Grindeanu: Încă nu am aflat de la premier, ministrul de Externe și al Apărării situația românilor după retragerea batalionului american
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, seara, la Timișoara, că, de la anunțarea retragerii batalionului american din România, nu a primit nicio reacție din partea premierului și a ministrului de Externe, iar de la ministrul Apărării 'nu a înțeles foarte mult', în timp ce, în opinia lui, românii trebuie să știe în ce situație ne aflăm din punctul de vedere al securității naționale și care sunt planurile de viitor.
'Înainte de intra în această conferință de la Timișoara, am mai verificat o dată, dar premierul Bolojan nu răspunsese la această solicitare. Nu e absolut nimic politic. Pur și simplu, noi am cerut o informare la zi a situației în care ne aflăm și care sunt planurile de viitor pe acest domeniu. Atât. Nimic altceva. (...). Am văzut reacția președintelui României, Nicușor Dan. Atât cât putea să facă de la nivel de Administrație Prezidențială, cred că domnul președinte a făcut. Ceea ce trebuie să facă, în schimb, ministrul de Externe sau ministrul Apărării este să informeze mai clar românii - în ce situație suntem și ce planuri avem. Este ceea ce îmi doresc eu și cred că își dorește orice român de bună credință', a spus Sorin Grindeanu, răspunzând întrebărilor presei.
Președintele interimar al social-democraților a arătat că PSD nu s-a întors niciodată cu spatele la cetățeni, ci doar 's-a îndepărtat', iar acum trebuie să se reîntoarcă spre români.
'Din anii '90 începând și până recent, forța noastră politică a stat tot timpul în legătura pe care o aveam cu românii, cu oamenii. De fiecare dată atuul nostru principal acesta a fost. De aceea am câștigat toate alegerile parlamentare din '90 până acum. De aceea am venit cu politici publice bune pentru români, fiindcă am știut să ținem această legătură cu oamenii. Pare că în ultima perioadă am dorit să fim altceva decât ceea ce ne-a caracterizat în 35 de ani. Am și spus că, dacă voi fi votat de Congresul PSD, voi readuce partidul acolo unde știu că a fost și unde așteaptă românii să fie PSD, adică alături de ei, cu politici publice pentru români și pentru oameni', a explicat Grindeanu.
Acesta a punctat că el nu are niciun fel de concurență cu prim-ministrul Ilie Bolojan, pentru că nu concurează pe același culoar, ci concurează cu modul de a face politică, neagreând punerea cifrelor mai presus de oameni, referindu-se la măsurile de austeritate din administrație.
'Eu cred că într-o Românie a anului 2025 poți să guvernezi și pentru oameni și să fii și eficient. Se poate să mergi pe ambele căi. Eficiența fără empatie nu e ceva uman, ceva care să aproape oamenii. Dar și empatie fără eficiență e o treabă care nu dă rezultate. Trebuie să fie ambele, dacă vrei să guvernezi bine. Altfel, am mai avut, acum vreo 40 de ani, un dictator care s-a chinuit să plătească datoria externă a României și a înfometat poporul. Atunci, Timișoara a spus 'Gata, nu se mai poate!'. De aceea vă spun că lucrurile trebuie să fie într-un echilibru cât se poate de perfect', a explicat Sorin Grindeanu.
El a reiterat că există un protocol al coaliției semnat de patru partide politice plus un grup al minorităților, care spune că, până în 2027, PNL este partidul care dă prim-ministrul.
'Nu e nimeni de neînlocuit, și nu e nimeni trecut expres acolo cu nume și prenume. Deocamdată suntem parteneri în această coaliție. Nu suntem parteneri comozi, e adevărat. Suntem parteneri care spunem de fiecare dată când ceva nu funcționează. Eu nu cred că românii se așteaptă de la noi să spunem că nu avem niciun fel de probleme când se dă o ordonanță de tipul Ordonanța 52, care a blocat România, atât la nivel local, cât și la nivel central. Nu cred că românii așteaptă să aplaudăm asemenea prostii. Nu cred că românii așteaptă de la noi, PSD, să fim de acord și să nu încercăm să reparăm acel CASS aberant pus pentru mame, pentru veteranii de război, pentru foștii deținuți politici. Eu nu cred că asta așteaptă românii de la noi. Loialitatea nu înseamnă tăcere. De fiecare dată când ai politici publice pe care vrei să le faci în cadrul unei coaliții, dacă ești de bună credință, spui direct ce e bine, ce nu e bine. Dar nu ești pe post de yes-man într-o coaliție. Cine își dorește ca PSD să fie așa, se înșală, nu ar fi normal să fim parteneri doar de fațadă. Noi înțelegem acest parteneriat și cu bune și cu rele. Și când avem ceva de spus, spunem', a declarat Sorin Grindeanu.
Președintele interimar al PSD a participat, vineri, la Conferința Extraordinară a PSD Timiș, în cadrul căreia Sorin Grindeanu a fost validat în unanimitate pentru candidatura la președinția PSD în cadrul congresului partidului, care va avea loc pe 7 noiembrie. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Anamaria Constantin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mircea Abrudean: Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea
Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea și cât de importantă este siguranța fiecărui cetățean, a declarat duminică preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sărbătorim Ziua Armatei României - prilej de recunoștință față de cei
Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi
Fostul premier Ilie Bolojan a participat duminică, la Oradea, la ceremonia militară organizată în Piața Unirii, cu prilejul Zilei Armatei României, transmițând un mes
Ambasada SUA: Militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Armatei Române, că militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO și subliniază faptul că ''împreună suntem mai puternici''. ''Astăzi, salutăm Armata Români
VIDEO Ministrul Apărării: Printre prioritățile mandatului meu se numără dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a dronelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a declarat duminică, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'', cu prilejul Zilei Armatei Române, că printre prioritățile mandatului său se numără ''dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a amenințărilor reprezentate de drone, precum și o
Raluca Turcan: Măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt dezamăgitoare
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt ''dezamăgitoare'', nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. ''Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup
VIDEO Nicușor Dan: Mesajul meu pentru români este unul de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă
Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'' din Borcea, județul Călărași, ocazie cu care a transmis românilor un mesaj ''de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă, solidă, bine ancor
VIDEO Luca Niculescu: Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles
Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată ''un dat'', ''un lucru de la sine înțeles'', că amenințările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ''ne pun la în
Deputatul PSD Mihai Fifor: Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale
Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale și, totodată, un partener respectat în cadrul NATO, a subliniat deputatul PSD Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sunt zile în care istoria unei națiuni se întâlnește cu recunoștința, c
Sorin Grindeanu: Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre ''incapacitatea de plată'', ci va schimba direcția României. ''A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta












