și electronică în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Maryland din College Park. El a fost cercetător la Institutul Max Planck din Germania și profesor asistent, ulterior profesor asociat și conducător de doctorat în inginerie electrică și electronică la Universitatea Howard din Washington DC, SUA, mai arată PNL.
'Capacitățile și rezultatele remarcabile în domeniul educației și cercetării sunt completate și de excelentele abilități de manager instituțional și lider al comunității. A elaborat și implementat numeroase proiecte de dezvoltare a infrastructurii didactice și de cercetare, de formare a tinerilor cercetători și atragere a profesorilor și cercetătorilor din străinătate, iar în prezent coordonează implementarea celui mai mare program de investiții din istoria universității, pentru dezvoltarea celui de al doilea campus al universității, din diverse surse de finanțare. A fost implicat în dezvoltarea a mai mult de 30 de programe noi de studii universitare, îmbunătățind semnificativ oferta educațională a Universității 'Ștefan cel Mare' din Suceava', se mai arată în prezentarea PNL.
Potrivit PNL, Mihai Dimian are o 'colaborare foarte bună cu învățământul preuniversitar, fiind implicat în coordonarea și organizarea de olimpiade naționale și internaționale, concursuri și tabere de știință și tehnologie pentru elevi, participând la consfătuiri anuale cu directorii de unități de învățământ preuniversitar și la cercuri pedagogice, vizitând școli și licee din regiune, inclusiv pentru a implica elevii în experimente de știință'.
El nu a fost și nu este membru al vreunui partid politic. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. 'Două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în nord-estul ță
Congres USR/A fost ales noul Birou Național; printre vicepreședinți-Miruță, Buzoianu, Barna (rezultatele preliminare)
USR și-a ales sâmbătă, la Timișoara, noul Birou Național, printre vicepreședinți fiind Radu Miruță, Diana Buzoianu și Dan Barna, arată rezultatele preliminare ale votului. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături de această nouă echipă de conducere a pa
Congres USR/ A fost adoptată rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt'
Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt', document care face bilanțul activității miniștrilor partidului și stabilește principiile formațiunii &ic
Congres USR/ Fritz: La fiecare lege proastă a PSD, vom veni cu un contraproiect
USR, aflată în Opoziție, va fi atentă la toate deciziile pe care PSD le va lua, iar la fiecare lege 'proastă' va veni cu un contraproiect, a declarat, sâmbătă, președintele partidului, Dominic Fritz, la Congresul formațiun
Congres USR/Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul 'a reușit să scoată neamurile din instituții', însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, 'își aduc înapoi c
Radu Miruță: Opoziția nu este o pauză pentru USR, vom fi în umbra lor în toate ministerele
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că Opoziția nu reprezintă o pauză, punctând că formațiunea își menține țelul de a realiza un pol reformator care să c&ac
Timiș: A început Congresul USR; se alege Biroul Național al partidului
Peste 600 de delegați s-au reunit sâmbătă, la Timișoara, la Congresul USR, la care urmează să fie aleși cei 24 de membri ai Biroului Național al partidului, în competiție intrând trei echipe conduse de Diana Buzoianu, Radu Miruță și Lucian Stanciu-Viziteu. Președintele USR, Dominic Fritz, care are mandat până în anul 2029,
Ministerul Culturii solicită clarificarea situației implementării măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă
Ministerul Culturii a transmis către Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București și către toate instituțiile din subordinea sa o solicitare de a clarifica explicit situația implementării măsurilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă. 'Ministerul Culturii solicită tuturor instituțiilor publice de cultură
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi
Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num
Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți
Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia
Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.
Bolojan, după adoptarea rectificării bugetare: E bine că PSD a abandonat șantajul; confirmă oficial buna moștenire
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și 'a abandonat șantajul cu blocarea rectificării'. El a mai susținut că a devenit un 'modus operandi' al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD l
Cărbunaru: Guvernul corectează calculul sprijinului pentru fermierii cu culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă
Guvernul a modificat formula de calcul a sprijinului financiar acordat fermierilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta din 2025, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'Pentru fermierii români Guvernul a luat o serie de măsuri care le vine în sprijin. M
Președintele trimite Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului vineri, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului pentru transpunerea art. 17 din Directiva (UE) a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței e














