Orban: Despărțirea de președinte - la inițiativa sa, după declarația privind folosirea abuzivă a imaginii șefului statului
Fostul consilier prezidențial Ludovic Orban a afirmat, marți, că eliberarea sa din funcție s-a produs la inițativa șefului statului, după o singură discuție pe care a avut-o cu acesta într-un 'oarecare' nivel de contradicție, referitor la o declarație pe care a dat-o la o emisiune televizată cu privire la folosirea abuzivă a imaginii președintelui României în cadrul campaniei pentru Primăria Capitalei.
El a precizat că în perioada cât a fost consilier prezidențial, timp de o lună și jumătate, și-a desfășurat activitatea încercând să pună la dispoziția președintelui și a instituției prezidențiale întreaga sa experiență, expertiza acumulată și toate bunele intenții.
'Am dat dovadă de loialitate, de corectitudine, de implicare activă în funcționarea instituției prezidențiale. Timp de o lună jumătate nu am avut nicio discuție contradictorie cu președintele României, timp de o lună și jumătate președintele României nu mi-a adresat nicio critică, nu mi-a făcut niciun reproș cu privire la activitatea mea sau cu privire la declarațiile publice pe care le-am avut de-a lungul acestei luni și jumătate. Am încercat să contribui, alături de președintele României și de echipa domnului președinte, la o dinamizare a activității prezidențiale, la o implicare a instituției prezidențiale, benefică pentru buna funcționare a statului român', a explicat Orban, într-o conferință de presă la sediul Partidului Forța Dreptei.
Ludovic Orban a menționat că a aflat marți că nu mai este în echipa președintelui Nicușor Dan.
'Astăzi am aflat că nu mai sunt în echipa domnului președinte Nicușor Dan. (...) Despărțirea noastră vine din inițativa președintelui, să nu încercăm să coafăm o realitate, după o singură discuție care am avut-o, ca să spun așa, într-un oarecare nivel de contradicție referitor la o declarație pe care am dat-o la o emisiune televizată cu privire la folosirea abuzivă a imaginii președintelui României în cadrul campaniei pentru Primăria Capitalei. Aș vrea să spun că nu sunt de ieri de astăzi în colaborare cu președintele Nicușor Dan. Președintele Nicușor Dan mă cunoaște foarte bine și chiar în discuția pe care am avut-o i-am spus că această declarație pe care am dat-o am dat-o în sprijinul imaginii președintelui și pentru a asigura o eventuală defensivă în cazul în care este atacat de adversarii politici', a informat Orban.
El a spus că nu regretă declarația făcută și, dacă l-ar fi întrebat cineva același lucru după discuția avută cu șeful statului, și-ar fi păstrat poziția.
'După colaborarea noastră - dați-mi voie să spun, în relația dintre mine și președintele României, eu nu am nicio datorie față de președintele României, cred că mai degrabă președintele României ar fi avut o datorie față de mine - să folosești ca motiv de despărțire o astfel de declarație mi se pare cam puțin. Pe de altă parte, dați-mi voie să spun că cel care conduce Administrația Prezidențială este președintele României, președintele României are dreptul să-și aleagă echipa, are dreptul să aducă în echipă consilieri prezidențiali sau să elibereze din funcție consilieri prezidențiali cu care consideră că nu poate să colaboreze', a susținut Ludovic Orban.
Fostul consilier prezidențial a subliniat că nu a manifestat public nicio preferință pentru niciun candidat la Primăria Capitalei, ci, dimpotrivă, poziția sa a fost una de neimplicare a Administrației Prezidențiale în această cursă electorală.
'Cred că fost și poziția corectă și care a fost și susținută de președintele Nicușor Dan în diferite date', a completat Orban.
'În privința altor declarații, nu aveam cum să nu critic PSD pentru blocarea deciziilor din coaliția de guvernare în care s-a întârziat cu cel puțin o lună de zile decizia de restructurare a administrației. Nu aveam cum să nu critic PSD pentru faptul că l-au transformat pe premierul României, premierul pe care l-au susținut, (...) într-un sac de box și au început să câștige capital electoral încercând să mimeze faptul că sunt în opoziție față de Ilie Bolojan. Nu aveam cum să nu critic decizia celor patru judecători PSD de la Curtea Constituțională care au blocat reforma pensiilor magistraților. Nu aveam cum să nu vorbesc public despre posibilitatea de a ajunge la un moment dat la o revizuire a Constituției, astfel încât să desființăm pensiile speciale', a transmis Ludovic Orban.
El a mai precizat că va continua colaborarea cu președintele Nicușor Dan.
'Eu chiar mă simt obligat în fața românilor pe care i-am îndemnat să voteze cu Nicușor Dan ca mandatul președintelui Nicușor Dan să fie un mandat care să poată să răspundă așteptărilor celor care i-au acordat votul cu mic cu mare, ca o salvare pentru România. Voi continua să-l consiliez și să-i dau sfaturi, sigur, așa cum va dori domnia sa. Dacă va dori în discuții tete-a-tete, dacă nu, voi face public, pentru că acesta a fost felul meu, de-a lungul carierei, de a spune ceea ce gândesc și ceea ce cred că este bine pentru România', a afirmat Orban.
Întrebat dacă au fost semnale de nemulțumire exprimate șefului statului din zona PSD sau USR cu privire la poziționările sale, fostul consilier prezidențial a respins faptul că prin declarațiile sale ar fi influențat negocierile purtate în coaliția de guvernare.
El a mai menționat că eliberarea sa din funcție nu are nicio legătură cu dosarul fraților Micula, întrucât nu are nicio calitate în acest dosar. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Național al PNL se reunește sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privința votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ședința este programată să înceapă la ora 13:00 și se va desfășura online. Miercuri, grupurile parlamentare ale PNL
Bolojan: O alianță PNL-USR - fezabilă; nu mai putem merge pe fragmentări, pulverizări
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că o alianță între PNL și USR în perspectiva alegerilor din 2028 este fezabilă, menționând că această idee trebuie analizată serios și că nu se mai poate merge pe 'fragmentări', 'pulverizări'. 'Cu siguranță, o astfel de idee merită ana
VIDEO Nicușor Dan: Dacă nu se ajunge la un acord pe cadrul financiar multianual vor exista niște măsuri tranzitorii
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că în cazul în care nu se va ajunge la un acord pentru cadrul financiar multianual al UE, vor exista niște măsuri tranzitorii astfel încât plățile directe către fermieri să nu fie întrerupte. Nicușor Dan a fost întrebat, la finalul Consiliului Europea
Bolojan: Guvernul Niculescu, dacă va fi învestit, e un rezultat al deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și PSD
Guvernul care va fi supus votului săptămâna viitoare este un rezultat al deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și de Partidul Social Democrat, a declarat, vineri, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, el menționând și că acțiunile șefului statului pot să influențeze lucrurile 'într-o direcție sau alta'.
VIDEO Președintele Dan: Ne dorim ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie la un moment cât mai îndepărtat
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS2) și că, având în vedere criza energetică actuală, își dorește o rediscutare a acestuia și ca
Reprezentant al filialei PNL Timiș: Avem propria noastră agendă, este a Timișului și a timișorenilor
Purtătorul de cuvânt al filialei PNL Timiș, Raul Olajos, a declarat, vineri seara, că în organizația de partid pe care o reprezintă deciziile se iau în forurile statutare, în acord cu propria agendă, care este a Timișului și a timișorenilor, și nu se pune problema să fie stabilită de altcineva din alt partid. Precizarea
Bolojan: Am preluat PNL cu datorii importante pe care va trebui să le achităm, inclusiv cea din procesul cu AEP
Președintele PNL Ilie Bolojan a afirmat vineri că la sfârșitul anului 2024, când a preluat conducerea formațiunii, PNL avea 'niște datorii importante' care au fost achitate parțial și care vor trebui să fie plătite integral, inclusiv suma decisă în instanță de 14 milioane lei, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a fostulu
Bolojan, despre programul de guvernare al premierului desemnat: Sunt și aspecte care au fost criticate de PSD
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Luca Niculescu cuprinde și aspecte care au fost criticate de PSD, el adăugând că documentul e o declarație de intenție care poate fi tratată serios de cei care vin în guvernare sau poate să nu fie respectată.
VIDEO Nicușor Dan spune că Franța s-a oferit să ajute România cu echipamente pentru securitatea la Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că a solicitat ajutor pentru creșterea securității la Marea Neagră, până când echipamentele comandate prin SAFE vor veni în România, și deja Franța s-a oferit să ajute țara noastră cu echipamentele necesare.
VIDEO Nicușor Dan: Am avut o interacțiune foarte scurtă cu președintele Zelenski
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri, după Consiliul European, că a avut 'o scurtă interacțiune' cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar echipele din ambele țări au avut discuții tehnice.
Bolojan: Avem o formă a unui posibil acord cu Luca Niculescu; se precizează că PNL e în opoziție și e un acord de instalare
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că discuțiile privind un acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu, au fost practic încheiate, menționând că forma documentului cuprinde respectarea țintei de deficit, a angajamentelor de cheltuieli, păstrarea direcției investițiilor, precum faptul că Partidul Național Liberal este în opoziți
VIDEO Nicușor Dan, despre atacurile de la Marea Neagră: E prea devreme ca să dovedim tehnic că a fost un atac rus
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că e prea devreme pentru a se dovedi tehnic că atacurile de la Marea Neagră au aparținut rușilor, 'dar intuiția ne spune că beneficiarul acestei situații de incertitudine este Rusia'.
Bolojan, despre componența Guvernului Niculescu: Sunt rezervele umane pe care le are PSD; nu am alte așteptări
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat vineri că Guvernul Niculescu are la bază deciziile președintelui, care l-a nominalizat pe Luca Niculescu premier, și deciziile PSD de a intra la guvernare și de a face propunerile de miniștri, menționând că acestea sunt rezervele umane ale social-democraților și că nu are alte așteptări. 'Dac
Bolojan: Voi propune PNL să acordăm, într-o anumită formulă, un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat, vineri seara, că va propune în ședința Biroului Politic Național ca liberalii să dea un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu, 'într-o anumită formulă', subliniind că nu va fi o formă de garanție politică. 'PNL ar putea să voteze acest Guvern, da
VIDEO Nicușor Dan: Sunt șanse foarte mari ca acest Guvern să treacă; prevăd o stabilitate
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri, după ședința Consiliului European, că sunt șanse foarte mari ca Guvernul premierului propus, Luca Niculescu, să treacă și a apreciat că noul Executiv va crea 'stabilitate'. 'Sunt șanse foarte mari ca acest Guvern să treacă', a declarat pr







