logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nicușor Dan: România a votat în favoarea Acordului UE - Mercosur; s-au negociat elemente de protejare a producătorilor români

Imagine din galeria Agerpres

România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, după ce s-au negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români și europeni, cu precădere în sectorul agricol, a declarat vineri președintele Nicușor Dan.

'Prin acest acord, care va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, țările europene își cresc prezența într-o regiune comercială importantă, iar România va avea astfel oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate până în prezent', a scris șeful statului, pe rețeaua X.

Nicușor Dan spune că a fost implicat activ, în ultimele săptămâni, în negocieri cu ceilalți lideri europeni, 'astfel încât România și UE să aibă beneficii comerciale în sectoare economice importante, dar în același timp să fie susținuți fermierii români și comerțul cu produse agroalimentare'.

'Pentru sectoarele agricole sensibile, am obținut, în urma discuțiilor succesive cu omologii europeni, o serie de concesii importante față de forma inițială a acordului. Acordul cu Mercosur prevede eliminarea taxelor vamale pentru 91% din toate produsele importate din UE, iar România va putea exporta avantajos produse din sectoare importante precum echipamente de transport, în special componente auto, aparate și dispozitive mecanice și electrice, produse metalice, materiale textile', a explicat președintele.

Totodată, conform șefului statului, noul acord va genera și creșterea exporturilor de servicii din România către Mercosur și va spori accesul țării noastre la materii prime critice, un aspect esențial din perspectivă strategică, pentru că se reduce astfel dependența de alte surse care pot folosi această dependență ca instrument de presiune politică.

'Diminuarea considerabilă a taxelor vamale la importuri oferă oportunități și sectorului agroalimentar românesc. Dintre indicațiile geografice europene care vor fi protejate pe piețele Mercosur, 15 sunt produse agricole românești. Sunt prevăzute limitări ale liberalizării, prin limitarea cantităților care pot fi importate la tarife vamale reduse - la carne de vită maximum 1,5% din producția anuală a UE, la carne de pasăre 1,3%, iar tot ce depășește aceste cantități va fi importat cu tarifele vamale în vigoare astăzi. Totodată, a fost inclusă o măsură suplimentară de protecție prin introducerea clauzei bilaterale de salvgardare, care funcționează de fapt ca o frână de mână ce poate fi activată oricând, importurile unui produs cresc brusc și pun în pericol producătorii autohtoni', spune președintele.

Adică, după cum a subliniat el, 'facem comerț, dar ne și protejăm când e cazul, inclusiv prin impunerea respectării standardelor UE de producție pentru produsele agroalimentare importate'.

În privința pesticidelor sau a altor substanțe, totul trebuie produs la standardele înalte ale UE pentru a putea fi importat aici, a mai arătat președintele.

În plus față de conținutul acordului, inclusiv ca urmare a solicitărilor României de adoptare de măsuri la nivelul UE pentru susținerea propriilor fermieri, a evidențiat Nicușor Dan, Comisia Europeană va devansa pentru Politica Agricolă Comună o sumă adițională de până la 45 de miliarde euro din marja de flexibilitate.

'Prin scăderea taxelor vamale, România va câștiga noi piețe pentru exporturi, iar agricultura noastră este protejată. Acest acord negociat de UE este o oportunitate pentru România', a subliniat președintele Nicușor Dan.

***

Mercosur este piața comună sudică - un bloc comercial sud-american înființat în 1991. Membrii săi cu drepturi depline sunt Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Venezuela a aderat în 2012, dar calitatea sa de membru a fost suspendată în 2017. În decembrie 2012, a fost semnat Protocolul de aderare a Boliviei la Mercosur. Acest protocol este în curs de ratificare de către parlamentele țărilor Mercosur.

Împreună, țările Mercosur formează a 6-a economie ca mărime din lume, cu o populație totală de 270 de milioane locuitori.

***

Vineri, țările Uniunii Europene au susținut în majoritate, în mod provizoriu, semnarea acordului de asociere cu Mercosur, în așteptarea încheierii oficiale a procedurii de către Consiliul Uniunii la ora 16:00 GMT, potrivit mai multor surse diplomatice - transmit agențiile internaționale de presă.

Ambasadorii celor 27 de state membre ale UE și-au indicat vineri pozițiile guvernelor lor, cel puțin 15 țări reprezentând 65% din populația totală a blocului votând favorabil, așa cum este necesar pentru aprobare, au declarat surse și diplomați din cadrul UE.

Capitalele țărilor membre au avut termen până la 17:00 ora Bruxelles-ului (16:00 GMT) pentru a furniza confirmarea scrisă a voturilor. Acest lucru va deschide calea pentru ca președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să semneze acordul cu partenerii Mercosur - Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay - posibil chiar de săptămâna viitoare. Parlamentul European va trebui, de asemenea, să aprobe acordul înainte ca acesta să poată intra în vigoare.

În cazul semnării, acesta va fi cel mai mare acord de liber-schimb din istoria blocului cu grupul sud-american Mercosur, la peste 25 de ani de la începerea negocierilor și după luni de dispute pentru obținerea sprijinului unor state membre-cheie, relatează Reuters.

Comisia Europeană, care a încheiat negocierile în urmă cu un an, precum și țări ca Germania și Spania susțin că acordul reprezintă o parte vitală a eforturilor UE de a deschide noi piețe pentru a compensa pierderile de afaceri cauzate de tarifele impuse de SUA și pentru a reduce dependența de China prin asigurarea accesului la minerale critice.

Oponenții, conduși de Franța, cel mai mare producător agricol din Uniunea Europeană, afirmă că acordul va duce la creșterea importurilor de produse alimentare ieftine, subminând fermierii locali, care au lansat proteste în întreaga UE, blocând autostrăzi în Franța și Belgia și mărșăluind vineri în Polonia.

În România, Partidul Social Democrat a condamnat, vineri, decizia Ministerului de Externe de a mandata reprezentantul țării noastre din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE - Mercosur, în absența unor clauze clare care să garanteze că fermierii români vor fi protejați de importurile din America Latină.

'PSD consideră că această decizie reprezintă un act de trădare a intereselor fermierilor români, mai ales în condițiile în care ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, a semnalat în mai multe rânduri că semnarea acordului fără aceste garanții va afecta puternic agricultura românească. Este revoltător faptul că miniștrii USR de la Externe și de la Economie au avizat Memorandumul privind Acordul UE - Mercosur, fără să se fi consultat măcar cu fermierii români și fără să țină cont de obiecțiile formulate de Ministerul Agriculturii', a precizat PSD, într-un comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 8527

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 10-11-2026 17:53

MAE/ Atenționare de călătorie: Portugalia - cod roșu de vânt puternic și precipitații cauzate de ciclonul Charles

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Portugalia asupra faptului că Institutul Portughez al Mării și Atmosferei (IPMA) a emis, pentru data de 11 noiembrie, o avertizare meteorologică de nivel maxim - cod roșu - de vânt puternic și precipitații, cauzate de ciclonul Cha

Politic 10-11-2026 17:08

Abrudean: Când e vorba de putere și controlul instituțiilor statului diferențele dintre PSD și AUR par să dispară

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a criticat, marți, colaborarea dintre PSD și AUR în privința numirilor la conducerea unor instituții publice, susținând că atunci când vine vorba despre putere și controlul instituțiilor statului diferențele dintre cele două partide par să dispară. 'PSD și AUR se ceartă în pu

Politic 10-11-2026 17:05

Parlament/ Sorina Matei - validată de plenul comun pentru funcția de președinte-director general al SRTv

Plenul Parlamentului a numit-o, marți, pe Sorina Matei în funcția de președinte-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv). S-au înregistrat 239 de voturi 'pentru' și 78 'împotrivă'. Votul a fost secret cu bile. Ea a fost desemnată, marți, de Consiliul de Administrație al

Politic 10-11-2026 17:03

Parlament/ Răzvan Dincă - validat de plenul comun pentru funcția de președinte-director general al SRR

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului l-a validat, marți, pe Răzvan Dincă pentru funcția de președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Au fost înregistrate 252 de voturi 'pentru' și 65 'împotrivă'. Votul a fost secret cu bile. Răzvan Dincă a fost propus

Politic 10-11-2026 16:58

Țuțuianu: Revizuirea cadrului normativ privind partidele urmărește adaptarea legislației la evoluțiile din ultimele două decenii

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat marți că revizuirea legislației privind partidele politice este necesară pentru adaptarea acesteia la evoluțiile administrative și judiciare din ultimele două decenii, la jurisprudența europeană și la noile cerințe de digitalizare și transparență. Într-un c

Politic 10-11-2026 16:37

Turcan: Solicit PSD și AUR să prezinte protocolul secret de colaborare parlamentară; votul în Parlament confirmă alianța

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, marți, că votul din Parlament privind conducerile TVR și Radio România confirmă alianța PSD cu AUR, pe care social-democrații o 'neagă public cu tot mai puțină convingere', menționând că le solicită celor două partide să prezinte protocolul secret de colaborare parlamentară semnat la începutul sesiunii

Politic 10-11-2026 16:34

Cosmin Popp - eliberat din funcția de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente

Președintele Nicușor Dan a semnat, marți, decretul pentru eliberarea din funcția de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) a lui Cosmin-Gabriel Popp, începând cu data de 10 noiembrie, arată Administrația Prezidențială. Potrivit prezentării de pe site-ul AEP, Cosmin-Gabriel Popp a fost numit de președintele Klaus

Politic 10-11-2026 15:50

Parlament/Comisiile pentru cultură: Aviz favorabil pentru Sorina Matei, desemnată ca președinte-director general al SRTv

Comisiile reunite pentru cultură ale Parlamentului au acordat, marți, aviz favorabil Sorinei Matei, desemnată ca președinte-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv) de către Consiliul de Administrație al acestei instituții. Au fost înregistrate 18 voturi pentru, 6 împotrivă și 3 abțineri. Sor

Politic 10-11-2026 15:49

Parlament/ Comisiile pentru cultură: Răzvan Dincă - aviz favorabil pentru funcția de președinte-director general la SRR

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului i-au dat aviz favorabil, marți, lui Răzvan Dincă pentru a ocupa funcția de președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Rezultatul votului a fost 19 voturi 'pentru' și 5 'împotrivă'. Răzvan Dincă urmează să fie validat în fu

Politic 10-11-2026 15:23

Costreie: Noi ținem acasă foarte, foarte multe femei din cauza sistemului subdezvoltat de educație timpurie

Sistemul insuficient dezvoltat de educație timpurie din România determină numeroase femei să rămână acasă și limitează oportunitățile de dezvoltare educațională și cognitivă a copiilor, a declarat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Valentin-Sorin Costreie, la lansarea cercetării ''România nevalorificată''.

Politic 10-11-2026 15:22

Parlament/ Cererea PNL de numire a lui Florin Roman în comisia de control a SRI - respinsă

Plenul Parlamentului a respins, marți, cererea grupurilor PNL privind numirea deputatului liberal Florin Roman în comisia comună permanentă pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. Florin Roman a fost propus de grupurile parlamentare ale PNL pentru a-l înlocui în ace

Politic 10-11-2026 15:15

Sorina Matei - desemnată de CA al SRTv președinte-director general; Răzvan Dincă - numit la conducerea SRR

Sorina Matei a fost desemnată, marți, de Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv) în funcția de președinte-director general al instituției.   Foto: ALEX MICSIK /

Politic 10-11-2026 15:10

Oprea: Pentru Ministerul Apărării securitatea energetică este o componentă a securității naționale și credibilității apărării colective

Securitatea Energetică este, pentru Ministerul Apărării Naționale, o componentă a securității naționale și a fost constituit un grup de lucru pentru a securiza Marea Neagră, iar primele molecule de gaze din Neptun Deep să fie pe piața românească din 2027, a declarat, marți, ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, la o conferință pe teme de energie.

Politic 10-11-2026 15:07

Premierul Luca Niculescu: Guvernul nu va lăsa industria auto de izbeliște

Guvernul României nu va lăsa industria auto de izbeliște, este un pilon important al economiei românești, cu o cifră de afaceri de peste 30 de miliarde de euro și o contribuție de peste 13% din Produsul Intern Brut, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu, marți, la deschiderea oficială a celei de a IX-a ediții a Automotive Industry Forum & Gala Prem

Politic 10-11-2026 14:42

Radu Oprea (MApN): Trebuie un mecanism în achizițiile publice să aducem tehnologiile într-un timp real în MApN

Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a declarat, marți, că este necesară modificarea mecanismelor de achiziții publice, astfel încât tehnologiile dezvoltate în domeniul apărării să poată fi preluate și utilizate de instituțiile militare într-un timp cât mai scurt. 'Din păcate, felul în care arată le