Negrescu: Candidez pentru una din funcțiile de prim-vicepreședinte PSD, alăturându-mă echipei conduse de Grindeanu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a afirmat, marți, că, la Congresul din 7 noiembrie, va candida pentru una dintre cele cinci funcții de prim-vicepreședinte al partidului în echipa propusă de Sorin Grindeanu.
''România are nevoie, astăzi, de mai mult curaj din partea clasei politice, de profesionalism, dar și de disponibilitate pentru un dialog real cu cetățenii. Nu mai există lideri providențiali. Nu există nici monopolul adevărului. Există echipe puternice și arta de a asculta ce are nevoie societatea pentru a rămâne unită și puternică. Doar împreună putem construi viitorul. După o reflecție amplă și multe discuții cu colegii mei, am decis să fac încă un pas în față și să îmi asum și mai multe responsabilități, alăturându-mă echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcții de prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat. Ne cunoaștem de multă vreme și apreciez atât rezultatele sale la Transporturi, cât și faptul că acceptă opinii diferite'', a scris Negrescu, pe Facebook.
Potrivit acestuia, Congresul PSD din noiembrie ''nu este despre persoane'', ci despre o viziune comună și un proiect social-democrat pentru România.
''Un Congres al reunificării, în care îi aducem pe toți colegii într-o echipă unită, echipa PSD. Atunci când am fost uniți, am avut un impact mai mare și am reușit să rezistăm atacurilor destinate să divizeze acest partid. Adversarii noștri politici sunt în afara partidului. Un Congres al reconstrucției, prin care pornim un mare șantier pentru modernizarea partidului. Structurile interne trebuie relansate, iar partidul trebuie să producă soluții și politici publice noi. Un Congres al identității, în care afirmăm cu tărie cine suntem și pentru ce luptăm. Membrii și simpatizanții noștri trebuie să aibă încredere că luptăm împreună pentru același crez'', a transmis europarlamentarul.
Victor Negrescu a adăugat că implicarea lui Claudiu Manda în funcția de secretar general îi dă încrederea că social-democrații vor reuși să se organizeze mai bine, într-un nou context politic plin de provocări.
''În ciuda tuturor dificultăților și a unei coaliții cu trei partide de dreapta, am dovedit că putem aduce un plus de echilibru în actul de guvernare. Da, sunt costuri politice. Dar imaginați-vă ce ar fi fost dacă PSD era în opoziție. Nu exista nicio frână la politicile austerității. Astăzi, reușim, prin argumente, să întoarcem volanul acestei guvernări în direcția corectă. Provocările vor continua. Dar, dacă rămânem uniți, profesioniști și ancorați în valorile noastre, vom câștiga nu doar în alegeri, ci încrederea oamenilor. Congresul nu e un scop în sine. Este un nou capitol pentru echipa PSD. Pentru o Românie echilibrată, puternică și solidară'', a subliniat el. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele se întâlnește cu liderii coaliției și cu reprezentanți ai magistraților
Președintele Nicușor Dan se întâlnește, miercuri, la ora 16:00, cu liderii coaliției de guvernare și cu reprezentanți ai magistraților la Palatul Cotroceni, arată agenda șefului statului. El a avut o discuție privind pensiile procurorilor și judecătorilor și marți. Înaintea acesteia, a afirmat că pensiile magis
Dominic Fritz spune că în această săptămână are examen pentru obținerea cetățeniei române
Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat că în această săptămână are examen pentru obținerea cetățeniei române. El nu a dorit să precizeze în ce zi va avea loc examenul, menționând că nu i-a dezvăluit data respectivă nici măcar mamei sale. 'Nu știe nici mama în ce zi. Nu vă spun, ca să n
Fritz: Ciprian Ciucu a făcut blat cu PSD; pe fruntea Ancăi Alexandrescu scrie 'sistem'
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, marți, că pentru a câștiga alegerile de la Sectorul 6 de anul trecut, Ciprian Ciucu, susținut acum de PNL pentru Primăria Capitalei, a făcut la acel moment 'un blat deschis' cu PSD. Din acest motiv, Ciprian Ciucu 'nu este un candidat foarte credibil' în a preînt&aci
Dominic Fritz: Oana Gheorghiu, un atu pentru Guvern; plângerea penală a CSM, o escaladare inutilă
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că vicepremierul Oana Gheorghiu reprezintă un 'atu' pentru Guvern, iar plângerea penală din partea Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) cu privire la declarația acesteia despre pensiile speciale ale magistraților constituie 'o escaladare inutilă'. 'Oana Gheorghiu, din pu
Dominic Fritz spune că în coaliție s-a ajuns la un compromis privind reforma administrației locale
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, marți, că partidele din coaliție au ajuns la 'un compromis' în ce privește reforma administrației locale. Astfel, începând cu anul 2027 ar urma să se aplice o structură maximă de posturi. Pe de altă parte, anul 2026 va reprezenta o perioadă de tranziție, iar autoritățile lo
Nicușor Dan sesizează la CCR legea privind utilizarea plajei Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a trimis, marți, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă. Legea supusă controlului de constituționalitate stabilește ca titularul dre
LocaleParțialePMB2025/ Președintele Biroului electoral al Circumscripției municipiului București și locțiitorul acestuia - desemnați prin tragere la sorți
Judecătoarea Ioana Roxana Oltean a fost desemnată, marți, prin tragere la sorți, președinte al Biroului electoral al Circumscripției municipiului București pentru alegerile organizate pe 7 decembrie pentru primarul Capitalei. Tot prin tragere la sorți în ședință publică a fost desemnat și locțiitorul acesteia - judecătorul Teodor Gruia S
Galați: PNȚCD a comemorat 30 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu
Președintele PNȚCD Galați, Marian Popa, a organizat, marți, o ceremonie de comemorare la 30 de ani de la moartea omului politic Corneliu Coposu, fost președinte al Partidului Național Țărănesc și lider al opoziției democratice din România postcomunistă. Evenimentul s-a desfășurat în Parcul 'Corneliu Coposu' din municipiul G
Simion: Din cauza actualilor guvernanți, România este o țară blocată
Președintele AUR, deputatul George Simion, a afirmat marți că din cauza actualilor guvernanți România este 'o țară blocată' iar ideologia asumată a actualei guvernări este 'într-o direcție pro-Franța'. 'Din cauza actualilor guvernanți, România este o țară blocată. Noi am acuzat în cele cinci asumări
Simion: AUR va face sesizări pentru discriminare politică; solicităm rambursarea cheltuielilor din campania de la prezidențiale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va sesiza instituțiile internaționale 'în legătură cu abuzurile și discriminarea politică' la care sunt supuși membrii formațiunii, a declarat liderul partidului, George Simion. 'Partidul AUR va sesiza instituțiile europene și internaționale competente în legătură cu abuzurile
Premierul - discuții cu reprezentanții mediului de afaceri privind simplificarea procedurilor de avizare și autorizare pentru securitatea la incendiu
Premierul Ilie Bolojan a avut marți o nouă rundă de consultări cu reprezentanții camerelor de comerț și ai retailerilor din România, discuția fiind axată pe simplificarea și digitalizarea procedurii de emitere a avizelor și autorizațiilor privind securitatea la incendiu, în condițiile întăririi normelor de siguranță pentru cetățeni.
Ministrul Justiției spune că nu a primit plângerea penală a CSM la adresa Oanei Gheorghiu
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a informat, marți, că nu a primit la cabinet plângerea penală a Consiliului Superior al Magistraturii împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu. Într-o intervenție telefonică la Digi 24, Marinescu a declarat că, în calitate de membru al CSM, nu a semnat acea plângere penală și n
AEP: Peste 19 milioane de lei - subvenții virate partidelor în luna noiembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat în luna noiembrie în conturile a opt partide - PSD, AUR, PNL, USR, S.O.S. România, POT, PMP, Forța Dreptei - subvenții în sumă totală de 19.006.587 de lei. Potrivit site-ului AEP, Partidul Social Democrat a primit 6.306.228 lei, Alianța pentru Unirea Românilor - 3.72
Ședință a coaliției, la Guvern; liderii au discutat în prealabil la Cotroceni cu șeful statului pe tema pensiilor magistraților
Reprezentanții coaliției de guvernare s-au reunit marți după-amiază, la Palatul Victoria, pentru a discuta măsurile ce ar urma să fie adoptate în perioada următoare privind reforma pensiilor magistraților și reforma administrației publice. La reuniune participă premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, președintele PSD, Sorin Grindeanu,
Oana Gheorghiu: Nu există nicio interferență între atribuțiile mele guvernamentale și activitatea Asociației 'Dăruiește Viață'
Vicepremierul Oana Gheorghiu a afirmat, marți, că respectă întru totul legislația privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului, menționând că nu există nicio interferență între atribuțiile sale guvernamentale și activitatea 'Dăruiește Viață' și cu privire la calitatea sa de membru fondator al asociației. Potrivi


