Europarlamentarul Dan Nica, despre criza energetică: România riscă un șoc economic major de la 1 iulie
Europarlamentarul Dan Nica i-a cerut, miercuri, vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, să ia măsuri urgente pentru a evita o criză de proporții, în contexul în care România, alături de Bulgaria și Grecia, se confruntă cu riscul unei izolări energetice față de restul Uniunii Europene, în lipsa unui interconector între Austria și Ungaria.
'Vreau să vă atrag atenția asupra unei situații foarte grave, care este pe cale să se întâmple în estul Europei. România, Bulgaria și Grecia sunt deconectate de la sistemul energetic european, pentru că lipsește un interconector între Austria și Ungaria. (...) România riscă un șoc economic major de la 1 iulie', a afirmat Dan Nica, potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
În cadrul intervenției sale, Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a precizat că această măsură de eliminare a limitării prețului la energie electrică 'va avea un impact cu potențial devastator pentru economia românească'.
'Primele oferte care au apărut în România arată așa: Industrie: 250/260 de euro - Megawatt pe oră, iar aceasta este speranța pentru cel mai bun preț. Pentru consumatorii casnici - o creștere chiar și de două ori și jumătate a prețurilor la energia electrică. Pentru industrie, prețurile sunt de cinci ori mai mari față de acum cinci ani. Acest lucru face ca toată această economie a României, în mod special, să fie grav afectată în lipsa unor măsuri. Ce credeți că trebuie să faceți dvs, în calitate de vicepreședinte al Comisiei Europene, împreună cu ceilalți comisari, ca să putem avea o economie care să poată să treacă peste acest șoc de la 1 iulie? România trebuie să ajute și Republica Moldova și Ucraina cu energie electrică, dar trebuie să ținem cont și de faptul că nu există nicio altă sursă de unde să putem lua energie electrică. Această măsură - de eliminare a limitării prețului la energie electrică - va avea un impact cu potențial devastator pentru economia românească, dar și pentru oamenii simpli care vor fi puși în imposibilitatea de a-și plăti facturile la energie', a susținut Dan Nica, în Parlamentul European. AGERPRES/ (AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Dana Lepadatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul a aprobat procedura pentru desemnarea candidatului României la funcția de judecător CJUE
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, procedura pentru desemnarea candidatului României la funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), având în vedere că pe 6 octombrie expiră mandatul actualului judecător român. Propunerea României pentru postul de judecător la CJUE urmează să fie
Ziua R. Moldova/ Ambasadorul României la Chișinău: Republica Moldova nu este singură; România îi este alături
Republica Moldova nu este singură, România îi este alături, cu aceeași consecvență, cu aceeași solidaritate și cu aceeași încredere în viitorul nostru european, a afirmat, joi, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu. 'Astăzi, la 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, Rom
Guvernul a aprobat lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate în sectorul românesc al Mării Negre
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate în sectorul românesc al Mării Negre. Această decizie va permite inițierea procedurilor competitive de atribuire a concesiunilor pentru dezvoltarea de centrale electrice eoliene offshore, reiese dintr-un comunicat transmis de Ex
Guvernul a aprobat repartizarea sumei alocate în cadrul SAFE; MApN primește 9,7 miliarde euro
Guvernul a aprobat joi o hotărâre pentru repartizarea fondurilor acordate României în cadrul Instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE). Fondurile, care totalizează peste 16,6 miliarde de euro, sunt alocate instituțiilor care urmează să implementeze proiectele cuprinse în Planul de investiții pe
Manole spune că proiectul privind salarizarea elaborat de el nu a fost ținut la sertar: Era la Ilie Bolojan de pe 24 aprilie
Deputatul PSD Florin Manole a declarat joi că proiectul legii salarizării elaborat de el în perioada în care era ministru al Muncii nu a fost 'ținut la sertar', ci se afla la premierul Ilie Bolojan încă din 24 aprilie. El a susținut că documentul fusese transmis, în aceeași zi, și vicepremierilor, ministrului Finanțelor și ministrului
Claudiu Manda: Domnule Bolojan, ce înseamnă pentru dumneavoastră 'țara'?
Secretarul general al social-democraților, eurodeputatul Claudiu Manda, îi transmite joi prim-ministrului interimar Ilie Bolojan că 'atacurile la adresa PSD nu pot ascunde faptul că PNL nu a fost capabil să construiască la timp o lege bună și echitabilă' a salarizării unitare. 'Domnule Bolojan, ce înseamnă pentru dumnea
MAE confirmă: Ministerul rus de Externe a declarat persona non grata un membru al personalului Ambasadei României la Moscova
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București confirmă că joi Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a comunicat decizia de a declara drept persona non grata un membru al personalului Ambasadei României la Moscova. 'Această măsură a părții ruse are caracter de reciprocitate, survenind ca răspuns la decizia adoptată de
Ziua R. Moldova/ Ilie Bolojan: Am fost și vom rămâne cel mai apropiat partener
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis joi un mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova, subliniind că România a fost și va rămâne cel mai apropiat partener al țării vecine. 'Astăzi, Republica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea independenței. România a fost primul stat care a recunoscut independența R
Ziua R. Moldova/ Președintele Senatului: România va rămâne cel mai ferm susținător al eforturilor Chișinăului de aderare la UE
România este și va rămâne cel mai ferm susținător al eforturilor Chișinăului de aderare la Uniunea Europeană, afirmă joi președintele Senatului, Mircea Abrudean. 'Salut în nume personal și în numele Senatul României aniversarea a 35 de ani de la independența Republicii Moldova', a scris Abrudean, pe pagina
Săptămâna viitoare începe sesiunea ordinară a Parlamentului; printre prioritățile PNL - reforma administrativ-teritorială
Săptămâna viitoare începe cea de a doua sesiune ordinară a Parlamentului din acest an. Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, Gabriel Andronache, a anunțat joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, care sunt 'prioritățile l
Președintele Nicușor Dan - vizită în R.Moldova; participă la ceremoniile organizate de Ziua Independenței
Președintele Nicușor Dan efectuează joi o vizită în Republica Moldova, unde va participa la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Independenței. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, șeful statului va merge, în prima parte a zilei, la șantierul Teatrului Republican Muzical-Dramatic 'Bogdan Petriceicu
Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eșuat oficial
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eșuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern și Ministerul Muncii și a medierii asigurate de Administrația Prezidențială consensul nu a putut fi atins, a afirmat, miercuri seara, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Miruță: Legea salarizării trebuia făcută din 2023; PSD ar trebui să țină capul în pământ o vreme
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță (USR), îi critică pe social-democrați pentru eșecul în cazul legii salarizării, afirmând că ''PSD ar trebui să țină capul în pământ o vreme''. ''Pierderea de astăzi a României nu sunt cele 770 de milioane de euro, pentru că nu avem nici azi
Grindeanu către Bolojan: Românii au nevoie de soluții, nu de explicații pentru eșec
Românii au nevoie de soluții, nu de explicații pentru eșec, a fost mesajul președintelui PSD, Sorin Grindeanu, pentru premierul interimar Ilie Bolojan, care a acuzat PSD de ''iresponsabilitate'' în ceea ce privește legea salarizării. Reacția lui Grindeanu vine după ce
Kelemen Hunor, despre legea salarizării: Un proiect de lege necorespunzător nu trebuie adoptat nici măcar în grabă
România nu trebuie să adopte o lege a salarizării care să primească aprobarea Comisiei Europene, pentru că nu se legiferează pentru Comisia Europeană, trebuie adoptată o lege care creează un sistem predictibil, a declarat miercuri președintele UDMR, Kelemen Hunor. El consideră că pierderea celor 770 de milioane de euro din fondurile PNRR











