Prezidențiale2025/ Procesul de votare - la final; poate continua numai în secțiile unde sunt alegători la rând
Procesul de vot pentru alegerea viitorului președinte al României a ajuns duminică la final.
Conform legii, secțiile de votare organizate pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale s-au închis, la ora 21:00, ora României, atât în țară, cât și în străinătate, însă alegătorii care se află la rând la această oră își pot exercita dreptul constituțional.
Până la ora 20:30, au votat peste 11,5 milioane de alegători, fiind depășit numărul celor care s-au prezentat la urne în primul tur de scrutin.
Un număr record de alegători - cel mai mare din ultimii 35 de ani - s-a înregistrat în diaspora, unde au votat, până la 20:30, peste 1,6 milioane de români.
Votarea se poate prelungi cu cel mult trei ore - până cel mai târziu la ora 23:59 - pentru alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot.
În ceea ce privește diaspora, secțiile de votare organizate în zone al căror fus orar este avansat față de cel al României (s-a ajuns la ora locală 21:00 înainte ca România să ajungă la respectiva oră) s-au închis la ora locală 21:00.
Secțiile organizate în zone situate pe același fus orar cu cel al României (s-a ajuns la ora locală 21:00 în același moment) s-au închis la ora locală 21:00, iar secțiile din zone al căror fus orar este înapoiat față de cel al României (se ajunge la ora locală 21:00 ulterior momentului în care România ajunge la respectiva oră) se închid la ora locală a României 21:00.
***
După încheierea votării, se vor desfășura următoarele operațiuni în birourile electorale:
* pornirea filmării de către operatorii de calculator care așază tableta astfel încât să se asigure o imagine cât mai clară a întregului proces de numărare a voturilor;
* verificarea stării sigiliilor de pe urnele de votare;
* sigilarea fantelor urnelor de votare;
* introducerea ștampilelor cu mențiunea ''VOTAT' într-un plic care se sigilează prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare;
* anularea buletinelor de vot neîntrebuințate, prin înscrierea pe diagonala primei pagini a mențiunii ''ANULAT'' și aplicarea ștampilei de control a secției de votare;
* citirea cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin de vot, a numelui și prenumelui candidatului votat și prezentarea buletinului de vot celor prezenți. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oana Țoiu, întâlnire cu omoloaga sa din Mozambic; perspective favorabile valorificării suplimentare a potențialului existent
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit joi cu ministrul Afacerilor Externe și Cooperării din Republica Mozambic, Maria Manuela dos Santos Lucas, cei doi oficiali convenind că există perspective favorabile valorificării suplimentare a potențialului existent și încurajării contactelor dintre instituțiile și companiile din c
Siegfried Mureșan: PSD vrea să discute despre statul de drept în Parlamentul European; vom discuta cu plăcere
Vicepreședintele PNL Siegfried Mureșan a reacționat joi, după anunțul PSD referitor la sesizarea Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European cu privire la 'atacurile liberalilor la adresa independenței justiției din România'. ''PSD vrea să discute despre statul de drept în Parlamentu
PSD sesizează Comisia LIBE cu privire la declarațiile PNL privind independența justiției
Partidul Social Democrat a anunțat, joi, că a sesizat Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European cu privire la 'atacurile PNL la adresa independenței justiției din România'. Social-democrații susțin că declarațiile recente ale liberalilor ridică semne de întrebare în ceea ce privește respectarea inde
Ilie Bolojan: Undă verde pentru proiectul de infrastructură care leagă România de Republica Moldova
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a participat, joi, la semnarea a două documente bilaterale între România și Republica Moldova pentru realizarea tronsonului 4 din Autostrada A8, care leagă cele două țări, investiție finanțată prin Programul SAFE. 'Este un moment foarte important pentru conectivitatea de transport de pe ambele maluri ale Pr
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea prin care anul 2026 va fi declarat 'Anul Traian Vuia'
Președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea prin care anul 2026 este declarat 'Anul Traian Vuia', pentru a marca împlinirea a 120 de ani de la primul zbor din istoria omenirii realizat cu un aparat care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Potrivit actului normativ, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul,
PNL răspunde CSM: Orice măsură administrativă trebuie să fie transparentă și lipsită de orice aparență de arbitrariu
Partidul Național Liberal respectă justiția, dar consideră legitimă dezbaterea privind imparțialitatea măsurilor administrative adoptate în cazul deciziei privind Congresul PNL, transmit joi reprezentanții liberalilor, după reacțiile venite de la CSM și Tribunalul București. ''Partidul Național Liberal respectă independența justiției, hotărâ
VIDEO Bolojan: Începând din aceste zile, treptat - treptat, vom vedea o scădere a prețurilor la combustibil
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că prețurile la carburanți ar urma să înceapă să scadă în următoarele zile, pe măsură ce companiile vor comercializa stocuri achiziționate la prețuri mai mici. Potrivit acestuia, în a doua jumătate a lunii iulie prețurile la combustibili ar trebui să se apropie de nivelul dinaintea lunii martie.
Raluca Turcan: Îi solicit domnului Grindeanu să convoace o sesiune extraordinară a Camerei Deputaților
Parlamentul nu trebuie să stea în vacanță parlamentară, în condițiile în care miza pentru România este de peste 4,5 miliarde de euro, bani din PNRR, a declarat joi deputatul PNL Raluca Turcan, care îi solicită președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, să convoace o sesiune extraordinară, pentru a dezbate și adopta, în procedură d
Nicușor Dan: România condamnă cu fermitate recentul atac imprudent și iresponsabil al Rusiei împotriva Kievului
România condamnă recentul atac al Rusiei împotriva Kievului, care a provocat un număr mare de victime nevinovate, a transmis joi președintele Nicușor Dan. ''România condamnă cu fermitate recentul atac imprudent și iresponsabil al Rusiei împotriva Kievului, care a provocat un număr mare de victime nevinovate și cetățeni răniți. C
VIDEO Bolojan: ROMATSA și avocații Guvernului vor depune o contestație la procedura de blocare a conturilor
Premierul interimar Ilie Bolojan declară că firma ROMATSA și avocații Guvernului României vor depune săptămâna viitoare o contestație în Belgia la procedura de blocare a conturilor ROMATSA. El a explicat că blocarea conturilor ROMATSA a fost generată de faptul că România, la fel ca Polonia, a pierdut un proces cu firma Pfizer, referitor
VIDEO Bolojan: Guvernul a sesizat CCR pentru soluționarea unui conflict de natură constituțională între Executiv și ICCJ
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că în ședința de Guvern s-a decis sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu plata restanțelor salariale din zona de Justiție. 'Un aspect pe care l-am decis astăzi în ședința d
VIDEO Bolojan va solicita convocarea unor sesiuni extraordinare ale Parlamentului în a doua jumătate a lunii iulie
Premierul interimar Ilie Bolojan va solicita conducerilor celor două Camere ale Parlamentului convocarea unor sesiuni extraordinare în a doua jumătate a lunii iulie, în vederea dezbaterii proiectelor necesare încasării fondurilor din PNRR. 'Principala activitate în următoarea săptămână, care a fost discutată și azi
Tanczos Barna: Noi susținem inclusiv guvern minoritar, în cazul în care există un acord pe această variantă
UDMR va susține inclusiv un guvern minoritar în cazul în care există un acord pe această variantă și așteaptă o soluție de compromis, mai ales din partea celor două partide mari, PNL și PSD, a declarat, joi, vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. 'Sunt multe variante în
Guvern: 107 milioane de lei pentru realizarea nodului rutier Peștera din Constanța
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea nodului rutier Peștera (județul Constanța) figurează pe ordinea de zi a ședinței de joi a Guvernului. Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 107.174.000 lei, iar durata de realizare este estimată la nouă luni. Finanțarea investiției se realizează din fondu
Guvernul ar putea sesiza CCR în legătură cu un posibil conflict de natură constituțională între Executiv și ICCJ
Guvernul ar putea sesiza Curtea Constituțională în legătură cu un posibil conflict de natură constituțională apărut între Executiv și Înalta Curte de Casație și Justiție. O notă referitoare la oportunitatea sesizării CCR figurează pe agenda ședinței de guvern de joi, reiese dintr-un comunicat transmis de biroul de presă al Gu




