Abrudean: Vizita în Japonia - necesară; avem niște restanțe pe care trebuie să ni le achităm
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că vizita sa oficială în Japonia, în perioada 25-28 iunie, era necesară, România având 'restanțe' față de această țară, în condițiile în care în urmă cu șapte ani a avut loc o 'vizită nereușită' a premierului nipon la București.
'Vizita de lucru în Japonia era necesară din două puncte de vedere: vorbim de reprezentarea României la Expo Osaka 2025, un eveniment mondial la care participă 160 de state. Statele sunt reprezentate la Zilele Naționale, așa cum a fost cazul României, a fost Ziua Națională a României la Expo 2025, sunt reprezentate în general la nivel de conducere supremă a statului: președinți, regi, prim-miniștri. România a fost reprezentată de mine. (...) Trebuia să fie reprezentată România din mai multe puncte de vedere. Vă reamintesc, în relația cu Japonia avem niște restanțe pe care trebuie să ni le achităm, pentru că am avut acum șapte ani o vizită nereușită a prim-ministrului Japoniei, unul dintre cei mai importanți oameni de pe glob', a afirmat, luni, la Senat, Mircea Abrudean.
El a evidențiat că relația României cu Japonia este una de parteneriat strategic.
'Vorbim de una din cele mai puternice economii ale lumii și cred că România trebuia să fie reprezentată la acest nivel la Expo Osaka 2025. Aceasta a fost prima parte a vizitei. A doua parte, adică a doua zi, am fost la Tokyo întâlniri cu reprezentanți la cel mai înalt nivel ai statului japonez, vorbim de președintele Camerei Reprezentanților, vorbim de Ministerul de Externe, Ministerul Economiei, plus întâlniri de afaceri cu companii japoneze care și-au anunțat intenția de a-și mări investițiile din România. Este cazul NTT Data care intenționează să crească la 300% prezența sa în România, vorbim de Hitachi, de Mitsubishi, de cea mai mare asociație de investitori din Japonia care cumulează peste 70% din PIB-ul Japoniei. Cu ei m-am întâlnit și am discutat despre implicarea acestora în România, despre investiții în România. Eu cred că a fost o vizită reușită. Faptul că a costat biletul 7.000 de euro...', a explicat Abrudean.
Președintele Senatului a menționat că din cauza situației politice din România nu s-a știut, până în ultimul moment, cine va reprezenta România la această expoziție mondială 'la care nu puteam lipsi'.
'România are un pavilion la Expo 2025 în care a investit destul de mulți bani în ultimii doi ani, iar dacă nu eram reprezentați acolo cred că acest lucru se aduna pe lista restanțelor pe care le avem față de Japonia. Nu ne permitem acest lucru', a adăugat Abrudean.
Întrebat despre prezența lui Victor Ponta și Victor Hrebenciuc la Expo Osaka 2025, Abrudean a spus: 'Nu au avut legătură cu delegația României. Înțeleg că au reprezentat Camera de Comerț și Industrie a României. Eu nu am avut nicio legătură cu delegația Camerei de Comerț și Industrie. De altfel, au fost de 80 de companii românești, pentru că am avut și un Forum de Afaceri România-Japonia, în aceeași zi, la Osaka. Nu cunosc detalii despre domnul Hrebenciuc sau domnul Ponta, ce au căutat și în numele cui au fost acolo... Nu în numele statului român'. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turcan, despre ratingul de țară: Ilie Bolojan a reușit în ciuda tuturor blocajelor politice interne
Deputata Raluca Turcan (PNL) susține că menținerea ratingului de țară de către Agenția Standard & Poor's pe ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă, trebuie analizată din perspectiva faptului că Guvernul Bolojan a fost nevoit să corecteze un deficit economic 'uriaș', de 9,3% din PIB, din anul 2024. Ea
Câciu: Unii se grăbesc să transforme decizia S&P într-o victorie a Guvernului; nu este
Deputatul PSD Adrian Câciu susține că 'unii' se grăbesc să transforme decizia agenției Standard&Poor's de a menține ratingul de țară într-o victorie a Guvernului, însă consideră că S&P 'nu ne-a cerut să sărăcim' pentru a salva deficitul. 'S&P nu ne-a cerut să sărăcim România, ca să sa
Nicușor Dan, despre viitorul buget UE: Ne propunem menținerea finanțării pentru agricultură și coeziune
Grupul 'Prietenilor Coeziunii', din care fac parte 17 state membre UE, a adresat o scrisoare comună prim-ministrului irlandez Micheal Martin, în calitate de Președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene, în care se solicită menținerea agriculturii și a coeziunii ca priorități centrale în următorul exercițiu bugetar european, a anunțat
Nicușor Dan: Decizia agenției Standard&Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România e un partener de încredere
Președintele Nicușor Dan consideră că decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, însă atrage atenția că 'nu este un moment de relaxare'. 'Decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confi
Bolojan: Rezultatele consistente și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că, în pofida crizei politice 'iresponsabil declanșate de PSD', rezultatele 'consistente' și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor's. 'Rezultatele consistente, respectarea angajament
UPDATE Administrația Prezidențială - precizări în contextul fotografiei lui Nicușor Dan cu Donald Trump
Reprezentanții Administrației Prezidențiale au reacționat vineri după ce în spațiul public a fost pusă sub semnul întrebării fotografia președintelui Nicușor Dan cu Donald Trump, de la recepția oferită liderilor care au participat la Adunarea Generală a ONU de la New York. Fotografia, în care apăreau Nicușor Dan și partenera
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Ilie Bolojan la DNA Iași: Nu are probleme de integritate, nu e corupt
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt și nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, legat de audierea acestuia la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Iași. 'Ilie Bolojan, așa cum îl cunosc eu, este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate.
Timiș: Maria Grapini afirmă că obiectivul PUCL în județ e ca în 2028 să aibă filiale în 80 % dintre localități
Președinta Biroului Național al Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL), europarlamentarul Maria Grapini, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că organizația județeană Timiș a formațiunii are o acoperire cu filiale a 40% din localități, obiectivul fiind ca până în alegerile din 2028 procentul să ajungă la 80%.
Uniformele școlare, stabilite cu implicarea elevilor: amendament anunțat de Daniel Zamfir (PSD)
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, s-a întâlnit vineri cu reprezentanții asociațiilor de elevi și părinți, cu care a convenit introducerea unui amendament în actul normativ, astfel încât ținuta specifică fiecărei școli să fie stabilită cu implicarea totală a elevilor. 'Legea uniformei - un pas necesar pen
Nicușor Dan s-a întâlnit cu Donald Trump la New York: Statele Unite se pot baza pe România
Statele Unite se pot baza pe România, a transmis vineri președintele Nicușor Dan, într-un mesaj postat pe rețeaua X. Mesajul este însoțit de o fotografie în care Nicușor Dan și partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, apar alături de președintele SUA, Donald Trump, la recepția pe care acesta a găzduit-o în septe
Fritz: Rămânem consecvenți - USR nu intră la guvernare cu PSD, nu va vota un guvern-paravan pentru PSD; soluția - anticipatele
USR rămâne consecvent, nu va intra la guvernare cu miniștri de la PSD și nu va vota niciun Guvern care e 'paravan' pentru social-democrați, a transmis vineri președintele USR, Dominic Fritz, precizând că soluția pentru ieșirea din criză sunt alegerile anticipate. 'Am avut azi o discuție cu colegii mei din Biroul Naționa
Siegfried Mureșan: Ilie Bolojan este martor în dosarul DNA Iași, nu a greșit cu absolut nimic
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat vineri că premierul interimar Ilie Bolojan este martor în dosarul instrumentat de DNA Iași și nu a greșit cu absolut nimic, subliniind că oamenii trebuie să facă distincție între adevăr și o încercare de a face un mare caz dintr-o chestiune care realmente nu există. El a fost &ic
Siegfried Mureșan: Politica de coeziune rămâne la fel de relevantă, chiar și în contextul noilor provocări ale UE
Politica de coeziune rămâne la fel de relevantă chiar și în contextul noilor provocări ale Uniunii Europene privind securitatea, apărarea și competitivitatea și poate ajuta statele membre să fie mai puternice în aceste domenii, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE, vineri, la dezbaterea privind viitorul Poli
AEP: 19.038.322 cetățeni cu drept de vot - înscriși în Registrul electoral la sfârșitul lunii septembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat, vineri, că 19.038.322 cetățeni cu drept de vot au fost înscriși în Registrul electoral la data de 30 septembrie, fiind cu 3.773 mai mulți față de sfârșitul lunii august, când figurau 19.034.549 alegători. Potrivit unui comunicat al AEP, din totalul de alegători rom&acir
Ionel Bogdan (PNL): Audierea premierului la DNA ridică întrebări legitime - de ce într-un moment politic important
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a afirmat vineri că audierea premierului la DNA, în calitate de martor într-un dosar, ridică întrebări 'importante' și 'legitime' și anume de ce a fost programată într-un moment politic important, înaintea unor noi discuții despre formarea unui Guvern. Potrivit acest





