Premierul moldovean vine joi la București, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, vine joi la București, în prima sa vizită oficială externă de la preluarea mandatului.
În cursul dimineții, șeful Guvernului de la Chișinău va fi primit la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan.
Ulterior, el se va întâlni cu președinții Senatului, Mircea Abrudean, și cu cel al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, la Parlament.
Ceremonia oficială a primirii de către premierul Ilie Bolojan este programată la ora 11:30, la Palatul Victoria.
Cei doi prim-miniștri vor avea o întrevedere tete-a-tete, urmată de discuții în plenul celor două delegații oficiale, la finalul cărora vor susține declarații comune de presă.
În cursul după-amiezii, premierul moldovean va fi primit la Palatul Elisabeta de Custodele Coroanei, Margareta, și de Principele Radu.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ilie Bolojan și Alexandru Munteanu vor discuta pe teme și proiecte de interes comun ale celor două țări, în contextul geostrategic actual.
'Vizita la București a premierului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, este și prima vizită externă pe care acesta o efectuează de la preluarea conducerii Guvernului de la Chișinău și are loc cu numai o zi înainte de preluarea de către Republica Moldova, pe 14 noiembrie, a președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, organismul decizional al Consiliului Europei, mandat pe care vecinii noștri de peste Prut îl vor deține pentru următoarele șase luni', a informat Guvernul României. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan, la sediul USR
Președintele USR, Dominic Fritz, transmite că i-a primit la sediul partidului pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, susținut pentru funcția de premier, și pe liderul PNL, Ilie Bolojan. Discuțiile au vizat prioritățile pentru România, scrie liderul USR pe pagina sa de Facebook. 'Propunerea unui guvern minoritar PNL-US
Diana Buzoianu (USR): Dacă niciun guvern minoritar nu va fi votat, alegerea corectă sunt alegerile anticipate
Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu (USR), a afirmat vineri că soluția alegerilor anticipate ar fi una corectă pentru România, dacă niciuna dintre variantele de guvern minoritar nu va reuși să adune voturile necesare în Parlament. 'Eu sunt convinsă că soluția pe care noi am propus-o este o soluț
PNL: Consecvența și respectarea cuvântului dat sunt mai importante decât orice dispută politică
PNL a transmis, vineri, că poziția partidului și a președintelui formațiunii, Ilie Bolojan, a fost aceeași în discuțiile cu partenerii, în consultările oficiale și în declarațiile publice și rămâne aceeași, menționând că pentru liberali 'consecvența și respectarea cuvântului dat sunt mai importante decât orice dispută pol
Năsui: Continuarea guvernului Bolojan, cel mai probabil scenariu
Deputatul USR Claudiu Năsui avertizează că nici varianta unui guvern minoritar PNL-USR-UDMR, nici cea a unui executiv monocolor PSD nu ar strânge suficiente voturi în Parlament, motiv pentru care menținerea Cabinetului Bolojan rămâne, în opinia sa, scenariul cel mai probabil. 'Dacă ne uităm după comportamentul de vot de până a
Ziua Drapelului/ Miruță: Să fim mândri de Tricolorul nostru, să facem în fiecare zi ceva pentru a fi demni de el
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a transmis vineri, de Ziua Drapelului Național, că românii ar trebui să fie mândri de Tricolor și să facă în fiecare zi ceva pentru a fi demni de el. 'Opriți-vă un minut. Lăsați d
PSD: PNL-USR-UDMR sabotează formarea Guvernului și inventează condiții pentru a rămâne pe funcții
Partidul Social Democrat consideră că PNL-USR-UDMR 'sabotează' formarea Guvernului și inventează condiții pentru a rămâne pe funcții. 'PNL-USR-UDMR sabotează formarea Guvernului: inventează condiții pentru a rămâne pe funcții. Partidul Social Democrat denunță blocajul politic total iresponsabil al PNL, USR și UDMR, care riscă să arunce
Turcan: Nu susținem o formulă în care PSD își rezervă avantajele politice; Mureșan premier - propunere serioasă
PNL nu va susține o formulă în care responsabilitatea aparține unora, iar PSD își rezervă avantajele politice, a declarat, vineri, deputatul liberal Raluca Turcan și a subliniat că propunerea lui Siegfried Mureșan la conducerea Executivului, susținută de PNL, USR și UDMR, este una serioasă. 'Am spus de la bun început că această criză poli
Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și Grupului parlamentar al minorităților naționale - chemați vineri la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan se întâlnește vineri, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și cu cel al Grupului parlamentar al minorităților naționale. Astfel, șeful statului îi va primi la ora 18:00 pe președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, președintele Uniu
Intotero: Siegfried Mureșan - un nume prezentat drept 'tehnocrat european'; ridică multe semne de întrebare
Deputatul PSD de Hunedoara Natalia Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a criticat vineri propunerea PNL, USR și UDMR ca europarlamentarul Siegfried Mureșan să fie desemnat premier, afirmând că acesta este prezentat drept 'tehnocrat european', dar 'ridică multe semne de întrebare'. 'Siegfried Mureșan - premierul pe c
Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT luni
Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la obiectivele României la Summitul NATO de la Ankara și la forțele și mi
Abrudean: Siegfried Mureșan - propunerea de premier a PNL, USR și UDMR tocmai pentru îndeplinirea priorităților naționale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, vicepreședinte al PNL, a subliniat vineri că România are nevoie de un Guvern care să gestioneze în mod responsabil prioritățile țării, PNRR, OCDE, să continue reformele începute și tocmai pentru îndeplinirea acestor priorități naționale,
Siegfried Mureșan: Dorința noastră e ca România să aibă un guvern competent, realmente pro-european, coerent
Vicepreședintele PNL, europarlamentarul Siegfried Mureșan, a declarat vineri, după ce a fost propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de premier, că obiectivul este formarea unui guvern competent, coerent și 'realme
Ziua Drapelului/ Nicușor Dan: România continuă să fie un factor de stabilitate în regiune
România continuă să fie un aliat de încredere și un factor de stabilitate în regiune, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, într-un mesaj transmis de Ziua Drapelului Național. Drapelul Național este un simbol care
Turos Lorand: Prezidiul executiv al UDMR susține propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Prezidiul executiv al UDMR este de acord ca Siegfried Mureșan să fie propus pentru funcția de premier, anunță senatorul Turos Lorand. 'După circa două luni de criză politică, se pare că azi am venit cu o soluție viabilă. Azi dimineață, prezidiul executiv al UDMR a decis să îl susținem pe domnul Siegfried Mureșan pentru a fi premierul României.
Bolojan: Siegfried Mureșan - propus premier; e o soluție care să permită instalarea unui Guvern în perioada următoare
PNL, USR și UDMR au hotărât să-l propună pe europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, considerând că reprezintă o soluție pentru România în așa fel încât să se poată ajunge printr-un dialog la un acord care să permită instalarea unui Guvern în perioada următoare, a declarat, vineri, președintele PNL, Ilie

