MDLPA: Proiectul privind reforma administrației - pus în transparență decizională în varianta agreată de coaliție
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a publicat pe pagina sa, în transparență decizională, proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile din administrație în varianta agreată de coaliția de guvernare.
'Măsurile propuse prevăd o administrație publică mai suplă și mai eficientă, mai multă descentralizare pentru autoritățile publice locale și sustenabilitate financiară pentru acestea. Prin aceste măsuri eficientizăm administrația publică centrală și serviciile publice oferite cetățenilor', a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.
În administrația publică locală, măsurile propuse sunt în continuare o reducere cu 30% din totalul posturilor aprobate, care va genera, la nivel național, o reducere de 10% a posturilor ocupate pe ansamblul autorităților administrației publice locale. În acest an tranzitoriu, autoritățile locale pot aproba diminuarea cheltuielilor de personal proporțional cu cheltuielile aferente numărului de posturi ocupate ce ar trebui desființate, a precizat MLDPA.
Conform proiectului de act normativ, se prevede o disciplină financiară mai bună și o reducere a cheltuielilor de personal pentru administrația publică centrală de 10%.
În urma deciziei coaliției, pentru sistemele de învățământ și cultură, pentru spitalele publice și serviciile publice de ambulanță, dar și pentru sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională proiectul pus în transparență decizională prevede excepție de la reducerea de personal, cu măsuri compensatorii. De exemplu, conform măsurilor propuse, ar crește vârsta de pensionare pentru militari, în sistemul de învățământ va fi redus sporul pentru doctorat, iar în sistemul sanitar, între altele, va fi introdus un nou sistem de clasificare a spitalelor și un sistem de salarizare după performanță.
Reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calul la efectuarea reducerii totale de 10%, a mai explicat MDLPA.
Potrivit site-ului ministerului, proiectul de OUG privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, vizează instituirea unor măsuri fiscal-bugetare și are drept scop creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale în vederea consolidării sustenabilității financiare a României prin limitarea cheltuielilor UAT-urilor și creșterea veniturilor astfel încât finanțarea categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor să se poată susține din fonduri publice.
Pentru atingerea acestui scop, prin proiectul de act normativ sunt instituite o serie de măsuri, astfel încât să se asigure respectarea angajamentelor asumate de România în ceea ce privește încadrarea în ținta de deficit bugetar, prin diminuarea unor cheltuieli de funcționare a instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, și, respectiv, prin creșterea veniturilor bugetare ale unităților administrativ-teritoriale, a indicat sursa citată.
Proiectul de act normativ poate fi accesat pe pagina Ministerului Dezvoltării, link https://shorturl.at/33fTm. AGERPRES/(AS - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chirica îi răspunde lui Muraru: Cetățenii vor un Guvern funcțional acum; treceți la muncă și votați un Guvern
Primarul din Iași, Mihai Chirica, critică anunțul președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, că nu susține învestirea Guvernului Niculescu, afirmând că Iașiul și România au nevoie de soluții de urgență, iar cetățenii vor un Guvern funcțional acum, care să oprească haosul economic, ''nu filosofii despre cum să mai amânăm învestirea unei ec
Predoiu: România are nevoie urgentă de resurse și legislație adaptată pentru contracararea amenințărilor hibride
România are nevoie urgentă de resurse și legislație adaptată pentru contracararea amenințărilor hibride, a declarat ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la deschiderea lucrărilor NATO Hybrid Symposium 2026, desfășurat la București în aceste zile. În intervenția sa, Predoiu a subliniat necesitatea consolidării urgente a
Nicușor Dan - discuție cu Macron: Am continuat dialogul privind candidatura României la funcția de secretar general al OIF
Parteneriatul strategic dintre România și Franța reprezintă un pilon esențial al securității comune și al cooperării bilaterale, a declarat sâmbătă președintele Nicușor Dan, care a avut o discuție, la Bruxelles, cu omologul francez, Emmanuel Macron. ''Am avut ieri (n.r. - vineri) o discuție foarte bună cu președintele Franț
Tișe - mesaj către liberali: Opțiunile par să ne coste indiferent de direcția aleasă; a venit momentul trezirii în PNL
Liberalul Alin Tișe a transmis sâmbătă un mesaj către colegii de partid, afirmând că a venit momentul trezirii în PNL, ''un PNL unit și mai puternic, nu dezbinat și rupt în bucățele, mai puțin orgoliu, mai puține jocuri de culise și mai multă luciditate''. Mesajul său vine în contextul în care liberalii decid
MAE marchează 10 ani de la Președinția României la IHRA - o nouă selecție pentru Premiul 'Mihnea Constantinescu' și o expoziție
Ministerul Afacerilor Externe marchează zece ani de la Președinția României la Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) prin lansarea unei noi proceduri de selecție pentru Premiul Național 'Ambasador Mihnea Constantinescu' și a unei expoziții documentare. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Ministerul Afacerilor Externe a
PNL Iași nu susține învestirea Guvernului Niculescu: O asemenea formulă nu reprezintă o soluție credibilă pentru România
Biroul Politic Județean al PNL Iași, în urma consultării structurii de conducere a organizației județene, s-a pronunțat, în unanimitate, să nu susțină învestirea Guvernului Niculescu, ''controlat și dominat majoritar de Partidul Social Democrat''. ''Decizia exprimă poziția fermă și unitară a liberalilor ieșeni,
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Național al PNL se reunește sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privința votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ședința este programată să înceapă la ora 13:00 și se va desfășura online. Miercuri, grupurile parlamentare ale PNL
Bolojan: O alianță PNL-USR - fezabilă; nu mai putem merge pe fragmentări, pulverizări
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că o alianță între PNL și USR în perspectiva alegerilor din 2028 este fezabilă, menționând că această idee trebuie analizată serios și că nu se mai poate merge pe 'fragmentări', 'pulverizări'. 'Cu siguranță, o astfel de idee merită ana
VIDEO Nicușor Dan: Dacă nu se ajunge la un acord pe cadrul financiar multianual vor exista niște măsuri tranzitorii
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că în cazul în care nu se va ajunge la un acord pentru cadrul financiar multianual al UE, vor exista niște măsuri tranzitorii astfel încât plățile directe către fermieri să nu fie întrerupte. Nicușor Dan a fost întrebat, la finalul Consiliului Europea
Bolojan: Guvernul Niculescu, dacă va fi învestit, e un rezultat al deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și PSD
Guvernul care va fi supus votului săptămâna viitoare este un rezultat al deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și de Partidul Social Democrat, a declarat, vineri, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, el menționând și că acțiunile șefului statului pot să influențeze lucrurile 'într-o direcție sau alta'.
VIDEO Președintele Dan: Ne dorim ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie la un moment cât mai îndepărtat
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS2) și că, având în vedere criza energetică actuală, își dorește o rediscutare a acestuia și ca
Reprezentant al filialei PNL Timiș: Avem propria noastră agendă, este a Timișului și a timișorenilor
Purtătorul de cuvânt al filialei PNL Timiș, Raul Olajos, a declarat, vineri seara, că în organizația de partid pe care o reprezintă deciziile se iau în forurile statutare, în acord cu propria agendă, care este a Timișului și a timișorenilor, și nu se pune problema să fie stabilită de altcineva din alt partid. Precizarea
Bolojan: Am preluat PNL cu datorii importante pe care va trebui să le achităm, inclusiv cea din procesul cu AEP
Președintele PNL Ilie Bolojan a afirmat vineri că la sfârșitul anului 2024, când a preluat conducerea formațiunii, PNL avea 'niște datorii importante' care au fost achitate parțial și care vor trebui să fie plătite integral, inclusiv suma decisă în instanță de 14 milioane lei, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a fostulu
Bolojan, despre programul de guvernare al premierului desemnat: Sunt și aspecte care au fost criticate de PSD
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Luca Niculescu cuprinde și aspecte care au fost criticate de PSD, el adăugând că documentul e o declarație de intenție care poate fi tratată serios de cei care vin în guvernare sau poate să nu fie respectată.
VIDEO Nicușor Dan spune că Franța s-a oferit să ajute România cu echipamente pentru securitatea la Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că a solicitat ajutor pentru creșterea securității la Marea Neagră, până când echipamentele comandate prin SAFE vor veni în România, și deja Franța s-a oferit să ajute țara noastră cu echipamentele necesare.








