Prezidențiale2025/ Hotărârea CCR privind validarea alegerii noului președinte, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curții Constituționale de validare a alegerii președintelui României a fost publicată joi în Monitorul Oficial.
Totodată, a fost publicată Hotărârea CCR privind rezultatul alegerilor din al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Curtea Constituțională a României a validat joi rezultatul alegerilor prezidențiale.
'În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în conformitate cu dispozițiile articolului 82 alineatul 1 și ale articolului 146 litera f) din Constituție, precum și cu dispozițiile articolului 53 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea președintelui României, Curtea Constituțională s-a întrunit în plenul său în vederea validării alegerii președintelui României. Examinând dosarul candidaturii și având în vedere procesele verbale întocmite de Biroul Electoral Central, ținând seama de faptul că la al doilea tur de scrutin, care a avut loc la data de 18 mai 2025, domnul Nicușor Daniel Dan a obținut cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate, constatăm că au fost respectate dispozițiile articolului 81 din Constituția României și a Legii nr. 370/2004, în temeiul prevederilor constituționale și a legislației aplicabile, cu unanimitate de voturi, CCR, în numele legii, hotărăște: Validează alegerea domnului Nicușor Daniel Dan în funcția de președinte al României. (...) Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie și se publică în Monitorul Oficial al României', a anunțat președintele CCR, Marian Enache.
El i-a înmânat un exemplar al Hotărârii CCR lui Nicușor Dan, pe care l-a felicitat.
***
Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaților și Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al României de către Curtea Constituțională, președinții celor două Camere ale Parlamentului convoacă deputații și senatorii în ședință comună, pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată.
Conform articolului 82 din Constituție, candidatul a cărui alegere a fost validată depune, în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ: 'Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!'.
Depunerea jurământului se consemnează într-o declarație a Parlamentului, prin care acesta ia act de începerea exercitării mandatului președintelui României. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Nu se pune problema schimbării mele de la conducerea PNL
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziție și încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituțio
Timiș/Bolojan: Dacă Guvernul Niculescu va avea derapaje în administrarea țării, PNL le va taxa
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că PNL va taxa eventualele derapaje ale Guvernului Niculescu în administrarea țării și în respectarea țintelor bugetare asumate, pentru a evita destabilizarea bugetară. 'În condițiile în care Guvernul va avea derapaje din punct de vedere al ad
Dominic Fritz: Obiectivul USR este clar - o guvernare fără PSD și AUR
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat duminică, într-o conferință de presă susținută alături de membrii noului Birou Național al partidului, că obiectivul formațiunii este o guvernare fără PSD și AUR, făcând o opoziție acerbă, dar constructivă și rămânând 'câinele de pază' în fața Guvernului PSD. 'Cu aceast
Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. 'Două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în nord-estul ță
Congres USR/A fost ales noul Birou Național; printre vicepreședinți-Miruță, Buzoianu, Barna (rezultatele preliminare)
USR și-a ales sâmbătă, la Timișoara, noul Birou Național, printre vicepreședinți fiind Radu Miruță, Diana Buzoianu și Dan Barna, arată rezultatele preliminare ale votului. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături de această nouă echipă de conducere a pa
Congres USR/ A fost adoptată rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt'
Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt', document care face bilanțul activității miniștrilor partidului și stabilește principiile formațiunii &ic
Congres USR/ Fritz: La fiecare lege proastă a PSD, vom veni cu un contraproiect
USR, aflată în Opoziție, va fi atentă la toate deciziile pe care PSD le va lua, iar la fiecare lege 'proastă' va veni cu un contraproiect, a declarat, sâmbătă, președintele partidului, Dominic Fritz, la Congresul formațiun
Congres USR/Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul 'a reușit să scoată neamurile din instituții', însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, 'își aduc înapoi c
Radu Miruță: Opoziția nu este o pauză pentru USR, vom fi în umbra lor în toate ministerele
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că Opoziția nu reprezintă o pauză, punctând că formațiunea își menține țelul de a realiza un pol reformator care să c&ac
Timiș: A început Congresul USR; se alege Biroul Național al partidului
Peste 600 de delegați s-au reunit sâmbătă, la Timișoara, la Congresul USR, la care urmează să fie aleși cei 24 de membri ai Biroului Național al partidului, în competiție intrând trei echipe conduse de Diana Buzoianu, Radu Miruță și Lucian Stanciu-Viziteu. Președintele USR, Dominic Fritz, care are mandat până în anul 2029,
Ministerul Culturii solicită clarificarea situației implementării măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă
Ministerul Culturii a transmis către Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București și către toate instituțiile din subordinea sa o solicitare de a clarifica explicit situația implementării măsurilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă. 'Ministerul Culturii solicită tuturor instituțiilor publice de cultură
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi
Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num
Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți
Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia
Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.














