AUR: Nu putem avea așteptări de la CCR să renunțe la beneficii și privilegii
Alianța pentru Unirea Românilor susține că prin amânarea decisă de CCR privind reforma pensiilor magistraților românii sunt împinși către sărăcie, iar privilegiile rămân neatinse.
''Amânarea de astăzi decisă de CCR nu reprezintă nimic nou, ci doar același lucru care se tot repetă. Nu putem avea așteptări de la CCR să renunțe la beneficii și privilegii. De asemenea, să nu pierdem din vedere că Guvernul Bolojan a dat o lege cu aviz negativ de la CSM doar ca să pice la CCR. Practic, istoria se repetă. De aproape patru luni, românii sunt mințiți pe față cu promisiunea unei 'reforme' și cu povești despre reducerea cheltuielilor publice pentru scăderea deficitului bugetar. Ce a reușit până astăzi așa-zisa coaliție reformatoare? Absolut nimic! Privilegiile rămân neatinse, iar românii sunt împinși către sărăcie'', a declarat, luni, purtătorul de cuvânt AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu.
Președintele CCR, Simina Tănăsescu, a anunțat luni că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților a fost amânată pentru data de 16 ianuarie din lipsă de cvorum.
Potrivit unor surse din CCR, la ședința de luni nu s-au prezentat cei patru judecători propuși de PSD la Curtea Constituțională - Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc. Ei au părăsit ședința și duminică și nu au mai venit la dezbateri.
Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Diana Șoșoacă anunță că S.O.S. România nu votează Guvernul Niculescu: România are nevoie de alegeri anticipate
Partidul S.O.S. România nu va vota Guvernul pe care îl va propune Luca Niculescu, a anunțat luni președinta formațiunii, Diana Iovanovici Șoșoacă, ea militând pentru alegeri anticipate. ''Partidul S.O.S. România anunță că parlamentarii săi nu vor acorda votul de învestitură unui Guvern condus de Luca Nicul
Gala Diplomației Române 2026: Diplomatul Emil Hurezeanu și violonistul Răzvan Stoica - printre laureaţi (GALERIE FOTO)
Fostul ministru al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, violonistul Răzvan Stoica și Mihail Robu, fondatorul Festivalului Trufelor din România, se regăsesc printre laureații Galei Diplomației Române 2026, desfășurată, luni seară, la Opera Națională București.
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține pe Luca Niculescu
USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, a declarat președintele partidului, Dominic Fritz. Totodată, el a reiterat că USR nu va susține un guvern cu miniștri PSD sau 'controlat' de PSD. 'USR a luat act de desemnarea lui Luca Niculescu pentru
Ionel Bogdan despre învestirea noului Guvern: PNL va lua o decizie după analizarea programului și a echipei
Partidul Național Liberal va lua o decizie referitoare la votul de învestitură a Guvernului pe care îl va propune premierul desemnat Luca Niculescu, după ce va analiza programul de guvernare și echipa propusă de acesta, a transmis luni purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. 'Partidul Național Liberal ia act de decizia președintelui Ro
Csoma Botond (UDMR): Îl putem vota pe Luca Niculescu; linia roșie e să nu purtăm negocieri cu AUR și SOS
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcția de premier, singura 'linie roșie' fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR și SOS România pentru constituirea majorității, a declarat luni seara, pentru AGERPRES, liderul deputaților Uniunii, Csoma Botond, purtător de cuvânt al formațiunii. &
George Simion după desemnarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacționat după anunțul șefului statului privind desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru. 'Luca Niculescu e tot o marionetă. Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu', a scris George Simion, luni seara,
Sorin Grindeanu: Noua nominalizare de premier continuă să sfideze matematica parlamentară
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a președintelui Nicușor Dan 'continuă să sfideze matematica parlamentară' și anunță că social-democrații vor avea marți o ședință a Biroului Permanent Național în care vor analiza această propunere. 'Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze ma
UPDATE Luca Niculescu: E momentul să construim; nu pot promite miracole, pot promite seriozitate în folosirea banului public
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, luni, că prima misiune va fi construirea unei majorități care să voteze un Guvern ce va fi 'profund ancorat' în direcția europeană și euroatlantică a României, menționând că va avea discuții în acest sens cu partidele parlamentare.
UPDATE Luca Niculescu - desemnat de Nicușor Dan candidat la funcția de premier
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare.
VIDEO Declarații Nicușor Dan, ora 21:00
Președintele Nicușor Dan va susține luni seara, la ora 21:00, declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.
Consultările de la Cotroceni s-au încheiat; președintele - așteptat să anunțe la ora 21:00 noua nominalizare de premier (sinteză)
Consultările președintelui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament s-au încheiat luni seara, șeful statului fiind așteptat în cele ce urmează să anunțe noua lui nominalizare pentru candidatul la funcția de prim-ministru. Administrația Prezidențială a precizat că președintele va susține declarații de presă l
Consultări la Cotroceni/Robert Alecu (neafiliați): Singura soluție sănătoasă - dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate
Deputatul neafiliat Robert Alecu a declarat, luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că singura soluție 'sănătoasă' pentru ieșirea din criza politică este declanșarea alegerilor anticipate. 'I-am transmis domnului președinte că legea fundamentală a țării, Constituția, trebuie respectată atât în literă, dar mai ales și &i
Consultări la Cotroceni/Nadia Cerva: Nu vor fi anticipate; este doar un subiect de campanie electorală pentru USR și AUR
Lidera Grupului parlamentar PACE - Întâi România, Nadia Cerva, a declarat luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că nu vor fi alegeri anticipate și că acestea reprezintă doar un subiect de campanie electorală. Doar niște politicieni 'inconștienți' pot vorbi despre alegeri anticipate în contextul socio-economic actual,
Bolojan: Finalizarea investiției și începerea extracției gazelor în perimetrul Neptun Deep trebuie să rămână priorități guvernamentale
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a discutat luni, la Palatul Victoria, cu o delegație a Grupului OMV despre evoluțiile din domeniul energiei, în contextul fluctuației prețurilor pe piața carburanților generate de conflictele internaționale și de crizele de aprovizionare. Delegația a fost condusă de Emma Delaney, președinte al Directoratului, directo
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu parlamentarii neafiliați
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu parlamentarii neafiliați în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de premier.

