Prezidențiale2025/Simion: Mă voi ține de cuvânt și Călin Georgescu va ajunge în conducerea țării noastre
Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile prezidențiale, George Simion, care și-a revendicat victoria la scrutinul de duminică, a declarat că este o victorie a lui Călin Georgescu, cel care trebuia să fie șef al statului, și și-a asigurat susținătorii că acesta va ajunge în conducerea țării.
'Nu este victoria mea, este victoria poporului român umilit, furat și mințit de atâtea ori până acum. Este victoria unui om care trebuia să fie președintele României. Este victoria lui Călin Georgescu. El trebuia să fie președintele României, el este președintele României și vreau să îi asigur pe toți românii că mă voi ține de cuvânt și domnul Călin Georgescu va ajunge în conducerea țării noastre. Este timpul să revenim la democrație, la statul de drept, la ordinea constituțională', a afirmat Simion, care a adresat un mesaj după prezentarea exit-poll-urilor, din fața Palatului Parlamentului.
El a menționat că se va lupta, ca președinte al României, 'pentru a produce în țara noastră' și pentru a pune în centrul statului românul, omul care muncește, omul care produce, omul care plătește taxe și impozite.
'Ca președinte al României vom pune preț pe familie și îi vom susține pe cei care își doresc să trăiască în țară și să le clădească un viitor copiilor lor aici, în România. Toată energia mea o voi dedica pentru ca tu să poți trăi și să îți poți întreține familia în țara ta. Am înțeles mesajul diasporei. Rezultatele, vă asigur, că vor fi uimitoare. Datorez diferența de voturi față de competitorul meu românilor din diaspora. Le mulțumesc. Contez pe ei. Și ei pot conta pe mine. Îi așteptăm acasă. Românule plecat peste hotare, să știi că doar cu tine voi putea face România măreață din nou în rândul celorlalte state din lumea liberă. De mâine începem reconstrucția, nu doar a instituțiilor statului român, ci și a încrederii dintre noi. România are nevoie de vindecare, de muncă cinstită și de lideri care nu uită de unde au plecat. Nu promit miracole, dar promit să fiu prezent zi de zi printre voi, activ, cum n-a mai fost niciun președinte până acum', a spus Simion. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Onorând angajamentele, eliminând risipa, privilegiile, să transmitem ideea că acolo unde e un liberal este ordine
Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la Iași, că viitorul politic al PNL depinde de capacitatea partidului de a respecta comunitățile locale și de a demonstra seriozitate în administrație, punctând că are încredere că liberalii pot rămâne una dintre principalele opțiuni pentru electorat. 'Am încredere că a
Bolojan: România nu se poate schimba doar de la București; România se schimbă din cele peste 3.200 de comunități (GALERIE FOTO/VIDEO)
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, la Iași, că România nu se poate schimba doar de la București, ci prin implicarea oamenilor din toate localitățile țării. În discursul susținut la 'Gala Iașului Liberal - Reunim Oameni, Reunim Valori', acesta a vorbit auditoriului venit la Biblioteca Central Univers
Premierul interimar Ilie Bolojan cere o analiză a proiectelor PNRR pentru evitarea pierderii finanțărilor
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la Iași, că o problemă de maximă urgență în aceste zile este absorbția fondurilor din PNRR, el arătând că sunt necesare analize riguroase și o implicare a autorităților locale și a constructorilor pentru ca România să nu piardă bani europeni. 'În aceste zil
Ministrul interimar al Apărării: Întărirea Flancului Estic nu este un slogan, ci un efort concret la care se lucrează în fiecare zi
Întărirea Flancului Estic nu este o formulă abstractă și nici un slogan, ci este un efort concret, la care se lucrează în fiecare zi, prin decizii, investiții și misiuni reale, afirmă ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. O delegație a Ministerului Apărării Naționale, condusă de Radu Miruță, s-a aflat vineri în vizită
Bolojan despre centrala de la Iernut: Am încredere că la sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național
Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, o hotărâre de guvern, 'care va rezolva o problemă de proprietate privind un post de transformare necesar noii centrale' pe gaz de la Iernut, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan. 'Dacă ar fi să folosesc un termen sportiv, de acum înainte mingea este în terenul ec
Bolojan: Și noi am contribuit la formarea percepției de neîncredere, la situația de anul trecut, la deficitele mari
Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că și PNL a contribuit la formarea percepției de neîncredere, la situația în care s-a ajuns anul trecut, la deficitele mari pe care le-a avut România. El a spus că una din erorile politice făcute a fost aceea de formare a unei coaliții mari 'doar pentru funcții, p
Valeriu Stoica: PNL are nevoie de redefinirea identității politice, de structuri puternice și lideri puternici, clarvăzători
Fostul președinte liberal Valeriu Stoica a declarat, vineri, că PNL are șansa să redevină partidul de care România a avut și are nevoie, fiind de părere că pentru acest lucru trebuie să-și redefinească identitatea politică, să aibă o strategie pragmatică, structuri locale și centrale puternice și lideri locali și naționali 'puternici, clarvăzători'.
Oana Țoiu: Numărul amenințărilor hibride, în special venite dinspre Rusia, va crește în spațiul aliat
Numărul și intensitatea amenințărilor hibride, în special venite dinspre Rusia, vor crește în spațiul aliat, a declarat ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, potrivit MAE. Țoiu a participat joi și vineri, la Helsingborg (Suedia), la Reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO. Evenimentul s-a concentrat asupra pregă
Diana Pungă despre proiectul privind ONG-urile: O lege bună nu se construiește împotriva celor pe care îi reglementează
Orice lege care privește societatea civilă trebuie discutată cu societatea civilă la masă, a transmis vineri consilierul de stat din cadrul Administrației Prezidențiale Diana Pungă, referindu-se la proiectul de lege privind transparentizarea finanțării ONG-urilor. Potrivit acesteia, o lege bună nu se construiește împotriva celor pe care îi reglemen
Turcan: Legea salarizării unitare, ce poate salva miliarde de lei și corecta inechități vechi, în sfârșit în Parlament
Legea salarizării unitare, care poate salva miliarde de lei și corecta inechități vechi, va ajunge în sfârșit în Parlament, spune deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, care precizează că proiectul va fi publicat luni în transparență decizională, iar discuțiile pe tema acestuia se vor desfășura într-un calendar accelerat, de aprox
Diana Tușa: Sesizarea CCR cu modificările Codului de procedură penală - etapă normală într-un stat de drept
Președintele Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, social-democrata Diana Tușa, a declarat, vineri, că sesizarea Curții Constituționale privind proiectul de lege care aduce modificări Codului de procedură penală este o etapă 'normală' într-un stat de drept, iar controlul de constituționalitate - o oportun
Guvernul dezvoltă o platformă digitală pentru facilitarea conectării industriei naționale la proiectele SAFE
Cancelaria prim-ministrului și Serviciul de Telecomunicații Speciale au organizat joi, la Palatul Victoria, un workshop dedicat testării prototipului platformei guvernamentale de matchmaking industrial SAFE. Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis vineri, platforma este un instrument digital dezvoltat pentru facilitarea conectării între contractor
Vrancea: Stațiunea balneară Vizantea-Livezi, inaugurată în prezența premierului Ilie Bolojan
Stațiunea balneară Vizantea-Livezi din județul Vrancea, o investiție estimată la aproape 37 de milioane de lei, a fost inaugurată, vineri, în prezența prim-ministrului Ilie Bolojan și a numeroși oficiali locali și județeni. Foto: (c) D
Bolojan: Există întârzieri de plată la proiecte PNRR; fără să ne plătim constructorii, greu să fie finalizate în august
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că există întârzieri de plată la unele proiecte finanțate prin PNRR, avertizând că lipsa banilor pentru constructori poate afecta finalizarea lucrărilor până la termenul-limită din august 2026. 'Una din principalele probleme pe care le avem în această perioadă
Bolojan despre reducerea prognozei de creștere economică: Nu trebuie să ne ascundem, este și o reașezare a economiei românești
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că reducerea prognozei de creștere economică a României de către Comisia Europeană este influențată de contextul internațional, inclusiv de războiul din Golf, conflictul din Ucraina și tensiunile economice globale. Bolojan a spus că în perioada următoare trebuie păstrate echilibrel








