Kelemen Hunor, despre proiectul pensiilor magistraților: Dacă pică la CCR, legitimitatea coaliției ar fi extrem de șubrezită
În cazul în care proiectul pensiilor magistraților va pica la Curtea Constituțională, legitimitatea coaliției, a guvernului, ar fi extrem de șubrezită, consideră președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, sunt 'câteva posibilități, nu foarte multe', pe data de 24 septembrie, când Curtea ar urma să se pronunțe.
'Se ia o decizie și să spune că este constituțională legea - ceea ce cred eu că e soluția corectă. Și atunci a plecat de la Curtea Constituțională și merge la președinte. Președintele are posibilitatea de a trimite înapoi în Parlament sau de a semna și de a trimite la Monitorul Oficial. A doua posibilitate este să fie declarată neconstituțională, pe fond, pe formă, o bucățică, întreaga lege, un articol, două. Și a treia posibilitate - o amânare.(...) Deci eu cred că una dintre cele trei posibilități se va întâmpla. Probabil că în acest moment soluția mai bună ar fi ori declararea constituțională a legii, ori o amânare. Fiindcă, în momentul în care legea ar pica la Curtea Constituțională, legitimitatea coaliției va fi extrem, extrem de șubrezită. A coaliției, guvernului. Deci guvernul a luat această decizie, dar în spatele guvernului există o coaliție. Nu mai poți să ieși în fața oamenilor și să explici toate celelalte măsuri, spunând: 'Am încercat toate variantele, toate formele și nu putem legifera în această zonă unde e vorba de vârsta de pensionare'. Și acolo într-adevăr, asta e o reformă', a declarat Kelemen Hunor luni seara la Euronews România.
El a subliniat că 'oamenii așteaptă o guvernare justă, nu doar povară pe fiecare cetățean sau taxe mărite, TVA mărit'.
Întrebat dacă există o mare presiune care a venit din partea corpului judecătorilor, el a spus: 'Este, a fost tot timpul. De fiecare dată ei au o capacitate uriașă de a impune un punct de vedere și de a influența'.
Kelemen Hunor a vorbit apoi despre legitimitatea coaliției.
'Eu nu vorbesc de demisie, fiindcă poate să rămână coaliția, poate să rămână Bolojan, poate să rămână cu un alt premier, aceași coaliție. Problema e, când eu spun de legitimitate, nu spun în sensul politic, pur și simplu, cum vei acționa? Ce credibilitate vei avea în fața societății când n-ai putut să rezolvi o chestiune care este considerată injustă de societate, nedreaptă. Atunci ce legitimitate ai să mai pui pentru alte categorii economice, sociale, de orice natură, reforme, schimbări? Asta este problema - de credibilitate, că dacă noi am fi acum într-o situație, din punct de vedere al bugetului și din punct de vedere economic, extrem de bună, cu o creștere economică și cu un deficit sub control, sub 3%, n-am avea o problemă. Pică, hai că mai vedem cum facem. Dar există o presiune de a face reforme, de a aduce venituri, de a tăia cheltuieli. În foarte multe domenii oamenii sunt afectați, de la învățământ, la sănătate și așa mai departe. Și aici e o categorie care nu poate fi atinsă de nimeni și în niciun fel', a explicat liderul UDMR.
Întrebat dacă în ședințele de coaliție, sau poate de guvern, premierul Bolojan a pus problema retragerii sale în cazul în care nu trece de curtea Constituțională acest pachet, liderul UDMR a răspuns că a existat la un moment dat această intenție, ceea ce 'a doua oară nu e bine să faci'.
'Au fost câteva declarații în presă, în care și Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu și cu mine am spus că ar fi o problemă pentru a continua reformele sub ritmul pregătit și lansat, dar nu știu eu de astfel de intenții directe și imediate și nici nu cred că este cazul. Cel puțin din partea noastră, a coaliției, este contraproductiv să vorbesc despre demisia premierului și când e cazul și când nu e cazul. Da, a fost acum vreo două, trei săptămâni, patru săptămâni, nu mai știu exact când, când era acel pachet și, într-adevăr, Bolojan a spus la un moment dat: 'Dacă nu se poate, atunci continuați fără mine'. Asta poți să faci o dată. A doua oară nu e bine s-o faci, că nimeni nu te mai oprește. Deci eu nu cred și nu e momentul să discutăm, eu nu discut despre demisia lui Bolojan, nu discut despre coaliție și soarta coaliții, această coaliție trebuie să meargă mai departe, dar o decizie a Curții Constituționale ne-ar bloca în ceea ce privește măsurile care trebuie luate și trebuie luate echilibrat. (...) Legitimitatea coaliției Guvernului, în acest sens, nu juridic, nu ca și majoritate, ci pur și simplu din punct de vedere politic, ce vom face, cum vom face reforme, cum vom lua măsuri nepopulare, va suferi', a transmis Kelemen Hunor. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul urmează să aprobe prima rectificare bugetară în zilele următoare (surse)
Executivul urmează să aprobe prima rectificare bugetară din acest an în zilele următoare, au precizat surse guvernamentale. Decizia ar putea fi luată fie vineri, fie în cadrul unei ședințe de Guvern programate pentru săptămâna viitoare. Anterior, premierul Luca Niculescu a afirmat la ședința de învestire din Parlament a
Guvern: Oleg Ungureanu - numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului
Oleg Ungureanu a fost numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. Anterior, Oleg Ungureanu a deținut funcția de șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză,
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Csoma Botond (UDMR): Mi se pare neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, apreciază că este absolut neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii de către Guvern, așa cum a propus președintele PSD, Sorin Grindeanu. ''Eu nu știu dacă se poate face și nu știu dacă trecem așa peste voința cetățenilor. (...) Mi se pare o măsură an
Niculescu: Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în țară, la buget și în economie
Premierul Luca Niculescu a declarat luni, după o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, că obiectivul principal al Guvernului este atragerea de bani la buget și în economie, fără a pune o presiune fiscală suplimentară asupra celor care susțin activitatea economică. ''Trebuie să repornim motoarele economiei,
Peiu (AUR): PSD trebuie să hotărască ce vrea cu reforma administrativă
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că ''PSD trebuie să se hotărască ce vrea'' în privința reformei administrative, respectiv dacă face o propunere în Parlament sau optează pentru asumarea răspunderii Guvenului. ''PSD-ul trebuie să hotărască ce vrea. Prima oară a propus o comisie parlamentară p
Camera Deputaților/ Avrămescu: Pe partea economică, pare că acest guvern va continua politica Guvernului Bolojan
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, a declarat că noul Guvern condus de Luca Niculescu va continua politica economică a fostului Guvern Bolojan, inclusiv în privința fiscalității. Formațiunea anunță că va continua să facă opoziție și să propună măsuri alternative. ''Suntem la aproape o săptămân
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Fenechiu (PNL): Cred că este sinucidere politică pentru orice Guvern să intre în Pilonul 2 de pensii
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru români și scăderea nivelului de trai.
Grindeanu: Îi aduc aminte domnului Bolojan că a votat acest Guvern; prin urmare, nu poate să fugă de răspundere
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis luni președintelui PNL, Ilie Bolojan, că a votat Guvernul Luca Niculescu și, prin urmare, ''nu poate să fugă de răspundere''. Grindeanu a fost întrebat cum răspunde afirmațiilor lui Bolojan potrivit căreia liderul PSD ar fi, de fapt, premierul de facto al noului Guvern.
Fenechiu (PNL): Așteptăm cu interes să vedem cum le explică Grindeanu primarilor săi că vrea să-i desființeze
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat luni că reforma administrativ-teritorială și a administrației, pentru care PSD cere asumarea răspunderii Guvernului, sunt ''lucruri cu care orice om sănătos la cap rezonează pozitiv'', dar ele trebuie discutate cu administrația și cu societatea, ''altminteri sunt doar cuvinte frumoase'
Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă
Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început














