Bolojan: Dacă primim avizul CSM, ne propunem să declanșăm săptămâna viitoare angajarea răspunderii pe pensiile magistraților
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că proiectul privind pensiile magistraților a fost trimis spre avizare joi Consiliului Superior al Magistraturii și, dacă avizul va fi primit săptămâna viitoare, Guvernul va declanșa procedura de angajare a răspunderii.
'Ieri, Guvernul, prin Ministerul Muncii, a transmis spre avizare proiectul. Din semnalele publice pe care le-am constatat, din faptul că CSM a convocat Adunările generale, înseamnă că există premise bune ca să primim un aviz mult mai repede decât termenul maxim de 30 de zile. În aceste condiții, ne propunem ca săptămâna viitoare, dacă vom primi avizul, joi, în ședința de Guvern, sau vineri, cel mai târziu, pe data de 28, să declanșăm procedura de angajare a răspunderii Guvernului pe acest proiect', a explicat Bolojan, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.
El a menționat că s-a agreat ca pensia în magistratură să nu depășească 70% din ultimul salariu net, iar perioada de tranziție de la pensionarea la 48 de ani la 65 de ani a fost extinsă la 15 ani, față de 10 ani cum prevedea proiectul inițial.
'Având în vedre că săptămâna trecută am avut o întâlnire convocată de domnul președinte cu reprezentanții magistraților, în care s-au discutat aceste aspecte și având în vedere că am primit solicitarea să extindem perioada de tranziție față de zece ani, cât era prevăzută perioada de tranziție, deci de creștere treptată a vârstei de pensionare de la 48 de ani la 65 de ani, am propus și am acceptat o perioadă de tranziție de 15 ani. Prin urmare, în fiecare an care va trece, perioada de activitate se va prelungi cu încă un an. Deci, peste 15 ani, practic, ar urma să se ajungă la pensionarea la vârsta standard, fiecare generație trebuind să lucreze un an în plus, în fiecare an, de acum înainte. Am acceptat această solicitare', a menționat prim-ministrul. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Bolojan: Nu cred că se întâmplă nimic dacă se reduce suma forfetară pentru parlamentari cu 10%
Bolojan: Aplicația de finanțare pentru programul SAFE, pe ordinea zi de a ședinței CSAT de luni
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Sean Clancy, transmite Administrația Prezidențială. La finalul zilei, șeful statului a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care are ca temă principală securitatea din zona Mării Negre. În cursul reuniunii, se vor an
Nicușor Dan: Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică
Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică, iar scutul european pentru democrație, adoptat de Comisia Europeană în noiembrie 2025, propune o abordare integrată, pe trei piloni: protejarea integrității spațiului informațional; consolidarea instituțiilor, a alegerilor libere și a presei independente; creșterea rezilien
Dan Reșitnec afirmă că în mandatul său cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului au fost reduse la jumătate
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că, în cele șase luni ale mandatului său, cheltuielile de protocol ale Guvernului au fost reduse la jumătate. ''Am redus privilegiile în aceste șase luni. Am redus la jumătate cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului. Am redus cheltuieli care nu se explicau &i
Predoiu: România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC)
România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), a anunțat miercuri fostul ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. ''Mă bucur foarte mult că astăzi, în ultima zi a mandatului meu, MAI a obținut un succes la care s-a muncit aproape un an: România a
Dâmbovița: Prefectul Marius Calomfirescu (USR) și-a anunțat demisia din funcție
Prefectul județului Dâmbovița, Marius Calomfirescu (USR), și-a anunțat demisia din funcție, după învestirea Guvernului Luca Niculescu. ''Mandatul meu de prefect al județului Dâmbovița se încheie prin demisia pe care mi-am asumat-o. O decizie asumată. (...) Funcția de prefect mi-a oferit oportunitatea de a lucra
Luca Niculescu: PNRR, absorbția fondurilor europene și pregătirea Cadrului Financiar Multianual, printre priorități
Premierul Luca Niculescu a anunțat trei priorități pentru perioada următoare în domeniul fondurilor europene: închiderea PNRR fără pierderi, accelerarea absorbției fondurilor din Politica de Coeziune 2021-2027 și pregătirea și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual. Niculescu a făcut anunțul miercuri, după ce a participat
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Luca Niculescu: Am decis elaborarea rapidă a unui plan de acțiune pentru combaterea violenței în școli
Premierul Luca Niculescu a decis, alături de miniștri responsabili din domeniul Educației, elaborarea cât mai rapidă a unui plan de acțiune interinstituțională pentru combaterea violenței în școli. ''Am discutat o mulțime de aspecte, după cum spuneam, în primul rând securitatea în școli. Acesta a fost prim
Luca Niculescu a avut o convorbire telefonică cu omologul moldovean: Prima mea vizită va fi la Chișinău
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o discuție telefonică cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, în cadrul căreia a convenit cu acesta ca prima sa vizită în calitate de prim-ministru să o efectueze la Chișinău, în vederea dinamizării proiectelor comune dintre cele două state. ''Am avut o convorbire t
Diana Buzoianu: Peste 80% din banii de la Ministerul Mediului, utilizați pentru investiții; un record absolut
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu afirmă că peste 80% din bugetul instituției din acest an a fost utilizat pentru investiții și proiecte asimilate investițiilor, procent pe care îl consideră un record absolut. ''Un an și patru luni de proiecte și de investiții record. Dacă vorbim, de exemplu, de baraje, diguri și poldere
Olt: Subprefectul Adrian Mihai (USR) a demisionat din funcție
Subprefectul județului Olt, Mihai Adrian (USR), a demisionat miercuri din funcție, după ce la începutul săptămânii declarase că va mai rămâne în funcție numai până la învestirea noului Guvern. ''Astăzi, 21 octombrie 2026, am luat decizia de a-mi înainta demisia din funcția de subprefect al jude
Fritz: Premierul va fi constant șantajat de PSD; vedem deja cinci secretari de stat și doi miniștri în plus
Președintele USR, Dominic Fritz, critică suplimentarea numărului de secretari de stat și miniștri din structura Guvernului, susținând că noile funcții demonstrează influența pe care PSD o are asupra Cabinetului condus de premierul Luca Niculescu. Fritz afirmă că Guvernul va fi ''controlat'' de PSD, iar premierul Luca Nicu
Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezența premierului Luca Niculescu (GALERIE FOTO)
Ioana - Ruxandra - Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezența premierului Luca Niculescu. Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Culturii. Foto: (c) ALEX M
Ministrul Alexandru Stoica: Astăzi voi demara grupul de lucru pentru Start Reforma Administrativă
Ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, Alexandru Stoica, a declarat că miercuri va semna un ordin de ministru privind constituirea grupului de lucru Start Reforma Administrativă, grup din care el va face parte alături de colegi din minister. ''Astăzi, printre priorități, o să semnez și un ordin prin care voi demar
Ministrul Dezvoltării a cerut o situație centralizată, la nivel național, a facturilor neplătite pe PNRR
Ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, Alexandru Stoica, a cerut centralizarea, la nivel național, a tuturor facturilor restante aferente proiectelor finanțate prin PNRR, astfel încât plățile să fie luate în calcul la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2027. Solicitarea a fost făcută mi













