Premierul - consultări cu ministerele Transporturilor și Dezvoltării pe tema proiectelor care vor fi finanțate în continuare din PNRR
Premierul Ilie Bolojan a avut marți consultări pe tema prioritizării investițiilor propuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu ministerele Transporturilor și Dezvoltării, în scopul analizării proiectelor care vor fi în continuare susținute prin acest mecanism european, precum și pentru identificarea altor surse de finanțare pentru proiectele care nu se încadrează în PNRR.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectele de transport și de dezvoltare locală care vor fi finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, precum și cele asumate de România drept ținte de investiții prin PNRR, vor fi în continuare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
În domeniul transporturilor, au fost analizate proiectele de infrastructură rutieră, cu accent pe Autostrada Moldovei - A7, precum și proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare, precizează sursa citată.
În ceea ce privește Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, discuțiile s-au concentrat pe investițiile incluse în componența' Valul Renovării', achiziționarea de vehicule nepoluante de către comunitățile locale și susținerea mobilității urbane durabile, conform comunicatului.
'Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vor prezenta Guvernului, în scurt timp, proiectele prioritizate, pentru a beneficia în continuare de finanțare din PNRR, iar pentru celelalte proiecte contractate, care sunt vitale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și a comunităților locale, vor fi identificate surse de finanțare din Programul Operațional Sectorial Transporturi, Fondul de Modernizare, Fondul Social European, alte surse de finanțare europene sau naționale', se arată în comunicat.
În cadrul reuniunii, premierul a subliniat că, pentru mediul economic și pentru dinamica implementării proiectelor, 'este esențial să avem o radiografie clară a stadiului de realizare a investițiilor și a finanțărilor asigurate'.
'Fiecare ministru are deplină libertate să stabilească portofoliul de proiecte și etapizarea lor, pe baza unor principii clare de dezvoltare strategică, cu încadrarea în anvelopa de finanțare. Obiectivul nostru ferm este să menținem un nivel cât mai ridicat al investițiilor', a afirmat Ilie Bolojan.
La întâlnirile de lucru de la Palatul Victoria au participat, alături de prim-ministrul Bolojan, vicepremierii Marian Neacșu și Tanczos Barna, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltan, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, precum și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Întâlnirile de marți reprezintă a două rundă de consultări după cele din data de 21 august avute cu ministerele Sănătății, Educației și Mediului.
Consultările pentru prioritizarea finanțării proiectelor de investiții vor continua în perioada următoare cu celelalte ministere coordonatoare de reformă și de investiții din PNRR. AGERPRES/ (AS - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferința Generală AIEA: România a urmărit consolidarea poziției ca țară cu un puternic profil de furnizor de energie nucleară
România a urmărit, în cadrul celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Viena, consolidarea poziției ca una dintre țările europene cu un puternic profil de furnizor de energie nucleară. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, duminică, bilanțul delegației Rom&acir
Nicușor Dan: Pentru mulți care au ales să plece, România a lăsat gustul amar al promisiunilor neîndeplinite
Președintele Nicușor Dan a transmis duminică un mesaj cu ocazia Summitului Comunității Române desfășurat la Chicago, subliniind importanța unei relații puternice, bazată pe onestitate, între țara noastră și diaspora. Statul român are obligația de a-i trata cu respect pe membrii diasporei, se mai arată în mesajul prezent
VIDEO Nicușor Dan, după Summitul Inițiativei Carpatice: România - pregătită să ofere un mediu atractiv pentru investiții
Președintele Nicușor Dan a afirmat că România este pregătită să ofere un mediu atractiv pentru investiții și susține construirea unei piețe regionale comune pentru cele opt țări situate de-a lungul Munților Carpați, după participarea la Summitul Inițiativei pentru Integrarea Carpatică.
Raluca Turcan: Un premier ca Siegfried Mureșan ar face ca România să fie respectată, ascultată și să aibă un cuvânt de spus
Deputatul PNL Raluca Turcan consideră că Siegfried Mureșan, propus pentru funcția de premier, ar putea reprezenta o garanție pentru modernizarea României și pentru menținerea parcursului pro-european. În opinia sa, experiența acestuia în politica europeană ar constitui un avantaj important în funcția de prim-ministru. Într-o posta
Oana Țoiu va participa la reuniunea informală a miniștrilor de externe din UE, desfășurată la New York
Ministrul Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, va participa luni la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din UE, care se va desfășura la New York, în marja Săptămânii la Nivel Înalt a celei de a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (UNGA81). Miniștrii de externe urmează să aibă o discuție de coordonare asupra priorităților
Conducerea PSD se reunește pentru a analiza nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Biroul Permanent Național al PSD se reunește luni, de la ora 11.00, pentru a analiza propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru al României. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, anunța joi că a convocat o ședință a BPN, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcți
Siegfried Mureșan: Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii; vom păstra lumina aprinsă
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că vrea să continue politica premierului interimar, Ilie Bolojan, în ce privește gestionarea corectă a resurselor și combaterea corupției. 'Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu să sting lumina, se înșeală amarnic. Vom păstra lumin
Președintele Nicușor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul participării la lucrările celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele este programa
Nicușor Dan: Politicienii care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă
Politicienii care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă, a afirmat, sâmbătă, președintele Nicușor Dan, la evenimentul 'Via Transilvanica Business Fest' care a avut loc la Piatra Fântânele, din județul Bistrița-Năsăud. 'Dacă urmărești media din România și scrise și audio-video, pare
VIDEO Nicușor Dan: Să ne bucurăm când avem succese și să ne uităm la noi cu echilibru
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la evenimentul de inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, că românii ar trebui să se bucure atunci când au succese și a făcut apel la echilibru.
Siegfried Mureșan: Un guvern responsabil condus de mine - un argument în plus pentru păstrarea ratingului țării
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a afirmat, vineri, că va continua principiul 'sănătos' privind gestionarea cu atenție a banului public, menționând că, după această etapă dificilă, se va intra pe o 'etapă de creștere' și ia în calcul relaxarea unor măsuri de consolidare fiscală de îndată ce țara își va permite acest lucru.
Siegfried Mureșan: Avem prea multe teorii ale conspirației; Nu am un motiv să cred că președintele dorește instabilitate
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a afirmat, vineri, în legătură cu ideile vehiculate potrivit cărora desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan ar fi una ostilă PNL sau PSD, că sunt prea multe 'teorii ale conspirației' în România, adăugând că nu are motiv să creadă că șeful statului dorește instabilitate sau ceva rău pentru ța
Siegfried Mureșan despre posibilitatea preluării funcției de președinte PNL: Nu caut să mă așez pe scaunele altora
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, întrebat dacă va prelua și funcția de președinte al PNL în cazul în care va fi prim-ministru, că își va concentra toată energia pentru a face bine la Guvern și nu 'caută' să se 'așeze pe scaunele altora', menționând că va refuza o acțiune împotriva lui Ilie Bo
Siegfried Mureșan: Sunt deschis la o discuție francă cu PSD; nu voi merge la sediul sau la grupul AUR
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, că pentru învestirea în Parlament a Guvernului pe care îl va propune este deschis discuțiilor cu PSD, nu va negocia cu AUR, dar dacă sunt parlamentari ai acestui partid care vor vota Guvernul, nu îi poate opri. 'PSD va trebui să aleagă dacă susține un guvern p
Siegfried Mureșan: Nu iau în calcul să-mi depun mandatul
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu. 'Nu iau în calcul să-mi depun mandatul. Obiectivul meu este foarte clar. Președintele României m-a desemnat. Vom lucra la programul de guvernare, după care ne vom întâlni cu parlamentarii.














