VIDEO Christian Stocker: Comunitatea românească din Austria este un simbol pentru prietenia dintre statele noastre
Viena - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Comunitatea românească din Austria este un simbol pentru prietenia dintre statele noastre, a declarat miercuri seară cancelarul Christian Stocker.
Șeful Guvernului austriac a participat la recepția organizată de ambasada țării noastre la Viena cu ocazia Zilei Naționale a României - 1 Decembrie, alături de premierul Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială de două zile în Republica Austria, și de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
'Mă bucur mult să mă aflu astăzi aici și să sărbătorim împreună două zile mai târziu Ziua Marii Uniri. Este o onoare pentru mine să fiu aici. Mulți dintre dumneavoastră cei prezenți aici știți foarte bine cât de strânse și de importante sunt relațiile dintre țările noastre, dintre Austria și România, și aceste relații le vedem dincolo de cifre, și de informații și date. Aceste relații formează realitățile cotidiene și contribuie la societatea austriacă. Și poate 'contribuie' nu este cuvântul potrivit, putem spune că această comunitate îmbogățește societatea austriacă. Există granițe geografice între noi, dar în suflete suntem vecini. Și de aceea vreau, în numele Republicii Austria, să vă urez tuturor la mulți ani și să transmit aprecierea mea României, Guvernului României', a afirmat Christian Stocker.
Cancelarul austriac și-a exprimat recunoștința pentru contribuția adusă de românii care muncesc în Austria în diverse domenii.
'Românii fac parte din piața muncii aici, în Austria, din societate, avem reprezentanți din România atât în cadrul băncilor, cât și în industrie, în sport, în domeniul IT, al îngrijirii medicale; de pe terenul de sport până la cele mai înalte funcții în consiliile de administrație ale companiilor. Tuturor acestor români le suntem foarte recunoscători pentru contribuția lor. Comunitatea românească din Austria este un simbol pentru prietenia dintre statele noastre. Știu foarte bine exemplul din comunitatea mea natală și sunt mândru de aceasta', a spus Stocker.
Acesta a subliniat că prietenia dintre cele două state are o istorie foarte lungă și importantă pentru relațiile economice și culturale.
Totodată, cancelarul austriac a evidențiat că această prietenie se reflectă și în parteneriatele noastre la nivel european, în Uniunea Europeană, la Bruxelles, dar și în domeniul combaterii migrației ilegale.
'Vreau să subliniez faptul că am reușit să trecem peste o etapă dificilă pentru România, sunt conștient că s-a întâmplat acest lucru recent, mă bucur că am reușit să depășim această etapă și să privim împreună spre viitor. Stimate domnule prim-ministru, această vizită a dumneavoastră la Viena, care va continua și mâine în alte formate, reprezintă un semn al prieteniei noastre și al faptului că această prietenie va fi consolidată în continuare. Vă doresc tuturor - și ție, dragă Ilie, și tuturor participanților, întregului popor român - 'La mulți ani!', multă prosperitate, pace și un viitor fericit', a transmis Stocker. AGERPRES/ (A,AS - editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul urmează să aprobe prima rectificare bugetară în zilele următoare (surse)
Executivul urmează să aprobe prima rectificare bugetară din acest an în zilele următoare, au precizat surse guvernamentale. Decizia ar putea fi luată fie vineri, fie în cadrul unei ședințe de Guvern programate pentru săptămâna viitoare. Anterior, premierul Luca Niculescu a afirmat la ședința de învestire din Parlament a
Guvern: Oleg Ungureanu - numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului
Oleg Ungureanu a fost numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. Anterior, Oleg Ungureanu a deținut funcția de șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză,
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Csoma Botond (UDMR): Mi se pare neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, apreciază că este absolut neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii de către Guvern, așa cum a propus președintele PSD, Sorin Grindeanu. ''Eu nu știu dacă se poate face și nu știu dacă trecem așa peste voința cetățenilor. (...) Mi se pare o măsură an
Niculescu: Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în țară, la buget și în economie
Premierul Luca Niculescu a declarat luni, după o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, că obiectivul principal al Guvernului este atragerea de bani la buget și în economie, fără a pune o presiune fiscală suplimentară asupra celor care susțin activitatea economică. ''Trebuie să repornim motoarele economiei,
Peiu (AUR): PSD trebuie să hotărască ce vrea cu reforma administrativă
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că ''PSD trebuie să se hotărască ce vrea'' în privința reformei administrative, respectiv dacă face o propunere în Parlament sau optează pentru asumarea răspunderii Guvenului. ''PSD-ul trebuie să hotărască ce vrea. Prima oară a propus o comisie parlamentară p
Camera Deputaților/ Avrămescu: Pe partea economică, pare că acest guvern va continua politica Guvernului Bolojan
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, a declarat că noul Guvern condus de Luca Niculescu va continua politica economică a fostului Guvern Bolojan, inclusiv în privința fiscalității. Formațiunea anunță că va continua să facă opoziție și să propună măsuri alternative. ''Suntem la aproape o săptămân
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Fenechiu (PNL): Cred că este sinucidere politică pentru orice Guvern să intre în Pilonul 2 de pensii
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru români și scăderea nivelului de trai.
Grindeanu: Îi aduc aminte domnului Bolojan că a votat acest Guvern; prin urmare, nu poate să fugă de răspundere
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis luni președintelui PNL, Ilie Bolojan, că a votat Guvernul Luca Niculescu și, prin urmare, ''nu poate să fugă de răspundere''. Grindeanu a fost întrebat cum răspunde afirmațiilor lui Bolojan potrivit căreia liderul PSD ar fi, de fapt, premierul de facto al noului Guvern.
Fenechiu (PNL): Așteptăm cu interes să vedem cum le explică Grindeanu primarilor săi că vrea să-i desființeze
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat luni că reforma administrativ-teritorială și a administrației, pentru care PSD cere asumarea răspunderii Guvernului, sunt ''lucruri cu care orice om sănătos la cap rezonează pozitiv'', dar ele trebuie discutate cu administrația și cu societatea, ''altminteri sunt doar cuvinte frumoase'
Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă
Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început














