Dominic Fritz ar fi de acord cu asumarea răspunderii pentru al doilea pachet de măsuri fiscale
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că ar fi de acord cu asumarea răspunderii pentru al doilea pachet de măsuri fiscale, în cazul în care premierul Ilie Bolojan consideră necesar acest lucru.
'Asumarea răspunderii este un medicament extrem de puternic, pe care nu ar trebui să îl iei prea des, dar altfel greu scăpăm... Eu îl susțin pe premier. Dacă el crede că altfel nu va reuși să se bată cu toate aceste interese, decât prin încă un pachet pe asumarea răspunderii, atunci îl susțin. Dacă el consideră, împreună cu colegii din coaliție, că reușim și printr-o procedură normală, în Parlament, sunt absolut de acord. Dar dacă rezultatul este că fiecare grup politizat taie câte o bucată din reformă și rămânem cu o reformică, atunci, nu', a spus liderul USR la B1 TV.
Fritz a subliniat că, în contextul unor decizii 'grele', asumarea răspunderii poate fi o soluție, deoarece în caz contrar există riscul eliminării măsurilor celor mai dure din pachetul de propuneri.
'Dezbaterile întotdeauna fac bine într-o democrație. Dezbateri cu cap, cu cifre, cu argumente, unde trebuie să ascultăm ce au de spus cei impactați de anumite măsuri. Normal că, într-o democrație, un Parlament trebuie să aibă ultimul cuvânt de spus. Însă, în același timp, trebuie să recunoaștem că această republică a excepțiilor în care trăim, în care am spus că toată lumea plătește asigurare de sănătate, dar am ajuns prin decizii, una după alta, la zece milioane de excepții și doar șase milioane care plătesc... Vedem că această mentalitate de a crea excepție după excepție a fost inclusiv un rezultat al unui proces democratic, în care fiecare a mai băgat încă un cost, încă o cheltuială', a precizat el.
Dominic Fritz consideră că este necesară adoptarea pachetului care vizează 'tăierea privilegiilor', întrucât lipsa acestor măsuri ar reprezenta un eșec.
'Trebuie să avem o discuție pe toate temele: pensii, indemnizații sociale, peste tot. Trebuie să vedem ce ne putem permite ca stat, pentru că momentan, cheltuielile sunt mult mai mari. Putem să tăiem toate privilegiile, dar încă nu o să acopere toate cheltuielile pe care le avem. (...) Lucrăm în acest pachet doi (la tăierea privilegiilor - n.r.). Și dacă nu reușim să tăiem din privilegii, atunci evident că am eșuat', a precizat el.
Dominic Fritz a mai spus că misiunea miniștrilor USR nu este aceea de a 'cosmetiza un pic lucrurile care nu arată bine', ci de a se asigura că instituțiile statului funcționează în interesul cetățenilor și nu 'ca o bancă de privilegii pentru o clasă politică autoreferențială'.
În altă ordine de idei, el a apreciat că este necesară 'mai multă sinceritate' cu alegătorii.
'Adevărul este că statul român, prin guvernele din anii trecuți, a crescut cheltuielile în unele segmente într-un mod care nu mai este sustenabil. Nu este sustenabil să ai un sistem de sănătate cu 16 milioane de asigurați, dar în care doar șase milioane plătesc. Sistemul, momentan, trăiește din șase milioane, pentru 16 milioane. Indiferent cum ne uităm la această cifră, este evident că nu mai este un echilibru. Trebuie să avem cel puțin jumătate din cei asigurați care să și plătească pentru acest sistem', a spus Fritz. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - buget2026/ Bugetul Consiliului Național al Audiovizualului - aprobat în Comisiile de buget-finanțe
Bugetul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a fost aprobat marți în Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe, cu 35 de voturi 'pentru' și 13 'împotrivă'. Bugetul CNA este de 118.796.000 lei credite angajament, în creștere cu 463,47% și 47.772.000 lei credite bugetare, în creștere cu 126,59% față de 2025.
Parlament - buget2026/ Bugetul Avocatului Poporului - aprobat în comisiile de buget-finanțe
Comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului au acordat, marți, raport favorabil proiectul bugetului de stat pe 2026 pentru Avocatul Poporului. Proiectul Guvernului propune pentru Avocatul Poporului un buget de 24.249.000 lei, atât la creditele bugetare, cât și la creditele de angajament, în scădere cu 2,88% față de anul trecut.
Parlament - buget2026/ Bugetul CNSAS - aprobat în comisiile de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget, finanțe au aprobat, marți, bugetul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe 2026, cu 34 de voturi 'pentru' și 13 'împotrivă'. Președintele CNSAS, Constantin Buchet, a precizat că bugetul prefigurat pentru acest an este unul 'de tranziție', având în vedere o
Parlament - buget2026/ Bugetul Consiliului Legislativ - aprobat în Comisiile de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetul Consiliului Legislativ, cu 36 voturi 'pentru' și 10 'împotrivă'. Secretarul general al instituției, Ionuț Mazâlu, a declarat că proiectul de buget se încadrează în limitele aprobate de Guvern. 'Există o ușoară diminuare față de
Parlament - buget2026/ Bugetul Curții Constituționale a României - aprobat în Comisiile de buget-finanțe
Bugetul Curții Constituționale a României (CCR) a fost aprobat marți în Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe, cu 33 de voturi 'pentru', 11 'împotrivă' și două abțineri. Bugetul CCR reprezintă 44.350.000 de lei credite de angajament și 44.350.000 lei - credite bugetare, ambele în creștere cu 4,47% față de 2025.
Parlament - buget2026/ Bugetul ÎCCJ - aprobat în comisiile de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pe 2026. Manuela Cazacu, managerul economic al instituției, a precizat că sumele prevăzute în limita aprobată nu acoperă necesarul Înaltei Curți. 'ÎCCJ nu a depus amendamente la proiectul de buget pentru 202
LIVE UPDATE Comisiile reunite de buget-finanţe dezbat bugetul de stat pe anul 2026
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 a intrat marți în dezbaterea Comisiilor reunite de buget-finanțe de la Camera Deputaților și Senat, parlamentarii urmând să întocmească rapoarte pe fiecare ordonator de credite. Președintele Comisiei pentru buget de la Senat, Maria Gabriela Horga, și președintele Comisiei de buget de la Camera
Parlament - buget2026/Alocarea pentru promovarea turistică a României a fost dublată în bugetul MEDAT
Alocarea pentru promovarea turistică a României a fost dublată în cadrul bugetului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), a declarat, luni seara, ministrul Ambrozie-Irineu Darău, la ședința comisiilor de specialitate pentru aprobarea bugetului ministerului. 'La turism, am insistat pe fa
MAE: Principalele domenii ale Parteneriatului Consolidat România-Canada, abordate în cadrul consultărilor politice bilaterale
O rundă de consultări româno canadiene a avut loc luni, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, între delegațiile conduse de Ana Tinca, secretar de stat pentru afaceri strategice și globale, și Isabelle Poupart, director general pentru afaceri europene în cadrul Departamentului pentru Afaceri Externe, Comerț și Dezvoltare al Canadei.
VIDEO Ministrul Oana Țoiu, la CAE: România susține dezescaladarea în Orientul Mijlociu și parteneriatul economic cu India
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a participat luni, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Externe (CAE) și împreună cu miniștrii afacerilor externe ai statelor membre a abordat viitoarea Strategie de securitate a UE, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu și Vecinătatea Sudică a UE. Totodată, a av
Parlament - buget2026/ Bugetul Camerei Deputaților - aprobat de comisiile de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, luni, bugetul Camerei Deputaților, cu 31 voturi ''pentru'' și 11 ''împotrivă''. Conform proiectului Guvernului, bugetul Camerei Deputaților este în total de 954.217.000 lei - credite angajament, în creștere cu 64,58% față de anul trecu
Miruță: De pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă; nu am primit notificări privind riscul unor atacuri
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a subliniat luni că de pe teritoriul național nu vor pleca aeronave cu încărcătură ofensivă și a menționat că până în prezent nu a primit notificări referitoare la riscul unor eventuale atacuri.
Parlament - buget2026/Aviz favorabil pentru bugetul Ministerului Public (parchete) în comisiile de specialitate
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat aviz favorabil, luni, bugetului Ministerului Public (parchete) pe anul 2026. Proiectul de buget pentru Ministerul Public pe anul 2026 prevede, la total general, suma de 2,65 miliarde lei reprezentând credite de angajament (creștere de 36,44% față de 2025). De asemenea, pro
Parlament - buget2026/ Bugetul Senatului - aprobat în comisiile reunite de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, luni, bugetul Senatului pe anul 2026, cu 35 de voturi ''pentru'' și șapte voturi ''împotrivă''. Potrivit secretarului general al Senatului, Mario Oprea, bugetul instituției este ''unul care se aliniază, din punct de vedere al tuturor capit
Parlament - buget2026/ Aviz favorabil pentru bugetul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în comisiile de specialitate
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat aviz favorabil, luni, fără amendamente, bugetului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pe anul 2026. Proiectul de buget pentru Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe anul 2026 prevede, la total general, suma de 30 milioane lei reprezentând credite d




