UPDATE Război Iran/MAE: Operațiunile de repatriere sunt în această etapă imposibile
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat, duminică seară, că operațiunile de repatriere din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu sunt 'imposibile în această etapă'.
El a precizat că, la momentul actual, nu există informații legate de cetățeni români răniți sau decedați din cauza acțiunilor militare din regiunea amintită.
'Până în acest moment nu există informații legate de cetățeni români răniți sau care să fi decedat din cauza acțiunilor militare, dar în grupurile de români (...) sunt copii, sunt minori, sunt familii cu persoane în vârstă, sunt persoane care se aflau în tratament medical sau cu nevoi speciale. Aceștia sunt prioritatea numărul unu pentru colegii noștri și vom continua să informăm, în primul rând, pe ei, să ținem legătura cu aceștia, dar în același timp și opinia publică și familiile din țară. Tocmai pentru a gestiona acest aflux fără precedent de solicitări de informații sau de asistență consulară din partea cetățenilor români, am luat câteva măsuri concrete. Prin decizia ministrului afacerilor externe și a celulei de criză ministeriale, a fost dublat numărul de persoane care operează în centrala de urgență a Ministerului Afacerilor Externe, au fost în call-center-ul Ministerului de Externe unde au fost primite în 24 de ore mai mult de 450 de apeluri de asistență consulară, număr care este ceva mai mare decât dublu atunci când vorbim de apelurile primite de colegii din consulatele și oficiile consulare și misiunile diplomatice de pe spațiile geografice afectate. Vorbim despre un total de solicitări de asistență care e în jurul cifrei de 1.066, cu excepția Emiratelor Arabe Unite', a declarat Țărnea în cadrul unui briefing de presă susținut la Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit acestuia, în ceea ce privește cetățenii români care au făcut solicitări în Emiratele Arabe Unite, acolo e vorba de ordinul sutelor, dar cifrele sunt în continuă schimbare deoarece sunt persoane care erau în tranzit, sau rezidenți, oameni care lucrează în Emirate.
'Uneori telefoanele nu sunt de la o persoană, ci de la un grup, dar informațiile nu sunt clare dacă e vorba de o persoană, două sau mai multe. În consecință, colegii noștri încearcă să clarifice și acest set de solicitări și vom reveni cu date suplimentare în momentul în care acestea vor fi disponibile. Deci vorbim de 1.066 în general, plus, față de această cifră, câteva sute în ceea ce privește Emiratele Arabe Unite', a arătat Andrei Țărnea.
El a subliniat că prioritatea cea mai mare a MAE - atât în ceea ce privește celula de criză, coordonată de ministrul Afacerilor Externe, care s-a întrunit începând de sâmbătă dimineață și funcționează 24 de ore din 24, cât și echipele din misiunile diplomatice și consulatele României din zonă -, este siguranța cetățenilor români aflați pe aceste spații.
'În condițiile în care sunt lovituri aeriene, în care spațiul aerian este traversat de drone și de rachete balistice și de croazieră, situația este, în primul rând, una de conflict militar. În consecință, dincolo de oprirea spațiului aerian, informațiile pe care le-am transmis cetățenilor români de pe aceste spații au vizat trei paliere importante. Unu - să se înregistreze, să-și dea coordonatele, datele de contact, numerele de telefon și, când e posibil, locul în care se află colegilor din consulatele României din țările respective. În al doilea rând, să respecte instrucțiunile pe care le primesc de la autoritățile statelor respective în ceea ce privește siguranța locului în care se află, sau adăpostirea în locuri special amenajate, sau deplasarea, atunci când este cazul, să fie făcută cu mare prudență și, de preferință, să rămână în același loc, în locul în care se află atunci când acesta este în siguranță. Orice deplasare poate să reprezinte ea însăși un risc suplimentar', a precizat Andrei Țărnea.
El a menționat că, în condițiile în care spațiile aeriene statelor din zona în care se desfășoară conflictul sunt închise, operațiunile de repatriere - fie cu zboruri comerciale, fie cu zboruri charter speciale, fie cu zboruri umanitare cu aeronave militare - sunt, în această etapă, imposibile, dar când acest lucru va fi posibil, desigur că se vor lua măsurile necesare.
'Până atunci, atât celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe, cât și echipele consulare din teren lucrează împreună la seturile de opțiuni pentru repatrieri, atât în ceea ce privește posibilitatea reluării zborului atunci când spațiile aeriene se deschid, cât și alte variante, așa cum știți din circumstanțe similare, dar extinderea, intensitatea operațiunilor militare pe care le vedem acum depășește ceea ce a fost, de exemplu, în vara anului trecut, în consecință nimeni nu poate să spună în acest moment cu precizie cât va dura și cum. Tocmai pentru că acestea sunt circumstanțele, avem o mare rugăminte față de cetățenii noștri aflați în aceste circumstanțe, înțelegând dificultatea și înțelegând dorința lor de a se întoarce în țară, să fie precauți și să pună înainte siguranța', a spus purtătorul de cuvânt al MAE.
Totodată, au fost făcute recomandări referitor la cetățenii care se află blocați în aeroporturi din cauza închiderii spațiului aerian sau a anulării zborurilor.
'Unu, să ia contactul cu liniile aeriene și cu agențiile de călătorie atunci când vorbim despre turiști. În al doilea rând, și ca să fie foarte clar, chiar și în aceste condiții excepționale, atât agențiile de turism, cât și liniile aeriene au un set de obligații de asistență și ajutor pentru clienții lor până la urmă, pentru cetățenii care se află în aceste situații. În al doilea rând, în dialogul cu statele respective am primit garanții, este cazul Emiratelor Arabe Unite, ceea ce e important, pentru că acolo e un număr foarte mare de cetățeni aflați în această situație, pentru cei care sunt cazați în hoteluri sau facilități de cazare în Emiratele Arabe Unite va fi continuată șederea lor acolo fără plată atât timp cât este necesar. Înțelegem că circumstanțele sunt mai dificile pentru cei care se află în aeroport. Acolo liniile aeriene se vor ocupa de asistarea și ajutorul în ceea ce privește cazare, hrană, apă pentru acești cetățeni', a afirmat Țărnea.
Reprezentantul MAE a subliniat încă o dată că prioritatea și cel mai important element pentru siguranța cetățenilor români aflați în zona afectată de conflictul din Orientul Mijlociu este să asculte instrucțiunile pe care le primesc acolo și să se înregistreze la consulatele României.
'Știu că am spus acest lucru, îl repet, pentru că în momentul în care se vor relua, într-o formă sau alta, fie zborurile, fie vor fi organizate misiuni de repatriere, acestea, colegii din consulate, individual, fie misiunile României, fie în colaborare prin rețeaua europeană consulară, vor trebui să opereze cu date clare. Deci ne trebuie aceste nume, date concrete despre cetățenii români și le mulțumesc celor care știu că au așteptat, am mai spus asta astăzi în media, știu că sunt dificultăți de a accesa uneori numere de telefon, cum vă spuneam, în call-center-ul Ministerului de Externe a fost dublat numărul de personal, la nivelul misiunilor s-au făcut eforturi pentru a asigura o cât mai bună reacție la volumul acesta uriaș de solicitări de asistență și telefoane. Este de așteptat ca în unele locuri să rămână în continuare această nevoie de a suna de mai multe ori sau de a aștepta mai mult în linie. Ne cerem scuze pentru acest lucru, dar este extrem de important ca cetățenii să se înregistreze', a punctat purtătorul de cuvânt al MAE. AGERPRES/(A - redactor: Cătălin Alexandru, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Claudiu Manda (PSD): Românii au nevoie de siguranță și de un Guvern competent și credibil
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat, joi, că românii au nevoie de siguranță și de un Guvern competent și credibil, care să înțeleagă dificultățile prin care trece țara și să aibă capacitatea de a lua decizii și de a le pune în practică. 'România are în față o perioadă în care fiecare decizie va trebui c&
Siegfried Mureșan: Acum înțelegem exact de ce a fugit Grindeanu de orice discuție cu noi în urmă cu două săptămâni
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan îl acuză pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, că ''a inventat o mulțime de pretexte'' pentru a nu vota Guvernul propus de el pentru că știa că va veni un Executiv ''în care poate pune 11 miniștri PSD după chipul și asemănarea lui''. Siegfried Mureșan a fost a treia desemna
Premierul desemnat ar urma să depună în Parlament programul de guvernare și lista viitorilor miniștri
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la guvernare. 'Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situația critică în care a ajuns România în ultimele luni și soluțiile pe
Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European
Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, context în care țara noastră va pleda pentru un buget 'ambițios' al UE pentru perioada 2028-2034. Șeful statului a găzduit la finalul săptămânii trecute o ședință de lucru în pregătirea reuniunii liderilor UE, una dintr
Bolojan participă la Summitul PPE de la Bruxelles; viitorul buget al UE și PNRR, teme de discuție
Premierul interimar Ilie Bolojan va participa joi la Summitul Partidului Popular European (PPE), care va avea loc la Bruxelles. Potrivit unui anunț de presă al Guvernului, printre temele de discuție se vor număra viitorul buget al Uniunii Europene și susținerea unor principii care să asigure o politică de coeziune orientată spre creșterea comp
Miruță cere creșterea prezenței aliate în zona Mării Negre: Nu au ce căuta drone în spațiul aerian românesc
Ministrul Apărării, Radu Miruță, afirmă că este nevoie de o prezență aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind că nu au ce căuta drone în spațiul aerian național, iar România nu trebuie să se obișnuiască cu acest lucru, pentru că nu e o țară aflată în război, ci să riposteze diplomatic. 'România trebuie
Incendiu la o navă în apropiere de Sulina/MAE: Suntem pregătiți să reacționăm public după ce autoritățile confirmă circumstanțele incidentului
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat, miercuri seară, că instituția pe care o reprezintă este in legătură permanentă cu autoritățile competente în cazul incidentului în care a fost implicată nava sub pavilion Insulele Comore și este pregătită să reacționeze public după ce vor fi confirmate circumstanțele
VIDEO Mesaj al președintelui Nicuşor Dan la Seara Valorilor organizată de Primăria Iași: Oamenii valoroși dau sens performanței
Președintele Nicușor Dan a afirmat, printr-un mesaj transmis la evenimentul 'Seara Valorilor' organizat miercuri seara de Primăria Iași, că prin această manifestare este celebrată atât performanța, cât și puterea exemplului. 'Recunoașterea valorilor înseamnă mai mult decât un gest simbolic de apreciere. Este
Grindeanu spune că printre prioritățile din programul de guvernare se numără indexarea pensiilor și demararea reformei administrative
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că printre prioritățile care se vor regăsi în programul de guvernare al Cabinetului Luca Niculescu se află elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, cu încadrarea în țintele de deficit și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor până la 1 decembrie 2026, indexarea pensiilor, inclusi
Radu Miruță i-a propus omologului bulgar înființarea unui comandament militar comun la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a transmis miercuri că i-a propus omologului bulgar semnarea unei scrisori comune, adresată conducerii NATO, în legătură cu înființarea unui comandament militar la Marea Neagră. ''Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, iar pentru asta tre
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, a anunțat că va propune Comitetului Politic, în ședința de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu. ''Nevoia de stabilitate nu poate fi folosită ca să ne întoarcem la un guvern de risipă și de protecție pentru privilegiații PSD. Da, Rom&aci
Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu
Consiliul Politic Național al PSD a aprobat propunerile de miniștri social-democrați pentru Cabinetul Luca Niculescu, a anunțat miercuri președintele partidului, Sorin Grindeanu. ''PSD va face o evaluare a Guvernului Niculescu după primele șase luni de guvernare'', a adăugat liderul PSD. Într-o declarație d
Sorin Grindeanu: Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare
Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, pentru că prioritățile solicitate de social-democrați se regăsesc în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu, a declarat, miercuri, președintele partidului, Sorin Grindeanu. ''Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situația critică în care a
UPDATE PSD a decis să facă parte din Guvernul Luca Niculescu; lista cu miniştrii social-democraţi (surse)
Consiliul Politic Național al PSD a decis, miercuri, că social-democrații vor face parte din Guvernul Luca Niculescu. Potrivit unor surse din partid, PSD a decis intrarea la guvernare și susținerea în Parlament a Guvernului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu. Potrivit surselor citate, PSD va avea 11 miniștri &ici
Nicușor Dan - convorbire cu Iliana Iotova; România și Bulgaria vor colabora pe măsuri de contracarare a dronelor
România și Bulgaria vor colabora îndeaproape pentru a promova adoptarea unor măsuri mai ferme de contracarare a dronelor, la nivelul Uniunii Europene și al NATO, în vederea asigurării siguranței navigației comerciale în Marea Neagră. Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o convorbire la telefon cu omologul său bulgar











