Bolojan: Pachetul de măsuri privind reducerea deficitului ține exclusiv de competența Guvernului
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar pe care Guvernul și-a asumat răspunderea ține exclusiv de competența Executivului, adăugând că nu au existat divergențe asupra acestuia cu președintele Nicușor Dan.
'Acest pachet este unul care ține exclusiv de competența Guvernului și pe care, pe bună dreptate, ni l-am asumat și nu are o legătură cu competența președintelui României, indiferent cine este președintele, ale cărui competențe, așa cum știți, sunt pe zona de politică externă, pe zona de apărare și pe o zonă de echilibre în statul român', a afirmat Bolojan, la Digi 24.
El a susținut că nu au existat divergențe privind aceste măsuri cu președintele Nicușor Dan.
'Nu am avut divergențe (cu președintele Nicușor Dan) legate de pachet, pentru că v-am spus este o asumare a Guvernului, dar, așa cum am spus și în alte intervenții, (...) domnul președinte, la instalarea acestui Guvern, mi-a solicitat ca, pe cât posibil, să nu creștem taxa pe valoare adăugată, să menținem, în general, taxele la nivelul pe care l-am avut, să lucrăm pe partea de cheltuieli, pe componenta de reașezare de investiții, pe care lucrăm în continuare, dar discuțiile pe care le-am avut cu cei care ne creditează, cu Comisia Europeană, cu piețele în general au arătat că pachetul pe care trebuie să-l punem în practică nu poate ocoli și o creștere de venituri. A face doar o reașezare, o corecție a deficitului exclusiv de cheltuieli de pe o zi pe alta nu era posibil și faptul că astăzi poziția comisarului european pe economie a fost favorabilă acestui pachet arată că este un prim pas penru a reașeza bugetar România și pentru a face într-adevăr să fie un nou început, dar în sensul bunei guvernări și recredibilizării țării noastre, atât în fața cetățenilor noștri, dar și a partenerilor noștri', a spus premierul.
Ilie Bolojan a precizat că cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale va fi pus în dezbatere publică până la sfârșitul lunii iulie. AGERPRES/(A - redactor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Înainte de rectificarea bugetară, este nevoie de a fi prezentată situația în Parlament, la zi
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat marți că, înainte de rectificarea bugetară, este necesară prezentarea în Parlament a situației financiare la zi. 'Trebuie să începem cu altceva înainte de rectificare, și anume cu prezentarea situației. E nevoie prima dată de a prezenta - noi am dat un termen de două săptămâni - &ic
Cristian Seidler - eliberat din funcția de secretar de stat în aparatul propriu al vicepremierului, ministrul Apărării
Cristian Gabriel Seidler a fost eliberat din funcția de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, ministrul Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan și a fost publicată marți în Monitorul Oficial al României. 'La data de 20 octombrie 2026, domn
Daniel Constantin - eliberat, la cerere, din funcția de președinte al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior
Daniel Constantin a fost eliberat, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior. Eliberarea din funcție s-a făcut printr-o decizie semnată de premierul interimar Ilie Bolojan. Decizia a fost publicată marți în Monitorul Oficial al României.
Grindeanu spune că s-a abținut la vot în ședința CPN pentru a-și responsabiliza colegii
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că în ședința Consiliului Politic Național al partidului s-a abținut la vot, atunci când s-a decis intrarea la guvernare, pentru a-și responsabiliza colegii. Grindeanu a fost întrebat ce reținere a avut când s-a abținut la vot în ședința CPN pentru intrarea la guvernare și dacă m
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Luca Niculescu - eliberat din funcția de secretar de stat la MAE; Sorin Costreie pleacă de la Cotroceni
Decizia prin care Luca Niculescu, noul premier al României, a fost eliberat din funcția de secretar de stat pentru procesul de aderare a României la OCDE, cooperare economică, ONU și francofonie la Ministerul Afacerilor Externe a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Documentul este semnat de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan.
Decretul pentru numirea Guvernului Niculescu - publicat în Monitorul Oficial
Decretul pentru numirea Guvernului Niculescu, semnat marți de președintele Nicușor Dan, a fost publicat în Monitorul Oficial al României. Membrii noului Guvern urmează să depună jurământul în fața președintelui Nicușor Dan, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni. Cabinetul Luca Niculescu este format
Sebastian Dănuț Neculăescu - rechemat din calitatea de ambasador; decretul - în Monitorul Oficial
Sebastian Dănuț Neculăescu, cel care va ocupa funcția de ministru de Externe în Cabinetul Niculescu, este rechemat din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențial, reprezentant permanent al României la NATO și șef al Delegației Permanente a României la NATO. Decretul de rechemare, semnat marți de președintele Nicușor Dan, a fost pub
Ionel Bogdan (PNL): Răspunderea pentru guvernare e a PSD și a premierului; apele s-au separat
Partidul Național Liberal va fi în opoziție și va sancționa fiecare derapaj al PSD, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan, menționând că votul din Parlament a închis criza și, din acest moment, răspunderea pentru guvernarea României aparține PSD și premierului. 'Votul Parlamentului de azi a &icir
Gorghiu: Un partid care pierde într-o singură zi și premierul și guvernarea nu poate spune că strategia sa a fost un succes
Deputata PNL Alina Gorghiu a declarat marți, după învestirea de către Parlament a noului Guvern, că un partid care pierde într-o singură zi și premierul și guvernarea nu poate spune că strategia sa a fost un succes. Aceasta admite că este o zi tristă pentru PNL. ''280 voturi pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.
Niculescu: Din această seară România are un Guvern cu puteri depline; ne apucăm imediat de treabă
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca 'imediat de treabă', în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern. 'A fost o zi importantă în Parlamentul României. Vreau să le mulțumesc parlamentarilor pentru votul acordat acestui Guvern - cele 280 de voturi primite. Este un vot care ne respo
Cluj: Prefectul Maria Forna a demisionat din funcție
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a anunțat, marți, după votul de învestire a Guvernului Luca Niculescu, că demisionează din funcția deținută până acum cu susținerea PNL. 'În urma votului exprimat astăzi în Parlamentul României, demisionez din funcția de prefect al județului Cluj. Este o decizie pe care o iau cu fruntea s
VIDEO Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Guvernul Niculescu, la Palatul Cotroceni
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Guvernul Niculescu are loc marți, la ora 19:00, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (oficial)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. S-au înregistrat 338 de voturi valabil exprimate, din care 280 de voturi pentru învestirea Guvernului și 58 de voturi împotrivă. Pentru învestire erau necesare cel puțin 233 de voturi 'pentru'. Votul a fost



