Prezidențiale2025/ Votarea se poate prelungi acolo unde sunt alegători la rând; aceștia primesc bonuri de ordine
Votul la al doilea tur al alegerilor prezidențiale se poate prelungi atât la secțiile din țară, cât și în străinătate pentru cei aflați la rând la ora la care urnele ar trebui să se închidă.
***
În străinătate, românii votează timp de trei zile.
În cele trei zile, secțiile de votare se deschid la ora locală 7:00.
În a treia zi a scrutinului în străinătate, votarea se încheie astfel:
* secțiile organizate în zone al căror fus orar este avansat față de cel al României (se va ajunge la ora locală 21:00 înainte ca România să ajungă la respectiva oră) se închid la ora locală 21:00. În această situație, alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare din străinătate, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de a alege până cel mai târziu la ora locală 23:59;
* secțiile organizate în zone situate pe același fus orar cu cel al României (se va ajunge la ora locală 21:00 în același moment) se închid la ora locală 21:00. În această situație, alegătorii aflați la rând pot să voteze până cel mai târziu la ora locală 23:59;
* secțiile de votare organizate în zone al căror fus orar este înapoiat față de cel al României (se va ajunge la ora locală 21:00 ulterior momentului în care România ajunge la respectiva oră) se închid la ora locală a României 21:00. Și în această situație, alegătorii care la ora locală a României 21:00 se află la sediul secției de votare din străinătate, precum și cei care se află la rând pot vota până cel mai târziu la ora locală a României 23:59.
***
În țară, votarea se desfășoară într-o singură zi - duminică.
Secțiile se deschid la ora locală a României 7:00 și se închid la ora locală a României 21:00.
Alegătorii care la ora 21:00 așteaptă la rând să voteze pot să își exercite dreptul de a alege până cel mai târziu la ora 23:59.
***
Atât în cazul secțiilor de votare din străinătate, cât și în cazul celor din țară, la ora locală 21:00 sau la ora locală a României 21:00, după caz, doi membri ai biroului electoral al secției de votare, desemnați de către președintele respectivului birou electoral, verifică dacă în sediul secției și/sau în afara acestuia se află alegători care stau la rând pentru a-și exercita dreptul de vot.
În cazul în care la ora locală 21:00 sau la ora locală a României 21:00, după caz, în sediul secției și/sau în afara acestuia se află alegători care stau la rând, cei doi membri ai biroului electoral efectuează următoarele operațiuni:
* numără alegătorii aflați la rând la ora locală 21:00 sau la ora locală a României 21:00, după caz;
* înmânează bonuri de ordine alegătorilor aflați la rând la ora locală 21:00 sau la ora locală a României 21:00, după caz, pe care s-a aplicat ștampila de control a secției de votare sau echivalentul acesteia, după caz;
* consemnează numărul alegătorilor aflați la rând într-un proces-verbal constatator;
* predau procesul-verbal președintelui biroului electoral al secției de votare care comunică, de îndată, prin orice mijloc, biroului electoral județean, biroului electoral al sectorului municipiului București sau biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, după caz, numărul alegătorilor aflați la rând;
* rămân în afara localului de vot pentru a monitoriza ordinea de acces în cadrul acestuia;
* interzic altor persoane să se așeze la rând pentru a-și exercita dreptul de vot ulterior orei locale 21:00 sau orei locale a României 21:00, după caz.
Înaintea exercitării dreptului de vot, alegătorii aflați în această situație predau biroului electoral al secției de votare bonurile de ordine primite. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mircea Abrudean: Scăderea inflației la 8,2%, semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat că scăderea inflației la 8,2% în luna iulie reprezintă un semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte, chiar și într-un context i
MAE/ Atenționare de călătorie: Spania - restricții și prealertă maximă pentru incendii forestiere în ziua eclipsei solare
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Comunitatea Autonomă Valenciană că miercuri, ziua eclipsei solare, a fost instituit nivel maxim de prealertă pentru risc de incendii forestiere pe întreg teritoriul. Potrivit MAE, decizia este dete
Florin Manole: Principala concluzie de la Cotroceni - Ministerele Muncii, Sănătății și Educației să se pună de acord pe o variantă îmbunătățită
Fostul ministru al Muncii Florin Manole (PSD) a transmis, marți, că principala concluzie a discuțiilor de la Palatul Cotroceni a fost că Ministerele Muncii, Sănătății și Educației trebuie să se pună de acord în legătură cu o variantă îmbunătățită a legii salarizării. 'Principala concluzie a discuției de la Cotroceni despre Legea Salarizării est
Irineu Darău (USR): Dacă nu poate exista o majoritate 'de coabitare' în Parlament, nu poate exista Guvern
Ministrul interimar al Economiei, senatorul USR Irineu Darău, consideră că găsirea unei soluții 'de coabitare' între partidele pro-europene este esențială pentru asigurarea unei guvernări stabile până în 2028. 'Putem recunoaște și este un eșec poate al tuturor că nu s-a reușit păstrarea coaliției de guvernare în Guvern, dar
Guvern: Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat
Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, începând de marți, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, informează Guvernul printr-un comunicat pe presă transmis AGERPRES. 'Repornirea aplicației se realizează în condițiile stabilite în urma verificărilor ș
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil proiectului privind tranzacțiile cu bunurile statului
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat marți raport favorabil la proiectul de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism prin care tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului ori tranzacții cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aprobate prin hotărâre a Guvernului. Proiectul a fost
Bogdan Ivan: Situația din Energie putea fi anticipată, un guvern cu puteri limitate acționează limitat
Deputatul PSD Bogdan Ivan a declarat, marți, la Parlament, că situația actuală din domeniul energetic putea fi anticipată și prevenită, astfel încât să nu se ajungă la închiderea reactorului 2 de la Cernavodă. El a subliniat că, în momentul de față, un Guvern cu puteri limitate, acționează limitat, atât din punct de vedere 'al puterilor, dar
Kelemen Hunor: Dacă Legea salarizării ajunge în Parlament fără o majoritate, nu are cum să iasă bine
Proiectul Legii salarizării ar trebui să fie dezbătut și votat în Parlament în baza unui acord politic prealabil, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor. Liderul UDMR a fost întrebat de unde ar urma să vină banii pentru creșterile salariale după aprobarea noii legi, iar el a spus că, în acest moment, nu există clar
Consultări pe legea salarizării/Manole: O lege proastă, care nemulțumește lucrătorii din sistemele publice, nu poate fi votată
Fostul ministru al Muncii Florin Manole (PSD) a declarat marți că o lege a salarizării care îi nemulțumește pe angajații din sistemul bugetar este ceva ce 'nu poate fi și nu trebuie votat'. Florin Manole a făcut mai multe precizări la Parlament, în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni pe tema proiectului legii sa
Camera Deputaților: Ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară, aprobate de plen
Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară convocată pentru 11 și 12 august, urmând ca miercuri să fie dat votul final. Pe ordinea de zi a plenului Camerei se află proiectul de lege privind completarea Legii nr.7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare
PNL: Legea salarizării trebuie adoptată cu responsabilitate
Legea salarizării trebuie adoptată cu responsabilitate, România nu își permite să piardă niciun leu și niciun euro care poate susține revenirea economică și investițiile, a transmis marți Partidului Național Liberal. 'România traversează un context extrem de dificil. Pe lângă măsurile necesare pentru reducerea defic
AEP: Partidele politice au primit, în luna august, subvenții de peste 15,4 milioane de lei
Partidul Social Democrat (PSD) a primit, în luna august, subvenții de la bugetul de stat de 5,1 milioane de lei, fiind urmat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), cu circa 3 milioane de lei, și de Partidul Național Liberal (PNL), cu aproape 2,8 milioane de lei. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat, marți, valoare
Președintele - consultări la Cotroceni cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR asupra proiectului privind legea salarizării
Președintele Nicușor Dan se va întâlni marți, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru discuții privind proiectul legii salarizării. Potrivit agendei prezidențiale, la întâlnirea cu șeful statului, programată pentru ora 16:00, sunt așteptați să participe președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, preș
Ionel Bogdan (PNL): Dezinformarea și fake news-ul produc violență, solicit audierea președintelui ANCOM în Parlament
Dezinformarea și fake news-ul din online au ajuns să producă violență în lumea reală, spune deputatul PNL Ionel Bogdan, în contextul cazului 'ambulanța neagră', și anunță că va solicita audierea în Parlament a președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Atacul asupra unui
Andrei Țărnea: Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei
Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei, a transmis luni purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, ca reacție la pozițiile exprimate de un oficial rus despre relațiile dintre România și Republica Moldova. 'Orice oficial rus vorbind despre identitatea națională a unei țări se află într-o evi


