Bolojan: Lucrările la Autostrada A3 din Bihor vor fi gata în toamna lui 2026 și în vara anului 2027 (FOTO/VIDEO)
Cele două loturi ale Autostrăzii A3 Transilvania din județul Bihor, vizitate vineri de premierul Ilie Bolojan, adică Suplacu de Barcău - Chiribiș ( 26,35 kilometri) și Chiribiș - Biharia (28,5 kilometri), sunt în stadii de execuție diferite, primul în procent de 60%, respectiv 30%, urmând să fie finalizate în toamna anului 2026 și luna mai 2027.
''Anul viitor, două tronsoane pe teritoriul județelor Cluj, Sălaj și Bihor vor fi finalizate. Asta înseamnă că încă 70 de kilometri de autostradă vor intra în funcțiune și, așa cum a fost aici prezentarea, în 2027 se va termina și acest tronson înspre granița cu Ungaria. Asta înseamnă, deci, că la jumătatea anului 2027, cu excepția zonei din Sălaj, zona Meseș, municipiul Zalău, practic va fi continuitate asigurată pe Autostrada Transilvania. Având în vedere durata lucrărilor la tunelul care este prevăzut în zonă, care, așa cum ați aflat, este estimată la 5 ani de zile, soluția provizorie este să se execute cealaltă parte și să se folosească centura municipiului Zalău, în așa fel încât în 2028-2029 să putem, practic, folosi această importantă arteră de comunicație'', a declarat, într-o conferință de presă susținută pe șantier, premierul.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
Acesta a fost însoțit de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, de directorul de investiții al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Grigore Chiș, alături de care s-au aflat constructorii și oficialitățile județene și municipale.
Bolojan a precizat că, prin realizarea acestui sector de autostradă, cei care vin din Republica Moldova, din Bucovina, din județele din nordul Transilvaniei vor ajunge mai repede în țările Uniunii Europene, facilitând și traficul miilor de camioane care astăzi circulă pe tronsonul foarte aglomerat dintre Cluj-Napoca și Oradea.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
''Asta înseamnă câștiguri pentru exportatorii români, asta înseamnă o siguranță mai mare în trafic. Mă bucur că putem asigura finanțarea acestor lucrări și le mulțumesc constructorilor, mulțumesc celor două companii din subordinea Ministerului Transporturilor, CNAIR și CNIR, care gestionează aceste proiecte, pentru deblocarea lucrărilor, pentru rezolvarea problemelor care țin de lucrul de zi cu zi și am încredere că, așa cum s-au angajat, la termenele anunțate, vor finaliza lucrările'', a declarat Bolojan.
Premierul a vizitat șantierul autostrăzii A3 începând cu sectorul 3C1 Chiribiș - Tăuteu (Suplacu de Barcău) la organizarea de șantier Erbașu și a continuat cu sectorul 3C2 Chiribiș - Biharia.
Tronsonul 3C1 dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș al A3 este realizat de Construcții Erbașu, din 20 ianuarie 2025, cu termen de finalizare octombrie 2026. Va fi celebru pentru viaductul cu o lungime de 1,8 kilometri peste lacul de acumulare, cel de-al doilea viaduct ca lungime din Europa (după viaductul Millau din Franța) și, totodată, cea mai mare structură din sud-estul Europei.
Stadiul fizic al lucrărilor este de circa 60%.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
Potrivit directorului general Erbașu, Călin Roman, compania a mobilizat forțe importante pe șantier, peste 550 de muncitori și 235 de utilaje. Se lucrează intens la terasamente, poduri, consolidări, lucrări de artă și la structurile începute anterior, precum și la asfaltarea viaductului.
''O provocare tehnică o reprezintă finalizarea viaductului de 1,8 kilometri peste lacul de acumulare, dar și alte viaducte și poduri. Vom avea o atenție deosebită la lucrările din câmpul petrolier, pasajele și consolidările de terenuri'', a declarat, pentru AGERPRES, Călin Roman.
Valoarea totală a proiectului este de 884.123.669 de lei. Potrivit constructorilor, decontările merg foarte bine, fără probleme deosebite.
Tronsonul 3C2, între Chiribiș și Biharia, este realizat de asocierea Precon Transilvania și Citadina 98 (ambele aparținând de grupul Selina), care au început efectiv lucrările în 1 octombrie 2025. Conform constructorului Beniamin Rus, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 30%.
''Turnăm în fiecare zi peste o mie de tone de beton la cele 19 structuri pe care le avem. Dacă iarna ar fi ca vara, putem să terminăm mult mai repede. Eu cred că ne vom încadra în termen (mai 2027 - n.r.) să vedem cum va fi iarna aceasta, pentru că depindem de timp'', a spus Beniamin Rus.
Valoarea contractului este de 785.215.709,98 lei. Finanțările sunt asigurate din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027, respectiv fonduri din bugetul de stat.
Premierul Bolojan a concluzionat afirmând că, până ''în vara lui 2027, lucrările vor fi gata'' la ambele tronsoane. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs
Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă
Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr














