logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bihor: Deputatul PNL Arina Moș consideră că inițiativa sa legislativă pentru bodycam la polițiști locali va fi o reușită

Imagine din galeria Agerpres

Deputatul PNL Arina Moș este optimistă în ceea ce privește inițiativa sa legislativă, depusă recent în Senat, prin care polițiștii locali pot deține și folosi bodycam-uri, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, mai ales că acoperă un vid legislativ.

'Mulți dintre primarii de municipii au cumpărat asemenea bodycam-uri, dar și-au dat seama că, de fapt, nu au cadrul legal pentru ca polițistul local să le folosească la serviciu. Ei au crezut că merg pe legislația poliției naționale, dar nu. A trebuit să creăm acest cadru legal pentru ca probele, la o adică, dacă sunt contestate, să fie veridice în instanță. Această inițiativă vine, așadar, să acopere un vid legislativ. Astfel, respectul reciproc dintre autoritate și cetățean va fi la cote maxime', a declarat vineri, pentru AGERPRES, Arina Moș.

Aceasta a precizat că, în noul context, atunci când polițistul local va interacționa cu cetățeanul, vor fi câștigate ambele părți.

'Cu siguranță se vor respecta mult mai mult unul pe celălalt, cu mai multă atenție, deoarece vor ști că sunt filmați și înregistrați. Am fost viceprimar în Oradea timp de doi ani și ideea acestui proiect a pornit de la munca și discuțiile pe care le-am avut atunci cu polițiștii locali, care se aflau în subordinea mea. A fost și o dorință a acestora pentru că, de foarte multe ori, erau puși în situații neplăcute și, de cele mai multe ori, ei erau cei care nu erau crezuți când existau discuții între cetățean și ei', a afirmat deputata.

Arina Moș a fost viceprimar al municipiului Oradea din 2020 până în 2022, având 17 ani de experiență în administrația publică în care a interacționat cu Poliția locală.

Potrivit acesteia, proiectul de lege a fost depus în Senat, în cursul săptămânii. După ce trece de comisiile din Senat - prin Comisia de administrație și Comisia de apărare, în opinia deputatei, inițiativa legislativă urmează să ajungă în Camera Deputaților, cameră decizională.

'Cu siguranță că va trece de Senat, fiindcă este un proiect foarte dorit, mai ales de către primari de municipiu - în acest sens vreau să mulțumesc Asociației Municipiilor din România, care m-a sprijinit în scrierea acestui proiect. Eu am speranțe foarte mari, pentru că mulți dintre colegii deputați și senatori au fost primari sau viceprimari și înțeleg foarte bine administrația publică locală și importanța acestui proiect. În comunități, polițiștii locali au un rol deosebit, important, vorbim de protecție, de sprijin pentru cetățeni. Eu cred că va fi o reușită', a mai precizat, pentru AGERPRES, Arina Moș.

Obiectul propunerii legislative îl constituie modificarea și completarea Legii nr. 155/2010 privind poliția locală, în sensul introducerii posibilității legale pentru polițiștii locali de a purta și utiliza, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, dispozitive portabile de înregistrare audio-video de tip Bodycam.

Propunerea instituie, așadar, un cadru normativ expres pentru această activitate, definind condițiile, limitele și garanțiile în care înregistrările audio-video pot fi realizate și utilizate, în conformitate cu principiile protecției datelor și cu respectarea drepturilor persoanelor filmate. Se asigură astfel armonizarea legislației locale cu cea națională și europeană, prin crearea unui temei juridic clar pentru prelucrarea datelor de către poliția locală. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 602

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 27-10-2026 18:53

Luca Niculescu, primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu

Premierul Luca Niculescu a fost primit, marți seară, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la finalul vizitei pe care oficialul român a efectuat-o la Chișinău. Niculescu, care a fost însoțit de vicepremierul Marian Neacșu și de ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a avut o discuție cu ușile închise cu președintele

Politic 27-10-2026 18:38

Atenționare de călătorie MAE: Chile - Cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Direcția Regională a Serviciului Național de Prevenție și Răspuns la Dezastre Naturale (SENAPRED) a emis un cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile, începând cu data de 26 oct

Politic 27-10-2026 18:05

Premierul Luca Niculescu, primit de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu

Premierul Luca Niculescu a fost primit, marți după-amiază, la Chișinău, de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Întâlnirea are loc cu prilejul primei vizite externe pe care șeful Executivului o efectuează de la preluarea mandatului. Șeful Parlamentului de la Chișinău a mulțumit României pentru sprijinul

Politic 27-10-2026 17:55

Cazul Carfil/Fritz: Rusia lovește fix acolo unde România își construiește apărarea

Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat marți că Serviciul Român de Informații (SRI) a confirmat că explozia din septembrie de la Carfil Brașov, filială a Romarm, a fost provocată în cadrul unei acțiuni de sabotaj coordonate din Federația Rusă. El a criticat AUR pentru că a condamnat această acțiune abia acum, spunând că formațiunea a evitat să d

Politic 27-10-2026 17:52

Abrudean: Nu există nicio grea moștenire; PSD să nu folosească pretexte pentru a justifica o nouă creștere de taxe

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o 'moștenire bună', menționând că 'PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creșt

Politic 27-10-2026 17:36

Republica Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară, anunță premierul de la Chișinău

Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Republica Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară, care prevede posibilitatea achiziției de către autoritățile de la Chișinău a unor interceptoare de drone, a anunțat, marți, premierul moldovean, Vasile Tofan. El a precizat că echipament

Politic 27-10-2026 16:58

Niculescu: Am întărit imediat paza la obiective strategice, urmare a actului de sabotaj cu implicarea Federației Ruse

Autoritățile de la București au întărit imediat paza la obiective și platforme strategice, urmare a acțiunii de sabotaj cu implicarea Federației Ruse asupra unei unități din industria de apărare din România, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu. El a fost întrebat ce măsuri au luat autoritățile de la București după incide

Politic 27-10-2026 16:47

Luca Niculescu: România și Republica Moldova poartă discuții foarte aplicate pentru întărirea colaborării în domeniul apărării

România și Republica Moldova poartă discuții foarte aplicate pentru întărirea colaborării în domeniul apărării, iar protecția în fața atacurilor rusești trebuie să fie pentru toți cetățenii români, fie că sunt în Republica Moldova, fie că sunt în România, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu.

Politic 27-10-2026 16:44

Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat despre accelerarea lucrărilor la podul de la Ungheni și LEA Suceava-Bălți

Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și cel al României, Luca Niculescu, au discutat, marți, la Chișinău, despre necesitatea accelerării investițiilor în domeniul transporturilor și energiei care conectează cele două maluri ale Prutului. Vasile Tofan a sus

Politic 27-10-2026 16:40

Premierul Vasile Tofan: Securitatea Republicii Moldova, a României și a Ucrainei este strâns legată

Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a declarat, marți, la finalul întrevederii cu omologul român, Luca Niculescu, că 'securitatea Republicii Moldova, a României și a Ucrainei este strâns legată' și că 'pacea și stabilitatea în regiune sunt o respons

Politic 27-10-2026 16:36

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan: România ne-a fost alături în momentele dificile

Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România a fost alături de Republica Moldova în momentele dificile, când a avut nevoie de sprijin rapid și concret, a ajutat-o să facă față crizelor energetice, să modernizeze școli și grădinițe, să dezvolte infrastructura și să aducă servicii mai bune în localități, a declar

Politic 27-10-2026 16:34

Luca Niculescu: România și Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă

România și Republica Moldova cooperează la cel mai înalt și mai strâns nivel din perioada recentă, iar sprijinul acordat de București urmărește consolidarea unei Republici Moldova mai stabile, mai sigure și mai bine conectate la România și la Uniunea Europeană, a declarat marți prim-ministrul Luca Niculescu, aflat în prima sa vizită exte

Politic 27-10-2026 16:31

Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE pe tema actului de sabotaj din Brașov

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marți, pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, la sediul MAE, în legătură cu actul de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie din incinta platformei industriale Carfil din Brașov. Potrivit MAE, în cadrul convoc

Politic 27-10-2026 14:29

Cazanciuc: Legea Anastasia s-a născut din durere, dar a fost scrisă pentru a proteja vieți

Legea Anastasia s-a născut din durere, dar a fost scrisă pentru a proteja vieți, a declarat marți senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiator al acestui act normativ, care a transmis că până acum legea a salvat sute de vieți. Reacția acestuia vine după condamnarea la închisoare cu executare a femeii care, circulând fără permis

Politic 27-10-2026 14:14

AEP organizează, miercuri și joi, o conferință internațională dedicată protejării alegerilor în era digitală

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) organizează, miercuri și joi, la Palatul Parlamentului - Sala Drepturilor Omului, o conferință internațională privind protejarea alegerilor în era digitală, care reunește reprezentanți ai autorităților în domeniu din state europene și partenere în vederea consolidării cooperării instituționale și a schimbului