Rafila susține dezvoltarea asigurărilor private de sănătate, pentru a asigura sustenabilitatea financiară a sistemului
Președintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rafila, a pledat marți pentru dezvoltarea asigurărilor private de sănătate, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea financiară a sistemului.
Fostul ministru al Sănătății a vorbit despre importanța creșterii bazei de contributivitate, dar și despre susținerea asigurărilor private. În acest sens a oferit exemplul Franței, unde acest tip de asigurări reprezintă 20% din totalul cheltuielilor din sistemul de sănătate.
'Lucrul nu acesta nu trebuie neapărat să fie considerat o povară pentru pacienți, pentru că trebuie să vină la pachet cu un sistem de deductibilități care să încurajeze dezvoltarea acestui mecanism. Trebuie să vină cu o definire a pachetului de bază de servicii medicale, care să stimuleze dezvoltarea acestor asigurări private și atunci o să putem să discutăm despre sustenabilitate. Indiferent cât o să discutăm pentru probleme pe termen scurt, punctuale, care sunt perfect justificate, și eu sunt cel mai mare partizan al rezolvării acestor probleme punctuale, există un pericol care este legat de sustenabilitatea financiară a sistemului de sănătate', a afirmat Rafila, în cadrul conferinței 'HEALTH FORUM: Cum depășim bariera finanțării', organizată de DC News Media Group.
În opinia sa, sustenabilitatea financiară trebuie completată cu alte elemente, precum performanța furnizorilor de servicii medicale sau includerea în decontare a salariilor.
Fostul ministru a subliniat că spitalele 'de primă linie', spitalele de urgență și institutele care fac performanță medicală trebuie recunoscute și recompensate.
'Ajungem, de exemplu, să comparăm veniturile medicilor din garda unui astfel de spital cu veniturile din garda medicilor care stau și se odihnesc în timpul gărzii, în spitale mici, unde nu există adresabilitate și există această variantă a trimiterii pacienților care au patologie puțin mai complexă către spitalele mari sau către institute', a menționat el.
Potrivit lui Alexandru Rafila, problemele legate de finanțarea sistemului de sănătate au început în anul 2008, iar în anii următori s-au înregistrat o reducere a bazei de contributivitate și o creștere a costurilor.
'Când s-a redus contribuția la asigurări de sănătate, de la 14% la 10% - nota bene, 14 este în majoritatea țărilor din UE, inclusiv în Germania - tot atunci, în înțelepciunea lui, domnul ministru de la acea vreme a ridicat și plafoanele de la farmacii, încât să genereze, ca urmare a situației economice și a intervenției FMI, introducerea taxei de clawback. Atunci, în 2008, a început problema. Problema nu e nici de anul trecut, nici de acum doi ani', a explicat el.
În opinia fostului ministru, situația de criză se poate dovedi 'benefică' sistemului de sănătate, deoarece în astfel de contexte este necesară adoptarea unor măsuri care pot fi 'impopulare', dar care duc pe termen mediu sau lung la eficientizarea activității. Rafila a susținut că sistemul de sănătate are nevoie de resurse suplimentare, dar și că astfel de resurse există.
'L-am auzit pe domnul prim-ministru Bolojan spunând că veniturile în sistemul de sănătate au crescut cu 17% și cheltuielile au crescut cu 23%. De fapt, acesta este un simptom care apare în toate țările. Creșterea economică rămâne întotdeauna în urmă, ca procent, creșterii cheltuielilor din sistemele de sănătate. În SUA, care sunt cea mai avansată economie, cu cel mai mare PIB, cheltuielile pentru sănătate - directe, indirecte - reprezintă 19% din PIB. Deci, aproape de trei ori mai mult decât cheltuielile pentru înarmare pe care le face această țară. Mai mult, există în continuare zeci de milioane de persoane care nu au acces la servicii de sănătate. Sigur, nu are rost să facem comparații, dar acest mecanism prin care creșterea cheltuielilor este mai mare decât posibilitățile de finanțare suplimentară nu este un mecanism care din punct de vedere economic să fie viabil', a indicat Alexandru Rafila. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
1 Mai/ Oana Țoiu: Mulțumesc tuturor celor care nu fug de muncă atunci când devine grea
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a transmis vineri un mesaj de 1 Mai, în care le mulțumește ''tuturor celor care nu fug de muncă atunci când devine grea''.
PSD, PACE și AUR - reacții la scrisoarea vicepremierului Oana Gheorghiu: Votăm moțiunea de cenzură
Parlamentarii social-democrați vor vota fără ezitare moțiunea de cenzură, fără excepții, a anunțat vineri liderul deputaților PSD, Ștefan Ovidiu Popa, ca răspuns la scrisoarea transmisă de vicepremierul Oana Gheorghiu. În scrisoare, Oana Gheorghiu a adresat fiecărui deputat și senator al României un apel la înțelepciune și cu
Bolojan, despre rămânerea la șefia partidului dacă moțiunea trece: PNL are un președinte ales la congres
Premierul Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat că, în cazul în care moțiunea de cenzură la adresa Guvernului va trece, aspectele legate de rămânerea sa la șefia partidului vor fi discutate intern de conducerea liberală, subliniind că Partidul Național Liberal are un președinte ales prin congres și nu există niciun fel de probleme pe această te
Bolojan: Grupurile PNL din Parlament vor decide modalitatea de vot a liberalilor la moțiunea de cenzură
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ilie Bolojan, susține că nu a fost stabilită o procedură privind votul parlamentarilor liberali la moțiunea de cenzură de săptămâna viitoare. El a declarat, vineri, la Suceava, că grupurile parlamentare PNL din Senat și Camera Deputaților vor decide dacă liberalii vor participa sau nu la vo
Bolojan: Dacă moțiunea nu trece, Guvernul funcționează în condiții normale; va fi nevoie de consultări
Premierul Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat vineri că, în cazul în care moțiunea de cenzură nu va fi votată în Parlament, Guvernul va funcționa în condiții normale, dar va fi nevoie de consultări parlamentare pentru găsirea unei formule de susținere stabile, având în vedere că România are câteva priorități de &
1 Mai/ Grindeanu: Noi luptăm pentru echitate fiscală; e timpul să vorbim aplicat de o reducere a taxării pe muncă
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că este timpul să se vorbească aplicat de o reducere a taxării pe muncă, o reformă necesară pentru a diminua presiunea pe salariați. Sacrificarea a milioane de angajați nu este calea social-democraților, a transmis liderul PSD, președinte al Camerei Deputaților, într-un mesaj de
Premierul Bolojan - la semnarea contractelor pentru două loturi din autostrada Pașcani - Suceava: E un moment important (FOTO/VIDEO)
Premierul Ilie Bolojan a participat, vineri, la semnarea contractelor pentru proiectarea și execuția a două loturi din autostrada Pașcani - Suceava.
1 Mai/ Fifor: Respectul pentru muncă nu se rezumă la o zi pe an; înseamnă decizii ce țin cont de oameni, nu doar de calcule
Respectul pentru muncă nu se rezumă la o zi pe an, înseamnă corectitudine, decență și decizii care țin cont de oameni, nu doar de calcule, a arătat vineri deputatul PSD Mihai Fifor, într-un mesaj transmis de 1 Mai.
VIDEO Premierul Ilie Bolojan - la inaugurarea unei noi creșe în municipiul Suceava (GALERIE FOTO)
Premierul Ilie Bolojan a participat, vineri, alături de ministrul Educației, Mihai Dimian, la inaugurarea unei noi creșe în municipiul Suceava.
1 Mai/ Abrudean: O țară puternică nu se construiește pe populism, ci pe o așezare corectă; îmi doresc o Românie aliniată la valorile europene
O țară puternică nu se construiește pe populism, ci pe o așezare corectă - respect pentru cel care muncește, reguli egale pentru toți, o administrație care să fie partener, nu un obstacol, a transmis vineri președintele Senatului, Mircea Abrudean, într-un mesaj de Ziua Muncii. ''Respectul nu se oferă prin discursuri, ci prin valo
Aurel-Cătălin Giulescu - numit președinte al Autorității pentru Digitalizarea României
Aurel-Cătălin Giulescu a fost numit în funcția de președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial. Acesta îl înlocuiește în funcție pe Dragoș Cristian Vlad, numit în această calitate în 2022. Și decizia de eliber
MAE - atenționare de călătorie pentru Grecia: Grevă în transportul public vineri, 1 mai
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că vineri, 1 mai 2026, a fost anunțată grevă în sectorul de transport public. 'Ca urmare a declarării intenției de participare la acțiunile revendicative a mai mult
MAE: Restricții de circulație în Ungaria pentru vehicule de peste 7,5 tone în minivacanța de 1 Mai
Ungaria a instituit restricții de circulație în perioada 1-3 mai pentru vehiculele de marfă și ansamblurilor de vehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, informează o atenționare de călătorie transmisă vineri de Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE). 'Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățeni
Grindeanu: În niciun caz nu există vreun motiv în acest moment să discutăm despre suspendări ale președintelui
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că nu există vreun motiv, în acest moment, pentru a se discuta despre suspendarea președintelui Nicușor Dan. Grindeanu a fost întrebat dacă este adevărat ce a spus Ilie Bolojan, și anume că Nicușor Dan ar trebui să fie atent că PSD și AUR urmează să declanșeze procedura de suspend
MAE declasifică 5.000 de dosare diplomatice de la începutul anilor '90
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a pus joi, 30 aprilie 2026, în transparență publică un proiect de Hotărâre de Guvern care aprobă declasificarea documentelor din arhivele diplomatice din perioada ianuarie 1990 și 31 decembrie 1992, printre acestea fiind și dosarele despre alegerile din mai 1990, mineriade, vizita Regelui Mihai, coresponde












