VIDEO Bolojan: Bursele de merit - alocate într-un număr limitat; bursele sociale - pe criterii
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în ultimii ani a existat o creștere a burselor care nu poate fi suportată și a precizat că bursele de merit vor fi acordate într-un număr limitat, iar cele sociale pe criterii.
'Știu că nu este o chestiune populară, dar trebuie să fim din nou corecți. În ultimii ani, așa cum am spus, a fost o creștere care nu poate fi suportată a burselor, mai ales pentru elevi. Gândiți-vă că acum trei ani de zile aveam o sumă totală pentru burse pe România de 188 de milioane de lei și anul trecut, evident și anul acesta, am ajuns la o sumă care înseamnă 4,7 miliarde de lei. Deci este o creștere de zeci de ori și, în afară de faptul că este o sumă foarte mare pe care nu ne-o putem permite, gândiți-vă, deci, aproape un miliard de euro doar pe bursele elevilor, am ajuns ca printr-o aplicare neconformă să avem clase întregi care au burse de merit, adică peste 9,50, dar care la Examenul de Bacalaureat iau note de 5 sau 7 sau, mai rău, nu-și iau Bacalaureatul. Sigur, se pune întrebarea când a fost notarea corectă - la Bacalaureat sau la o clasă în care toată lumea sau foarte mulți aveau burse de merit. Nu mai știm ce înseamnă meritul. La fel stau lucrurile și la celelalte burse, burse de reziliență, și vom rămâne, deci, cu cele două burse care se cuvine să rămână, bursele de merit, dar acordate pe merit într-un număr limitat. Gândiți-vă la premiile pe care le luam, cei care am prins alte vremuri. Iar cele sociale vor fi, într-adevăr, alocate pe criterii care țin de sprijinirea copiilor, care provin din familii defavorizate', a spus premierul.
El a susținut o conferință la Palatul Victoria. AGERPRES/(A - redactor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO Bolojan: Vom propune ca și anul viitor pensiile și salariile să rămână plafonate
VIDEO Bolojan: Vom reașeza TVA la două cote - 11% și 21%
VIDEO Bolojan spune că la rectificarea bugetară se vor reduce subvențiile pentru partide
VIDEO Ilie Bolojan: Vom propune creșterea normei didactice cu două ore
VIDEO Premierul Ilie Bolojan a numit o nouă conducere la ANAF
VIDEO Ilie Bolojan: Joi sau vineri voi avea întâlniri cu sindicatele
VIDEO Bolojan, despre primele de pensionare de la CCR: În contextul actual cred că sunt imorale
VIDEO Ilie Bolojan: Se va aplica CASS la pensiile de peste 3.000 de lei
VIDEO Bolojan: Am descoperit un nou comitet special, care avizează investițiile străine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină Cabinetul Veștea; Dominic Fritz: Un Guvern de pe Temu
Comitetul Politic al USR a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, să nu susțină Guvernul Veștea. ''Pe lângă PSD, Guvernul Veștea ar trebui să strângă voturile a peste 100 de traseiști și trădători. Un Guvern de pe Temu: de proastă calitate și care ar costa scump pe români. Un Guvern care nu are susținerea cetățenilor, nu o va avea
Adrian Veștea anunță că va depune joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a anunțat că va depune joi, la Parlament, programul de guvernare și lista noului Cabinet. 'Suntem în etapa finală de definitivare a programului de guvernare. Fiecare măsură este analizată cu responsabilitate din perspectiva impactului bugetar, astfel încât să respectăm țintele asumate privind deficitul ș
PNL: Consiliul Național Extraordinar va avea loc vineri, pentru convocarea Congresului Extraordinar de duminică
Consiliul Național Extraordinar al PNL va avea loc vineri, pentru convocarea Congresului Extraordinar al partidului pentru duminică, ora 12:00, la Romexpo, a anunțat Partidul Național Liberal. 'Conducerea Partidului Național Liberal, &
Deputatul Raluca Turcan (PNL Sibiu): Guvernul Veștea ar putea trece doar cu voturile AUR
Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că un guvern condus de premierul desemnat Adrian Veștea ar putea fi învestit doar cu sprijinul AUR, în condițiile în care PNL, USR și UDMR nu susțin această formulă de guvernare. Turcan a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că respinge categoric posibil
Cătălin Predoiu - demisie din funcția de prim-vicepreședinte al PNL (surse)
Cătălin Predoiu a demisionat, miercuri, din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, potrivit unor surse liberale. Demisia vine după ce acesta s-a poziționat în favoarea susținerii premierului desemnat Adrian Veștea. Luni, Predoiu a afirmat că soluția ieșirii din impasul politic actual este un compromis politic 'rezonabil' prin insta
Falcă: Congresul PNL nu trebuie să fie despre funcții, ci despre direcția partidului
Congresul PNL convocat duminică nu trebuie să fie despre funcții, ci despre direcția partidului, a declarat miercuri europarlamentarul liberal Gheorghe Falcă. 'Duminică, Congres în PNL. Congresul PNL nu trebuie să fie despre funcții, ci despre direcția partidului. Ne întoarcem către activul de partid, către oamenii care au ținut PNL în pi
Sighiartău: Congresul PNL - convocat duminică
Biroul Politic Național al PNL a decis, miercuri, convocarea Congresului partidului pentru duminică. 'Biroul Politic Național a convocat Congresul Partidului Național Liberal pentru duminică. Este momentul clarificării, al asumării și al stabilirii direcției pentru următorii ani. În momentele importante un partid puternic își decide singur dest
Buzoianu: Nu vom susține Guvernul Veștea, cel puțin asta a fost decizia luată în Biroul Național
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat miercuri că USR nu va susține Guvernul Veștea, invocând decizia conducerii partidului și rezultatele scrutinurilor din ultimul an. 'Noi nu vom susține Guvernul Veștea, cel puțin asta a fost decizia luată în Biroul Național. Eu voi avea o poziție clară împotrivă și sunt convinsă că și restul c
Ştirbu (PNL): Există riscul ca singurii care să voteze Guvernul Veştea să fie parlamentarii PSD
Preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, susţine că situaţia politică are accente de "teatru absurd" şi "există riscul" ca doar PSD să voteze Guvernul Veştea. "Situaţia politică începe să capete accente de teatru absurd. PNL a anunţat că nu susţine Guvernul Adrian Veştea. USR a anunţat, la fel ca PNL, că nu va vota acest guvern.
Diana Stoica (USR): Suntem invadați de săli de jocuri de noroc; copiii ajung să le considere o activitate normală
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a evidențiat miercuri, la dezbaterea 'Scutul digital al copilăriei', necesitatea limitării numărului de săli de jocuri de noroc, întrucât copiii ajung să le perceapă ca pe o activitate normală. Ea a menționat că cele 12 proiecte din pachetul legislativ denumit 'Fără păcănele', inițiate în
Kelemen Hunor spune că o variantă de Guvern minoritar ar putea fi PNL - USR - UDMR
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că a discutat cu liderii PNL și ai USR despre variante de guvern minoritar, una dintre ele fiind PNL - USR - UDMR. 'Nu ne-a oferit nimic Bolojan, nu ne-a oferit nimic Grindeanu, nu ne-a oferit nimic Veștea. Deci nu așa se discută. (...) Am discutat cu domnul Bolojan și cu domnul Fritz așa cum discutăm a
Senat: Măsuri pentru digitalizarea domeniului cercetare-dezvoltare și inovare (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul privind digitalizarea domeniului cercetare-dezvoltare și inovare (CDI), care prevede, între altele, înființarea unui punct unic electronic de contact pentru apelurile și competițiile vizând aceste proiecte finanțate din fonduri publice, precum și a Observatorului de Cercetare, Dezvoltare și Inovare pentru elabor
Orban: Nu pot să cred că un doctor în matematică poate să rămână corigent la aritmetică parlamentară
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat miercuri că 'Guvernul PSD condus de Veștea nu are nicio șansă să obțină cele 233 de voturi necesare pentru învestitură'. El îi solicită președintelui Nicușor Dan să încheie 'acest nou episod de serial horror' și să îi ceară lui Adrian Veștea să își depună mandatu
UPDATE Kelemen Hunor: UDMR nu va vota pentru Guvernul Veștea; parlamentarii nu vor fi prezenți în sală
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat miercuri că parlamentarii formațiunii nu vor susține o eventuală învestire a Guvernului Veștea. 'Decizia noastră a fost să nu susținem învestirea Guvernului. Deci nu vom vota Guvernul, în momentul în care vor apărea această listă și programul de guvernare. A fost o decizie cu o singură abț
Dungaciu: AUR solicită clarificări de la MAE privind noul Pact european privind migrația și azilul
Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, solicită clarificări din partea Guvernului și a Ministerului Afacerilor Externe privind poziția oficială a statului român în privința Pactului european privind migrația și azilul, care a intrat în vigoare și care impune un mecanism de relocare a refugiaților. 'Din 12 iunie 2026, Pa




