Țuțuianu: Cadrul legislativ electoral e foarte stufos, neadaptat; pregătim modificarea legii AEP, a finanțării partidelor
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a declarat miercuri că actuala legislație electorală este stufoasă și neadaptată și Autoritatea pregătește modificarea legilor organizării instituției, finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale și a referendumului, anunțând că a constituit mai multe grupuri de lucru în acest sens.
'Cadrul legislativ general este foarte stufos, este neadaptat la ceea înseamnă evoluțiile tehnologice. Avem nu mai puțin de șapte acte normative principale, la care se adaugă ordonanțe de urgență, acte administrative emise ad-hoc pentru fiecare scrutin, o să vedeți și un număr extraordinar de mare de decizii ale birourilor electorale prin care s-au reglementat aspecte neclare din legislație sau care nu erau prevăzute de legislație, ceea ce evident că îngreunează acuratețea procesului electoral', a afirmat Țuțuianu, la o conferință de presă.
El a menționat că trebuie reglementat și regimul juridic al candidaturilor independente.
'A fost o întreagă discuție în acești ultimii doi ani pe tema candidaturilor independente. Legislația nu stabilește suficiente elemente privind statutul candidatului independent, finanțarea campaniei electorale, dreptul de promovare electorală în condiții care să fie asemănătoare, identice cu cele ale formațiunilor politice participante', a spus Țuțuianu.
Potrivit președintelui AEP, legislația este neunitară în ceea ce privește tipurile de organisme electorale care se constituie la fiecare scrutin, atribuțiile și regulile de completare a acestora, ceea ce generează confuzii, erori, proceduri de constituire și completare care sunt greșite și erori cu privire la îndeplinirea atribuților.
'În ce mă privește, și sunt de acord și colegii mei, considerăm că este necesar să avem reguli unitare privind categoriile de organisme electorale care se constituie la fiecare scrutin, privind competența și atribuțiile acestora pentru a facilita munca unor profesioniști dedicați în domeniu', a explicat Țuțuianu.
El a mai arătat că procedurile de vot sunt neunitare sub aspectul orarului de vot, zilelor în care se poate vota, posibilității prelungirii votului, actele de identitate în baza cărora se poate vota, menționând că este necesară eliminarea diferențelor existente între diferitele acte normative.
Țuțuianu a menționat că sunt probleme și în privința campaniilor electorale, menționând că 'se face mai multă campanie electorală, când nu-i campanie electorală'.
'Și datorită și mecanismului legal și al unei anumite rețineri a partidelor politice, se face prea puțină campanie electorală în timpul campaniei, în cele 30 de zile care sunt dedicate acestei activități. Și eu cred că de-abia atunci oamenii sunt atenți, sunt interesați de procesul electoral. Reținerea generează o problemă pentru cunoașterea candidaților și pentru înțelegerea mecanismelor electorale. De aceea, va fi nevoie și vom propune reguli clare pentru publicitatea politică uzuală, eliminarea unor interdicții din perioada de liniște electorală, clarificarea rolului și procedurilor specifice pentru campania online. Sub acest aspect, legislația electorală din România este total depășită. Tehnologia a luat înaintea reglementării, cum se întâmplă de foarte multe ori, în realitatea socială', a mai explicat președintele AEP.
Adrian Țuțuianu a mai spus că este nefiresc că, potrivit algoritmului din lege, la alegerile parlamentare, partide mici au luat două, trei mandate și pentru prima dată au fost mandate care nu au fost atribuite.
'Înseamnă că există ceva în regulă acolo și trebuie să urmărim ca numărul de mandate să reflecte ponderea pe care partidele politice au obținut-o în urma scrutinului', a adăugat președintele AEP.
El a anunțat că a dispus, prin ordine ale președintelui, constituirea unor grupuri de lucru pentru modificarea legislației, unul vizând pregătirea unui proiect de lege privind organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.
'Este nevoie de o lege organică, cadru, care să stabilească mai clar atribuțiile autorității electorale permanente, să dea instituției plenitudine de competență în organizarea alegerilor și, în al treilea rând, să reglăm și structurile funcționale ale autorității', a precizat el.
Țuțuianu a arătat că un alt grup de lucru va fi pentru redactarea unui proiect de lege privind finanțarea activității partidelor politice, a campaniilor electorale și referendumurile, iar altul pentru analiza regulamentului de organizare și funcționarea autorității electorale permanente și elaborarea unei noi organigrame.
'Și urmează să constituim, după ce vom avea discuții cu toate partidele politice parlamentare, cu societatea civilă, cu asociațiile din administrația publică, consiliile Județene, asociația comunelor, orașelor, municipiilor. Deci, după ce ne vom consulta cu toată lumea, mă gândesc că ar fi util să elaborăm un cod electoral care să prevadă norme generale, care sunt aplicabile tuturor tipurilor de scrutin și norme, să spunem, cu caracter special pentru fiecare tur de scrutin, care să reflecte doar ceea ce este specific și în felul acesta am simplifica acest hățiș legislativ și am aduce în atenție Parlamentului foarte multe lucruri care țin de organizare, de suprapunerea unor termene, unor activități, uneori într-un fel care nu e nici logic, elementar', a mai spus Țuțuianu. AGERPRES/(A, AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s




