logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Bolojan: În cele 100 de zile de guvernare am luat măsurile necesare pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României

Imagine din galeria Agerpres

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că în perioada scursă de la instalarea la Palatul Victoria, 100 de zile, Guvernul pe care-l conduce a luat măsurile care s-au impus pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României.

'Se împlinesc 100 de zile de când acest Guvern a depus jurământul. Am preluat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare, iar până acum am luat măsurile care s-au impus, care erau absolut necesare pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României, pentru că fără aceste măsuri am fi fost într-o situație dificilă, care ar fi avut consecințe grave asupra cetățenilor țării noastre. Am evitat, practic, intrarea în incapacitatea de plată, pe fondul deficitelor de peste 9%, pe fondul celor mai mici venituri din PIB din UE, noi aveam puțin peste 30% față de media de peste 40% și pe fondul cheltuielilor supradimensionate cu peste 30 de miliarde de euro, anul acesta și anii trecuți. Iar agențiile de rating au confirmat', a afirmat Ilie Bolojan într-o conferință de presă la Palatul Victoria.



El a subliniat că urmare a măsurilor implementate, agențiile de rating au confirmat că guvernanții au făcut 'ceea ce este necesar'.

'A fost un prim pas pentru a recâștiga încrederea în România și, cred eu, pentru a recâștiga încrederea cetățenilor noștri, spunându-le adevărul. Nu a fost, practic, o austeritate ceea ce s-a făcut și cred că au fost niște măsuri de responsabilitate care trebuiau puse în practică ', a mai declarat Bolojan.

Șeful Guvernului a explicat necesitatea măsurilor care au vizat creșterea veniturilor fiscale și îmbunătățirea colectării.

'Erau cele mai mici, dar, mai rău, nu ne încasam într-o bună măsură aceste taxe și propunerile care au fost adoptate, cele care sunt inclusiv în pachetul 2 și sper să fie validate de Curte în perioada următoare, nu fac decât să întărească capacitatea ANAF de a încasa aceste impozite, să închidă portițele, să nu mai permită existența firmelor fantomă și așa mai departe', a arătat Bolojan.

Totodată, acesta a punctat că era necesară și reducerea cheltuielilor publice.

'A trebuit în această perioadă să limităm și să reducem cheltuielile publice și măsurile care au fost adoptate legate de plafonarea salariilor, de reducerea unor sporuri, de reducerea cheltuielilor au fost un prim pas absolut necesar, care trebuie continuat în perioada următoare. Am început să corectăm nedreptățile și lucrurile care nu mai sunt suportabile pentru cetățenii țării noastre și nu mai sunt sustenabile din punct de vedere al funcționării unei economii normale, de la aspectele care țin de câștigurile nejustificate în anumite autorități, până la măsurile care țin de magistrați', a arătat Ilie Bolojan.

Guvernul a făcut 'ordine în investiții', potrivit acestuia, în așa fel încât 'să le și putem continua, dar să ne și încadrăm în anumite anvelope financiare'.

'Aveam supracontractări importante pe toate domeniile, nu exista o anumită prioritizare și, prin măsurile care au fost adoptate, aceste investiții sunt continuate în cea mai mare parte. În principal este vorba de proiectele care sunt finanțate din fonduri europene, iar cele care sunt finanțate din bugetele naționale au fost prioritizate sau urmează să fie finanțate doar cu asigurarea cofinanțării de către autoritățile locale. În felul acesta, vom evita să avem investiții supradimensionate sau alocate în localități unde nu mai există activități sportive, cum este cazul stadioanelor, de exemplu. Ne-am asigurat că vom avea în continuare acces la fonduri europene', a spus Bolojan.

Premierul a subliniat și importanța aprobării măsurilor de reformă a administrației locale.

'De asemenea, așa cum știți, am pregătit pachetul pentru reforma în administrația locală, pe care nu am reușit să-l definitivăm, dar care trebuie adoptat în așa fel încât, pe de o parte, să avem o administrație care e un factor de dezvoltare în România, să avem o administrație mai eficientă și să avem o administrație care preia de la Guvern anumite competențe, deci să facem descentralizare, debirocratizare și simplificare. Dar reducerea cheltuielilor de funcționare este un element care nu poate fi scos din capitolul de reformă', a mai declarat Bolojan. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Bolojan: Suntem pe cale să găsim formula constituțională pentru a pune în aplicare interdicția cumulului pensiei cu salariul

* Bolojan: E nevoie de măsuri privind creșterea numărului de angajați pentru a repune economia pe baze solide

Afisari: 584

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 07-11-2026 13:44

Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027

Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba

Politic 07-11-2026 13:24

Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice

Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb

Politic 07-11-2026 13:05

VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă

Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ

Politic 07-11-2026 10:42

Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni

Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo

Politic 07-11-2026 10:32

Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor

Politic 07-11-2026 09:36

Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție

Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs

Politic 07-11-2026 08:48

Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă

Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr

Politic 06-11-2026 23:39

Ministrul Apărării a discutat cu Roxana Mînzatu despre operaționalizarea Hub-ului de Securitate Maritimă la Marea Neagră

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, s-a întâlnit vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, discuțiile vizând consolidarea capacității europene de apărare și rolul pe care România trebuie să îl aibă în definirea și dezvoltarea proiectelor europene de securitate, cu accent pe regiune

Politic 06-11-2026 23:24

Planul de acțiune al Inițiativei Central-Europene pentru 2027 - 2030, adoptat la reuniunea ministerială de la București

Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene a avut loc vineri, la Palatul Victoria, ocazie cu care au fost adoptate Declarația comună de la București și Planul de acțiune al ICE pentru 2027 - 2030. Evenimentul a încheiat Președinția în exercițiu a României, informează MAE pe pa

Politic 06-11-2026 19:23

Adrian Dan - numit consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului

Adrian Dan a fost numit vineri în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. ''La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu și publicată în Monito

Politic 06-11-2026 19:07

Timiş: Lidera opoziţiei din Belarus - premiată la Timişoara; apel pentru sprijinirea Ucrainei

Lidera opoziţiei democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a primit, vineri, Premiul "Timişoara pentru Valori Europene", în cadrul celei de-a treia ediţii a forumului omonim, pentru curajul de a rezista paşnic unui regim represiv şi pentru apărarea libertăţii şi demnităţii umane. În discursul susţinut la ceremonia de premiere, Sviatla

Politic 06-11-2026 17:35

USR amintește că a inițiat în urmă cu trei ani un proiect care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat

USR îi amintește ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, că a inițiat încă din 2023 un proiect de lege care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat, dar acesta nu a fost susținut de PSD. 'Lăsați circul, domnule Rogobete, și mai bine sunați-vă colegii de partid! Alexandru Rogobete s-a trezit brusc indignat pe internet. A

Politic 06-11-2026 16:42

VIDEO Nicușor Dan: Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă

Pericolul pentru democrație este ca vocea legitimă a cetățeanului să nu se mai audă, să fie acoperită de sute, mii sau zeci de mii de conturi false plătite sau de un algoritm sau altul, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, la reuniunea de lucru cu tema ''Societatea informațională și democrația constituțională'', organizată în cadrul programului

Politic 06-11-2026 16:11

AEP: Acuzația că reforma legislației electorale ar servi interesele unui partid e nefondată și reprezintă o încercare de politizare

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis vineri că reforma legislației electorale nu servește intereselor unui partid, ci funcționarea 'corectă' a democrației. Potrivit AEP, inițiativele sale vizează construirea unui sistem electoral 'coerent', 'predictibil' și 'rezilient', care să răspundă provocărilor actuale, dar și viito

Politic 06-11-2026 16:10

VIDEO Niculescu: Societatea informațională și democrația constituțională - o temă care reprezintă una dintre provocările lumii contemporane

Premierul Luca Niculescu a declarat vineri că abordarea unei dezbateri la nivel de jurisdicții constituționale cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională' reprezintă un demers foarte valoros deoarece pune accent pe implicațiile valorilor fundamentale ale unei societăți, de care depinde și viața de zi cu zi a cetățenilor.