Nicușor Dan: România trebuie să fie un stat care își privește trecutul în față, fără rezerve
România trebuie să fie un stat care își privește trecutul în față, fără rezerve și fără ocolișuri și rolul CNSAS rămâne fundamental pentru studierea istoriei recente, a transmis, marți, președintele Nicușor Dan.
'Marcăm, astăzi, 25 de ani de la momentul care a schimbat fundamental modul în care România democratică se raportează la propriul trecut: deschiderea arhivelor Securității și înființarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. A fost o decizie majoră, întârziată, dar decisivă pentru a construi o societate în care adevărul istoric nu se negociază și nu se ascunde. CNSAS a fost creat din dorința de a oferi acces liber la dosarele fostei Securități, contribuind la clarificarea și asumarea trecutului totalitar, la protejarea memoriei victimelor și la facilitarea cercetării trecutului istoric', a arătat Nicușor Dan, în mesajul prezentat de consilierul prezidențial Valentin-Sorin Costreie la Conferința 'CNSAS - 25 de ani de la deschiderea arhivelor Securității. Postcomunismul românesc'.
Potrivit șefului statului, 'CNSAS alături de instituțiile partenere - Arhivele Naționale ale României, instituțiile academice și cele dedicate studiului totalitarismului - au devenit, în timp, piloni ai efortului de a lămuri abuzurile, mecanismele de control și urmele pe care acestea le-au lăsat asupra societății românești'.
El a subliniat că deschiderea arhivelor, deși încă parțială, a permis cetățenilor să afle adevărul despre poliția politică comunistă, metodele de represiune și cunoașterea victimelor regimului comunist.
'Fără acces la documente, istoria rămâne la presupoziții și ipoteze. Cu acces la documente și dovezi, poate deveni cunoaștere, responsabilitate și învățare instituțională. Deschiderea, încă parțială, a arhivelor nu a fost doar un act de transparență, ci debutul unei veritabile reforme a statului care le-a permis cetățenilor să afle adevărul despre funcționarea poliției politice comuniste, a metodelor de represiune utilizate, dar și cunoașterea victimelor regimului comunist. A oferit cercetătorilor baza documentară necesară pentru a explica funcționarea regimului comunist și a dat României instrumentele prin care memoria colectivă să nu depindă de interpretări conjuncturale, ci de dovezi', a mai transmis Nicușor Dan.
Președintele consideră că statul român are datoria să aloce resursele necesare instituțiilor care gestionează arhivele din România astfel încât cercetătorii vor avea toate instrumentele necesare pentru a completa cunoașterea istorică, iar 'fenomene contemporane foarte periculoase precum nostalgia după trecutul totalitar vor putea fi contracarate'.
'La un sfert de secol, rolul CNSAS rămâne fundamental pentru studierea istoriei recente. Adevărul istoric nu se golește de sens odată cu trecerea timpului. Dimpotrivă, într-o societate democratică matură, el trebuie readus constant în atenția publică - în școală, în cultură, în spațiul civic. Arhivele și instituțiile care le gestionează sau care studiază totalitarismul sunt parte din infrastructura democratică a României, la fel ca Parlamentul, sistemul de justiție sau presa liberă. Protejarea și profesionalizarea lor sunt condiții pentru o societate care își asumă trecutul fără ambiguități', a menționat Nicușor Dan în mesaj.
El le-a mulțumit 'tuturor celor care, în acești 25 de ani, au lucrat cu discreție, rigoare și uneori împotriva inerției administrative pentru ca documentele să fie publice, ordonate, cercetabile și accesibile'.
'Progresul înregistrat în ultimii ani merită subliniat. Am speranța că acesta nu se va opri aici. Este o muncă foarte importantă și chiar vitală pentru o societate democratică. (...) România trebuie să fie un stat care își privește trecutul în față, fără rezerve și fără ocolișuri. Înțelegerea și asumarea istoriei noastre recente reprezintă o condiție pentru maturizarea democrației românești. CNSAS este parte din această obligație națională. Iar faptul că această instituție funcționează transparent, cu parteneri publici și internaționali și cu rezultate recunoscute, este un câștig democratic real ce trebuie întreținut și consolidat cu orice preț', a mai arătat președintele. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ambasada SUA: Militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Armatei Române, că militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO și subliniază faptul că ''împreună suntem mai puternici''. ''Astăzi, salutăm Armata Români
VIDEO Ministrul Apărării: Printre prioritățile mandatului meu se numără dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a dronelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a declarat duminică, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'', cu prilejul Zilei Armatei Române, că printre prioritățile mandatului său se numără ''dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a amenințărilor reprezentate de drone, precum și o
Raluca Turcan: Măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt dezamăgitoare
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt ''dezamăgitoare'', nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. ''Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup
VIDEO Nicușor Dan: Mesajul meu pentru români este unul de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă
Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'' din Borcea, județul Călărași, ocazie cu care a transmis românilor un mesaj ''de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă, solidă, bine ancor
VIDEO Luca Niculescu: Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles
Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată ''un dat'', ''un lucru de la sine înțeles'', că amenințările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ''ne pun la în
Deputatul PSD Mihai Fifor: Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale
Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale și, totodată, un partener respectat în cadrul NATO, a subliniat deputatul PSD Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sunt zile în care istoria unei națiuni se întâlnește cu recunoștința, c
Sorin Grindeanu: Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre ''incapacitatea de plată'', ci va schimba direcția României. ''A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e










