Simion: AUR va face sesizări pentru discriminare politică; solicităm rambursarea cheltuielilor din campania de la prezidențiale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va sesiza instituțiile internaționale 'în legătură cu abuzurile și discriminarea politică' la care sunt supuși membrii formațiunii, a declarat liderul partidului, George Simion.
'Partidul AUR va sesiza instituțiile europene și internaționale competente în legătură cu abuzurile și discriminarea politică la care suntem supuși în România - de la Comisia Europeană la Parlamentul European și la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Ne vom anunța toți omologii și toate instituțiile internaționale cu atribuții în supravegherea proceselor democratice legat de tratamentul inegal aplicat opoziției în România, inclusiv față de blocarea rambursării cheltuielilor din campania de la alegerile prezidențiale, de presiunile care se pun pe anumiți oameni de afaceri care sunt apropiați de partid sau care au împrumutat Alianța pentru Unirea Românilor', a anunțat Simion, marți, într-o conferință de presă susținută la Parlament.
În paralel, AUR va notifica Comisia de la Veneția și OSCE 'privind aceste derapaje care afectează pluralismul politic și corectitudinea proceselor electorale'.
'Sunt mai multe măsuri punitive, represive care s-au luat împotriva noastră de-a lungul vremii. Doar pentru faptul că nu le-am spus de fiecare dată tare, răspicat, nu înseamnă că aceste piedici din partea puterii politice din România nu au existat sau au încetat să fie aplicate asupra noastră. Știți cu toții subiectul rambursării cheltuielilor pentru alegerile prezidențiale, rambursări de care Nicușor Dan a beneficiat. În cazul nostru, anunțăm că am fost amendați de Autoritatea Electorală Permanentă și nu ni se rambursează o sumă considerabilă - aproape 3,5 milioane de euro pe motive inventate. În acest sens, vom acționa în instanță și vom cere revizuirea proceselor verbale privind rambursarea cheltuielilor din campanie, pentru că ne simțim efectiv țintiți de actuala putere și de o parte a instituțiilor statului român, iar aceste atacuri vizează și un post de televiziune. (...) Am văzut declarațiile președintelui României, Nicușor Dan, care spune că există cinci - șase posturi onorabile. Nu ai voie ca președinte nici să cataloghezi în fel și chip opoziția, nici să îți exprimi poziția electorală față de anumite partide sau de anumiți candidați', a afirmat liderul AUR.
Potrivit acestuia, 'mai mulți membri ai Consiliului Național al Audiovizualului au vădite poziții împotriva opoziției din România, împotriva AUR'.
'Sesizăm un dublu standard când e vorba de relația cu anumite instituții ale statului. Avem pregătite toate căile juridice să ne luptăm cu nedreptatea care ni se face nouă, ca partid, nouă, ca membri în conducerea Alianței pentru Unirea Românilor', a completat Simion.
În plan intern, el a reafirmat că parlamentarii AUR vor mai depune două moțiuni simple, una la Camera Deputaților, cealaltă la Senat.
'Vom depune atât la Cameră, cât și la Senat, moțiuni simple împotriva miniștrilor din actualul Cabinet. La Senat avem o moțiune împotriva ministrului Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, și la Cameră împotriva ministrului Energiei. Ambele vor fi depuse mâine', a precizat Simion.
Președintele AUR a amintit că premierul Bolojan 'este dator românilor' să vină și să dea explicații în Parlament.
'Nu înțelegem de ce PSD, un partid care este la guvernare, a ales să se folosească de un atribut al opoziției și să îl cheme și domniile lor pe domnul Bolojan. Cert este că se împlinesc acum două săptămâni de când am făcut această cerere și domnul Bolojan nu a venit în Parlament, ba chiar prima lui reacție este că nu dorește să participe la circ. (...) Premierul țării are datoria de a veni să explice românilor ce să aștepte cu privire la buget, cu privire la facturi, cu privire la felul în care se vor încălzi sau poate nu vor avea bani să se încălzească în această iarnă. Nu credem că în societatea actuală se respectă pluritatea de opinii. Am văzut acest lucru în declarațiile ministrului Sănătății', a menționat George Simion. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mircea Abrudean: Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea
Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea și cât de importantă este siguranța fiecărui cetățean, a declarat duminică preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sărbătorim Ziua Armatei României - prilej de recunoștință față de cei
Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi
Fostul premier Ilie Bolojan a participat duminică, la Oradea, la ceremonia militară organizată în Piața Unirii, cu prilejul Zilei Armatei României, transmițând un mes
Ambasada SUA: Militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Armatei Române, că militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO și subliniază faptul că ''împreună suntem mai puternici''. ''Astăzi, salutăm Armata Români
VIDEO Ministrul Apărării: Printre prioritățile mandatului meu se numără dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a dronelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a declarat duminică, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'', cu prilejul Zilei Armatei Române, că printre prioritățile mandatului său se numără ''dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a amenințărilor reprezentate de drone, precum și o
Raluca Turcan: Măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt dezamăgitoare
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt ''dezamăgitoare'', nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. ''Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup
VIDEO Nicușor Dan: Mesajul meu pentru români este unul de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă
Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'' din Borcea, județul Călărași, ocazie cu care a transmis românilor un mesaj ''de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă, solidă, bine ancor
VIDEO Luca Niculescu: Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles
Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată ''un dat'', ''un lucru de la sine înțeles'', că amenințările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ''ne pun la în
Deputatul PSD Mihai Fifor: Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale
Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale și, totodată, un partener respectat în cadrul NATO, a subliniat deputatul PSD Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sunt zile în care istoria unei națiuni se întâlnește cu recunoștința, c
Sorin Grindeanu: Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre ''incapacitatea de plată'', ci va schimba direcția României. ''A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta












