Ziua Holocaustului/ Abrudean: Holocaustul a însemnat o exterminare planificată, care a ucis aproximativ 6 milioane de evrei
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat luni că Holocaustul a însemnat o exterminare planificată, care a ucis aproximativ 6 milioane de evrei, dar a lovit și alte grupuri persecutate de regimul nazist și de aliații săi.
''Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este o zi a memoriei colective și a responsabilității pentru trecut, prezent și mai ales viitor. Holocaustul a însemnat o exterminare planificată, care a ucis aproximativ 6 milioane de evrei, dar a lovit și alte grupuri persecutate de regimul nazist și de aliații săi. Cifrele explică amploarea, dar nu vorbesc despre pierderile personale. Fiecare om mort a avut o familie, planuri, o casă, o aniversare, un cuvânt de iubire care a rămas nespus, o îmbrățișare care nu a mai fost oferită. Când vorbim despre Holocaust, vorbim despre vieți întrerupte, despre copii care nu au mai ajuns adulți, vorbim despre părinți care nu și-au mai văzut copiii, oameni care au fost umiliți, înfometați, deportați, uciși'', a declarat Abrudean, cu prilejul ceremoniei dedicate Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului și memoriei victimelor Pogromului legionar antievreiesc din București, organizate de Federația Comunităților Evreiești din România.
Potrivit acestuia, ''astăzi, când trăim vremuri grele și există tensiuni la nivelul lumii întregi, nu avem voie să lăsăm loc răului să crească, să facem loc minciunii''.
''Țara noastră a introdus instrumente legale împotriva organizațiilor și simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe și sancționează promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime contra umanității. Aceste măsuri contează, dar nu înlocuiesc acțiunile noastre de zi cu zi. Din păcate, în ultimul an, societatea românească a asistat la ascensiunea discursului instigator la ură și manifestărilor extremiste în spațiul public. Observăm în mediul online o proliferare a discursului urii și a teoriilor conspiraționiste, dar și a dezinformării, deghizate în posibile soluții pentru o serie de probleme complexe din societate. În acest context, ziua comemorativă de 27 ianuarie constituie un bun prilej de reflecție asupra măsurilor care trebuie luate pentru a combate aceste fenomene'', a subliniat președintele Senatului.
El a adăugat că ''prezența și proliferarea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură în spațiul fizic, cât și în cel virtual, la nivel internațional și european, relevă necesitatea continuării adoptării unor măsuri ferme pentru prevenirea și combaterea acestor fenomene, având în vedere riscul de translatare a acestor tendințe negative în societatea românească și necesitatea protejării valorilor constituționale ale României''.
''În contextul global actual există riscul ca, pe termen mediu și lung, și în România radicalizarea să devină un fenomen în creștere la nivelul societății, având în vedere expunerea cetățenilor români la diverse ideologii extremiste. Memoria Holocaustului cere acțiune practică. Începe cu felul în care reacționăm la un comentariu, începe cu felul în care corectăm o minciună distribuită online. (...) Vă rog și vă invit la un angajament personal simplu: să nu uităm, să nu relativizăm și să nu tăcem când observăm discriminare. Este importantă dezvoltarea unei culturi instituționale sensibile la pericolele reprezentate de antisemitism, xenofobie, rasism, radicalizare și discurs instigator la ură și necesitatea combaterii acestora, precum și educarea societății, inclusiv la nivelul discursului public și al mass media, cu privire la aceste fenomene și diferitele forme pe care le pot îmbrăca. Memoria victimelor nu înseamnă doar trecut, ea înseamnă felul în care alegem să trăim astăzi, felul în care ne educăm copiii, felul în care ne tratăm vecinii și felul în care reacționăm când vedem că cineva vrea să transforme un om într-o țintă'', a transmis președintele Senatului. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul va aproba prima rectificare bugetară cel mai probabil în ședința de vineri (surse)
Guvernul va aproba cel mai probabil vineri prima rectificare bugetară din acest an, potrivit unor surse politice. Guvernul Luca Niculescu urmează să aibă prima ședință oficială în zilele următoare, cel mai probabil vineri. În cadrul reuniunii ar urma să fie aprobată rectificarea bugetară necesară deblocării unor urgențe din mai multe domenii, &icir
Cristina Prună (USR) despre reforma administrativ-teritorială: Numărul de locuitori e un punct de plecare;scopul - comunități cu administrații eficiente
Deputata USR Cristina Prună consideră că scopul reformei administrativ-teritoriale trebuie să fie comunități cu administrații eficiente și mai puțin dependente de banii împărțiți de la București și aceasta trebuie să plece de la capacitatea reală a primăriilor de a se finanța, de a atrage investiții și de a oferi servicii de calitate. ''432 din t
Țuțuianu: AEP trebuie să devină mai puternică, mai transparentă și mai bine pregătită
Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să devină mai puternică, mai transparentă, mai bine pregătită și mai aproape de standardele unei administrații electorale moderne, a transmis, joi, președintele Autorității, Adrian Țuțuianu, cu prilejul
Fifor despre reforma administrativ-teritorială: Nu putem decide viitorul unei localități exclusiv în funcție de un prag de populație
Reforma administrativ-teritorială nu trebuie confundată cu simpla reducere a numărului de primării, declară deputatul PSD Mihai Fifor, el precizând că aceasta trebuie construită pe criterii obiective, și anume viabilitate financiară, evoluție demografică, acces la servicii, potențial economic, particularități geografice și coeziune comunitară. ''
Vasilica-Valentina Robu - noul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice
Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica-Valentina Robu se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale
Dominic Fritz: PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză
PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză, susține liderul USR, Dominic Fritz. 'Gaura misterioasă dată pe surse crește mai repede decât zboară avionul Nordis: duminică era de 30 de miliarde, marți de 80. Când adevărul e că problemele bugetare au fost mereu la vedere. Că doar de aia am tot i
Mihai Enache (AUR): USR a transformat o procedură parlamentară într-un scandal fabricat
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, a acuzat miercuri USR de 'ipocrizie', după ce reprezentanții acestui partid au susținut că solicitarea AUR de chemare a premierului Luca Niculescu în Parlament a avut ca scop amânarea prezenței ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a explica situația finanțelor publice. Miha
Turcan: PSD este tot un AUR, doar că pe roșu; Grindeanu cere, AUR execută
PSD este tot un AUR, doar că pe roșu, afirmă deputatul PNL Raluca Turcan, susținând că cele două partide au 'același discurs, aceleași ținte, aceeași poftă de a pune mâna pe resurse'. 'PSD este tot un AUR, doar că pe roșu. Când nu poate să facă ceva singur, PSD apelează la AUR pentru a-i face temele. Așa au proced
PSD: Dublul standard al USR nu se oprește niciodată
Partidul Social Democrat consideră că reprezentanții USR au uitat rapid de propriile declarații și de principiile pe care le clamau când erau în opoziție și le-au fost de ajuns câteva luni la putere pentru a-și pune oamenii în funcții bine remunerate. 'Dublul standard al USR nu se oprește niciodată! 'Faraonii
Diana Stoica (USR): Alianța PSD-AUR a funcționat, din nou, ca unsă în ședința BP al Camerei Deputaților
Lidera deputaților USR, Diana Stoica, a declarat miercuri că PSD și AUR și-au dat iar mâna 'pe la spate' pentru a amâna chemarea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, în Parlament, unde acesta ar fi urmat să prezinte situația execuției bugetare. 'PSD și AUR și-au dat iar mâna pe la spate, pentru ca minis
Niculescu - întâlnire cu reprezentanții UNCJR: Am încredere că administrația locală va fi partener solid al Guvernului pentru reforme corecte
Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) pentru a analiza presiunile bugetare cu care se confruntă administrațiile județene, prioritățile privind finanțarea serviciilor publice esențiale și măsurile necesare pentru finalizarea proiectelor de i
Neculăescu: Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate
Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate, a transmis, miercuri, pe platforma X, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. 'Am reprezentat România azi la reuniunea la nivel înalt Call for Control of AI Frontier Models, o inițiativă a Finlandei și Norvegiei. Problematic
Niculescu și Grindeanu discută la Guvern despre situația deficitului bugetar (surse)
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a ajuns miercuri după-amiază la Palatul Victoria pentru o discuție cu premierul Luca Niculescu. Surse politice au precizat pentru AGERPRES că tema discuției vizează situația deficitului bugetar, în contextul în care în această perioadă Guvernul ia în calcul să opereze prima rectificare
Mircea Miclea: O educație de slabă calitate conduce, pe termen lung, la falimentarea statului
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a propus, miercuri, trei programe naționale prioritare pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ, axate pe sprijinirea elevilor din comunitățile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învățare și dezvoltarea educației fizice și a sportului. El a avertizat că un sistem de &ic
Alfred Simonis (UNCJR): Am solicitat Guvernului alocarea de sume pentru asistență socială și pentru funcționarea primăriilor
Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Alfred Simonis, a declarat miercuri că reprezentanții organizației au solicitat Guvernului, în cadrul unei întâlniri cu premierul Luca Niculescu, să ia în calcul, la rectificarea bugetară, alocarea unor fonduri suplimentare pentru cheltuielile cu asistența socială









