Guvernul prorogă cu șase luni aplicarea noilor tarife rutiere
Guvernul a prorogat, joi, prin ordonanță de urgență, cu șase luni, de la 1 ianuarie 2026 la 1 iulie 2026, termenele privind aplicarea noilor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale.
''Dispozițiile se referă la aplicarea rovinietei asupra tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România, la aplicarea TollRo - tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și a sistemului de tarifare rutieră electronică în România (STRR). Totodată, STRR trebuie să asigure funcționalități similare cu cele ale sistemelor de tarifare rutieră electronică din Statele Membre ale Uniunii Europene și să fie integrat cu acestea în cadrul Serviciului European de Tarifare Rutieră (SETRE)'', se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
Conform Guvernului, decizia de prorogare a fost necesară pentru a permite implementarea etapizată a STRR. Această implementare presupune: dezvoltarea soluției informatice, achiziția echipamentelor pentru amplasamentele de control și realizarea infrastructurii aferente.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2025, a fost deschisă finanțarea și s-a aprobat semnarea contractului pentru implementarea sistemului.
''Noul sistem de tarifare rutieră electronică în România va include atât funcționalitățile existente din prezentul sistem centralizat (Sistem Integrat de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei - SIEGMCR), inclusiv migrarea datelor din acesta, cât și funcționalitățile specifice pentru colectarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (TollRo) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA > 3,5 tone'', menționează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* VIDEO Guvern: Au fost alocați banii pentru salariile minerilor din Valea Jiului
* Guvern: Vila din Aviatorilor 86 va fi disponibilă pentru închiriere
* Dogioiu: Guvernul a aprobat atribuirea unei locuințe fostului președinte Traian Băsescu
* Guvernul se reunește joi în ședință; pe agendă - proiectul de lege privind plata pensiilor private
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun
Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE
Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma
PSD nu susține creșterea impozitelor pe locuință la valoarea de piață, prevăzută pentru 1 ianuarie 2027
Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că nu susține creșterea impozitelor pe locuință la valoarea de piață, pe care Guvernul Bolojan o prevăzuse pentru 1 ianuarie 2027 și care ar fi determinat 'majorări de până la 27 de ori mai mari decât cele plătite în prezent de cetățeni'. 'PSD oprește creșterea impozitelor pe locuințe p
Bolojan, despre noul Guvern: E important să dea o senzație că, în afară de retorica politică, acțiunea e serioasă
Fostul premier Ilie Bolojan a afirmat, vineri, la Sinaia, că noul Guvern are mai multe puncte importante de atins, astfel încât anul 2027 să nu fie 'ratat', unul dintre ele fiind acela de a trece de evaluările agențiilor de rating și de a da senzația că, în afară de retorica politică, acțiunea sa este serioasă. 'E foarte important
Timiș/Simonis (PSD): Urmează discuții pentru ocuparea funcțiilor de prefect și subprefect, vacantate după schimbarea Guvernului
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că în perioada următoare vor avea loc discuții pentru a decide asupra celor mai bune propuneri pentru a ocupa pozițiile de prefect și subprefect ale județului Timiș, după vacantarea lor, ca urmare a instalării noului Guvern. Prefectul USR Paul Finta a demisionat deja, iar surse din PNL Timiș au
Csoma Botond (UDMR): Nu suntem de acord cu majorări de taxe și impozite; Guvernul rezistă cel puțin 6 luni
UDMR nu va fi de acord cu eventuale majorări de taxe și impozite, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al formațiunii și liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond. El a afirmat că un prim pas important care ar trebui făcut de noul guvern este rectificarea bugetară, urmat de proiectul de buget pe anul 2027. 'În primul rând să facă
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Curtea de Apel București a admis, vineri, contestația depusă de DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână în arest preventiv. Inițial, completul de judecată a fost format din magistrații Cristian Dumitru (președinte) și Daniela Maria Manolache, care au avut însă opinii diferite
Incident pe mare/Neculăescu: Atacul asupra unei nave comerciale - încălcare flagrantă a dreptului internațional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a condamnat atacul asupra unei nave comerciale aflate la doar 13 mile marine în largul orașului Constanța, în care un marinar a murit și alții au fost răniți, subliniind că România colaborează îndeaproape cu aliații NATO, inclusiv Bulgaria și Turcia, pentru a accelera implementarea capacităților su
Nicușor Dan: O navă a fost lovită de o dronă la 13 mile, puțin în afara apelor teritoriale române
Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un 'eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina'. '
VIDEO Nicușor Dan: Trăim niște momente în care apărarea țării a ieșit dintr-o zonă cumva teoretică
Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că apărarea țării nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, subliniind că sunt momente în care rolul Armatei în societate devine tot mai important.
Sibiu/Europarlamentarul Ștefănuță: Bruxelles-ul consideră oieritul și transhumanța obiceiuri din trecut, deși sunt prezente în România
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a declarat, joi seara, într-o discuție despre transhumanță desfășurată în cadrul Festivalului Astra Film de la Sibiu, că este nevoie de un limbaj comun între realitățile păstoritului din România și percepția de la Bruxelles, unde, potrivit acestuia, oieritul și transhumanța sunt considerate obiceiuri din trecut
Petrișor Peiu (AUR): Datele Eurostat demonstrează că Guvernul a ascuns dezastrul finanțelor publice
Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că 'a cosmetizat' deficitul bugetar și a ascuns adevărata situație a finanțelor publice. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, senatorul arată că, potrivit datelor Eurostat calculate în metodologia ESA, deficitul României a ajuns la 7,8% di
Guvern: Oleg Ungureanu, rechemat din calitatea de consul general la Lyon
Oleg Ungureanu va fi rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon (Republica Franceză), conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Guvern. Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție în 2023. 'Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se
Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare
Executivul a aprobat vineri o hotărâre prin care statul român acceptă o donație de vaccinuri în valoare de 1.312.135 de lei din partea Comisiei Europene, pentru combaterea pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea ANSVSA, în vederea implementării campaniei de v







