Ministrul Mediului: Prin Legea apelor se va crea un fond pentru investițiile necesare în infrastructura împotriva inundațiilor
Legea apelor, care urmează să fie adoptată în perioada următoare, va crea un fond care este necesar pentru investiții în infrastructura împotriva inundațiilor, care va fi folosit pe baza unei strategii multianuale, în funcție de prioritățile reale în domeniu, a explicat, marți, la Brașov, ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Ea a subliniat că această strategie va fi bazată pe date științifice, cuprinse într-un studiu al Băncii Mondiale.
'România are foarte multe strategii și hârtii frumos scrise de-a lungul timpului și inclusiv avem studiul recent al Băncii Mondiale care vorbește despre resursa și accesul românilor la apă, cum avem o problemă și un risc privind secetele care vor urma, cum avem efectul de deșertificare. Nu că ar fi fost nevoie să vină cineva din exterior să ne spună aceste lucruri, pentru că le putem vedea și noi mergând pe teren, dar acum avem și studiile necesare să confirmăm aceste lucruri. Este vorba despre ce măsuri luăm pe următorii ani de zile. (...) Avem sute de localități care nu au acces la apă potabilă și nu mai vorbim de canalizare, a cărei lipsă înseamnă o poluare în zona respectivă. În fiecare dintre aceste situații sunt niște probleme uriașe cu care România se confruntă, care nu vor putea fi rezolvate nici dacă punem pe masă toate resursele, (...) pentru că nu avem suma necesară', a afirmat Diana Buzoianu, subliniind că pentru aceste lucrări este nevoie de 'zeci de miliarde'.
Astfel, aceste resurse și prioritățile trebuie gândite 'pe niște ani de zile', a mai subliniat ministra.
'Propunerea este să gândim fazat, să avem gândite resursele pe niște ani de zile și să avem niște planuri care să fie asumate și, indiferent cine va veni la Minister, la Apele Române, în perioada următoare, să respecte respectivul plan pentru că este pe baza științifice', a spus Buzoianu. AGERPRES/(AS-redactor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: PNL - deschis să acorde un vot de instalare Guvernului Niculescu, dar nu intenționează să participe la guvernare cu PSD
PNL nu intenționează să participe, alături de PSD, în Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu, dar este deschis să-i acorde 'un vot de instalare', o decizie finală urmând să fie luată săptămâna viitoare, a anunțat, joi, președintele PNL, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan. 'Am ascultat intențiile pe care le are pre
Niculescu, la finalul întâlnirii cu PNL: Sper ca, până la finalul discuțiilor, să se ajungă la un consens în interesul României
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, că liberalii nu au primit 'cu cea mai mare deschidere' propunerea social-democraților de a face un Guvern PSD - PNL - UDMR, menționând că speră ca, până la finalul discuțiilor, să se ajungă la un consens în interesul României. 'Am avut
Dan Barna: Este practic imposibil de constituit o majoritate parlamentară stabilă
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: România se află în prezent într-o criză politică atât de profundă încât este practic imposibil de constituit o majoritate parlamentară stabilă, a declarat joi, pentru AGERPRES, eurodeputatul Dan Barna (grupul Renew Europe), care a subliniat că alegerile anticipate sunt
MAE/Atenționare de călătorie: Belgia - posibile perturbări ale transportului public și aerian în contextul unor acțiuni sindicale
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că în zilele de 9 și 12 octombrie sunt anunțate acțiuni sindicale care pot afecta transportul public și aerian. Astfel, la data de 9 octombrie, este programată o manifestație sindicală națională î
Grindeanu: Pe cei de la USR i-am văzut foarte tranșanți în a spune că vor anticipate, alături de AUR
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, nu a exclus, joi, varianta ca social-democrații să susțină din Parlament un Guvern format din PNL, UDMR și USR, dar a precizat că pe cei de la USR i-a văzut 'foarte tranșanți în a spune că vor alegeri anticipate, alături de AUR'. Grindeanu a fost întrebat, după întâlnirea cu premierul desemnat,
Premierul desemnat Luca Niculescu - întâlnire cu liberalii
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a ajuns joi la sediul PNL pentru discuții cu liberalii privind formarea noului Guvern. El a fost întâmpinat la intrare de președintele Senatului, Mircea Abrudean. Joi dimineața, președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis că în cadrul întâlnirii va fi analizat modul în care s
Grindeanu: Noi nu susținem varianta de guvern tehnocrat; am transmis prim-ministrului desemnat
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că partidul nu susține formarea unui guvern tehnocrat condus de premierul desemnat, Luca Niculescu. Grindeanu a spus că o astfel de formulă i se pare slabă și că nu ar putea să ducă la îndeplinire și să atingă țintele nici măcar pe termen scurt. 'Noi nu susținem, și am transmis prim-ministrului desemn
Opțiunea noastră este de a avea o majoritate afișată și asumată la nivelul Parlamentului României, afirmă Victor Negrescu
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Opțiunea noastră este de a avea o majoritate afișată și asumată la nivelul Parlamentului României, cetățenii având dreptul de a cunoaște care sunt partidele ce vor asigura majoritatea pentru acest guvern până la viitoarele alegeri parlamentare, a declarat joi eurodeputatul Victor
Siegfried Mureșan (PNL): Pesediștii ne tot invită la guvernare alături de ei. Nu, mulțumim!
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a transmis, joi, că PNL nu intră la guvernare alături de PSD, menționând că România nu are nevoie de un Guvern 'controlat' de social-democrați cu 'responsabilitatea aruncată pe umerii altor partide'. 'Pesediștii ne tot invită la guvernare alături de ei. Nu, mulțumim! PSD a gen
Grindeanu: Fac apel în special la PNL și UDMR să pună umărul la construirea unei majorități transparente
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că social-democrații i-au pus două condiții premierului desemnat, Luca Niculescu, pentru susținerea viitorului Guvern - schimbarea direcției economice și o majoritate parlamentară asumată, mai ales din partea PNL și UDMR. 'Am avut discuții constructive cu prim-ministrul desemnat, Luca Nicul
Luca Niculescu, după întâlnirea cu reprezentanții PSD: Am văzut deschidere în încercarea de a găsi soluții
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că a văzut deschidere din partea PSD în încercarea de a găsi soluții, iar prioritățile discutate cu social-democrații au vizat rectificarea bugetară și bugetul pe anul viitor. 'Prioritățile imediate pe care le avem și pe care le-am discutat cu reprezentanții PSD - o rectificare
Oana Gheorghiu: Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării
Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, prin educație, prin comemorare, prin politicile naționale, a declarat vicepremierul interimar, Oana Gheorghiu. Ea a participat joi, la Palatul Victoria, la Conferința Internațională 'Zece ani de
Bolojan: Ne întâlnim cu Luca Niculescu; analizăm cum putem pune capăt crizei politice declanșate de PSD-AUR
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a transmis că la întâlnirea de joi cu prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, va fi analizat modul în care se poate pune capăt 'crizei politice declanșate de PSD și AUR', menționând că nevoie, cât mai repede, de un Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona urgențele.
Premierul desemnat a ajuns la sediul PSD pentru negocieri pe programul de guvernare
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a ajuns joi la sediul central al PSD pentru prima sa discuție din seria cu reprezentanții partidelor parlamentare, în încercarea de a forma un Guvern care să aibă majoritate parlamentară. Potrivit unor surse politice, la această întâlnire se va discuta doar despre programul de guverna
Andrei Baciu: ONU va organiza un program de formare în inteligența artificială pentru parlamentarii și personalul Parlamentului României
Organizația Națiunilor Unite va organiza, în perioada 10-12 noiembrie, un program de formare în domeniul inteligenței artificiale pentru parlamentarii și personalul Parlamentului României, a anunțat joi deputatul PNL Andrei Baciu. 'Inițiativa pe care am demarat-o acum jumătate de an a primit zilele acestea aprobarea final


