Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE pentru drona care a intrat în spațiul aerian român pe 10 noiembrie
Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat, vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru discuții despre drona care a intrat în spațiul aerian român pe 10 noiembrie.
Potrivit MAE, acestuia i-au fost prezentate dovezi 'palpabile, ample și solide, ale violării spațiului aerian al României de către un vehicul aerian fără pilot al forțelor militare ruse, în cursul nopții de 10 spre 11 noiembrie'.
Fragmentele recuperate de autoritățile române de la locul prăbușirii vehiculului aerian probează indubitabil apartenența acestuia și implicarea în atacurile masive din noaptea respectivă împotriva infrastructurii civile ucrainene aflată în proximitatea frontierei cu România, precizează ministerul.
Potrivit sursei citate, partea română a exprimat, în cursul convocării ambasadorului Federației Ruse, protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranității României.
De asemenea, reprezentanții MAE au atras atenția asupra repetării acestor situații, care constituie riscuri de o deosebită gravitate pentru siguranța cetățenilor români, precum și pentru securitatea României și a regiunii.
MAE a condamnat încă o dată, în mod ferm, atacurile ilegale și iresponsabile împotriva infrastructurii civile ucrainene din proximitatea frontierei cu România și a reamintit responsabilitatea exclusivă a Federației Ruse pentru războiul de agresiune în curs împotriva Ucrainei. Totodată, a fost menționat că România are dreptul să ia măsurile legale necesare să își protejeze cetățenii și teritoriul inclusiv prin tot spectrul de instrumente politice, inclusiv prin sancțiuni.
'În pofida acțiunii iresponsabile și ilegale a Federației Ruse, în niciun moment cetățenii României din zona survolată nu au fost în pericol direct și iminent. România și aliații au capabilitățile și cadrul de acțiune pentru a gestiona orice situație de risc. România este în permanent contact cu aliații săi și cu ceilalți membri UE pe aceste subiecte', mai arată MAE. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Toma: Mă dezamăgește Nicușor Dan; trebuie să iei decizii, să desemnezi premier, nu să aștepți cinci luni
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, luni că este dezamăgit de președintele României, Nicușor Dan, în ciuda faptului că l-a susținut în alegerile prezidențiale, pentru că a așteptat cinci luni până a luat decizia de a desemna un premier. Într-un
Senat: Orașul ilfovean Voluntari - declarat municipiu
Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu. S-au înregistrat 91 de voturi 'pentru', 14 'împotrivă' și trei abțineri. 'Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu', prevede proiectul adoptat.
Senat: Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații cu familii monoparentale
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a articolului 147 din Codul muncii prin care angajaților cu familii monoparentale li se acordă un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru' și 22 de abțineri. Potrivit expunerii de
Senat: Elevii - obligați să se prezinte la școală în uniformă (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi 'pentru', 18 'împotrivă' și patru abțineri. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr.
Kelemen Hunor: Nu trebuie prelungită perioada de dezbatere, de criză; o să fie scandal în Parlament
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, luni, că nu trebuie prelungită perioada de criză politică, menționând că agențiile de rating vor vedea că țara merge 'din scandal în scandal', ceea ce nu este bine. Întrebat la Parlament care ar fi riscurile care ar putea apărea dacă ar continua criza politică, Kelemen Hunor a răspuns că
Senat: Organizarea Programului 'Noaptea Muzeelor', reglementată prin lege (adoptare tacită)
Senatul a adoptat tacit, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se stabilește organizarea anuală a Programului 'Noaptea Muzeelor' în cel de-al treilea sfârșit de săptămână al lunii mai. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 septembrie,
Simion: Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor; nu ne doborâți
Președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că partidul său nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan, ''în ciuda tuturor presiunilor''. ''Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor, nu ne doborâți! Am părăsit sala de plen (n.r. - de la Camera Deputaților) și vom continua să fim alături de Călin George
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Camera Deputaților; mandatul va fi preluat de Mihai Alexandru Badea
Deputatul USR Claudiu Năsui și-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Guvernul Republicii Moldova. Mandatul său de deputat de București va fi preluat de Mihai Alexandru Badea, acesta fiind următoarea persoană pe lista de candidați ai USR pentru Camera Deputaților.
Protest AUR în plenul Camerei Deputaților : 'Opriți poliția politică!'
Deputații AUR au protestat luni, în plenul Camerei Deputaților, față de modul în care a fost tratat de autoritățile statului fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aleșii AUR s-au strâns în fața tribunei Camerei Deputaților cu pancarte pe care era scris 'Opriți poliția politică!'. Depu
Kelemen Hunor: Ceea ce a rămas din vechea coaliție nu are majoritate; Vom lua o decizie
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea ce a rămas din vechea coaliție' nu întrunește în acest moment cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui Guvern, precizând că formațiunea va continua discuțiile cu PNL și USR și va lua ulterior o decizie. 'Am avut câteva discuții, în aceste zile,
Nicușor Dan - întâlnire cu foști ambasadori ai SUA: Le-am mulțumit pentru contribuția la promovarea României
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, la New York, cu foști ambasadori ai Statelor Unite la București, cărora le-a mulțumit pentru contribuția lor la promovarea României și pentru activitatea de consolidare și aprofundare a relației bilaterale. Șeful statului a menționat că parteneriatul România - SUA este o realizare 'de d
Sorin Grindeanu: Am văzut nominalizări tot de dreapta de când e Nicușor Dan președinte
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că, de când Nicușor Dan este președintele României, pentru funcția de premier au fost nominalizate persoane provenite din partidul care s-a clasat pe locul al treilea la alegerile parlamentare din 2024, PNL. Întrebat cum va reuși PSD să obțină numărul necesar de voturi în Parlament pent
Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta; nu s-a emis legitimație pe numele lui
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu. Precizările vin după ce, la perchezițiile efectuate luni de DIICOT la locuința lui Georgescu din Mogoșoaia, ar fi fost găsită o legitimație 'diplomatică' pe numele acestuia, aparent emisă de Ordinul Caval
Ștefăniță Avrămescu: AUR nu s-a dezis și nu se dezice de Călin Georgescu
AUR nu s-a dezis și nu se dezice de Călin Georgescu, iar formațiunea îl susține în continuare 'fără niciun fel de pas în spate', a precizat luni purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu. 'În ceea ce îl privește pe domnul Călin Georgescu, rămânem alături de dumnealui, așa cum am spus, fără
Grindeanu despre posibile discuții cu Mureșan: Să ia în calcul în programul de guvernare recomandările votate de PSD la Sinaia
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este dispus să aibă discuții cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, dacă acesta ia în calcul, pentru programul de guvernare, cele 10 recomandări adoptate de social-democrați la reuniunea avută recent la Sinaia. 'Noi în toată această perioadă am fost, să spunem, maturul din încăpere


