Prezidențiale2025/ Antonescu: Este o prezență care legitimează din plin aceste alegeri
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'', Crin Antonescu, a declarat că prezența la vot de duminică legitimează din plin alegerile prezidențiale.
'Este o prezență mulțumitoare. Este o prezență care legitimează din plin aceste alegeri. (...) Din informațiile pe care le am, gradul de mobilizare, în ce mă privește pe mine, a susținătorilor mei a fost unul mulțumitor. Vom număra și vom vedea', a spus Antonescu, la sediul de campanie.
El a afirmat că a fost optimist toată ziua.
'Cel mai important lucru, cred, acela că aceste alegeri au beneficiat de prezența unui număr important, însemnat de cetățeni, s-a realizat', a adăugat Antonescu.
Candidatul a precizat că a mai făcut un ultim apel pentru prezența la vot.
'Să se gândească totuși că această ocazie o mai au peste cinci ani și că este foarte important astăzi', a arătat Antonescu.
El a mai precizat că i se pare absolut normal ca diaspora să joace un rol important în alegeri.
Antonescu a susținut că, potrivit ultimelor estimări, exista o diferență semnificativă între locurile doi și trei, dar a precizat că aceasta nu este niciodată suficientă.
'Turul doi, indiferent ce jucători va avea, va fi un tur strâns și un tur greu', a mai spus el.
Candidatul a menționat că întotdeauna există emoții.
'Cum se vede din gradul de prezență, există județe în vestul țării, inclusiv secuime, care întotdeauna au avut un grad de prezență mai scăzut, au venit oamenii puțin mai târziu la vot. Sunt chestiuni tradiționale deja', a apreciat Antonescu.
Întrebat dacă a pus șampania la rece, el a răspuns: 'La câte acuzații mizerabile mi s-au adus că aș bea prea mult, să știți că nu m-am preocupat de băutură pentru seara aceasta, este ultima mea preocupare'. La remarca unui jurnalist că există și fără alcool, el a precizat: 'Da, dar asta chiar nu mă interesează. Știți că Horia Rusu, Dumnezeu să-l odihnească!, unul dintre marii liberali care ne-au părăsit atât de prematur, spunea că liberalismul este o doctrină pură și dură, adică nu cu cafea fără cofeină, cu bere fără alcool și cu femei gonflabile. Așa spunea Rusu'. AGERPRES/(A - redactor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Simion despre Călin Georgescu: Probabil suntem singurul partid fidel, nu știu ce am mai fi putut face
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți seara, despre Călin Georgescu că AUR este 'printre puținii, dacă nu singurul partid fidel voinței poporului', adăugând că nu știe ce ar fi putut face mai mult în această situație. Liderul AUR a anunțat că a făcut mai multe deplasări externe, pentru a 'internaționaliza
Gheorghe Piperea, anunțat candidatul AUR pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2028
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, marți seara, că europarlamentarul Gheorghe Piperea este candidatul partidului pentru funcția de primar general al municipiului București, la alegerile locale din 2028. 'Chiar dacă teoretic mai avem doi ani până în momentul alegerilor locale, noi considerăm de cuviință să an
Luca Niculescu a discutat cu Igor Grosu despre consolidarea rezilienței în regiune
Premierul Luca Niculescu a discutat, marți, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, despre modalitățile de consolidare a rezilienței în regiune, subliniind 'sprijinul total' al României pentru accelerarea procesului de integrare europeană a Chișinăului. 'Discuții excelente cu președintele Parlament
Premierul - întrevedere cu președinta Maia Sandu: România își menține angajamentul de a susține Republica Moldova
România își menține angajamentul ferm de a susține Republica Moldova pe toate liniile de efort, atât în consolidarea stabilității și securității, cât și în dezvoltarea economică, a transmis premierul Luca Niculescu, marți seară, după întâlnirea pe care care a avut-o cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, î
Ambasada Federației Ruse: Partea română a acuzat fără temei Rusia de organizarea incendiului izbucnit la 14 septembrie
Ambasada Federației Ruse la București a respins marți acuzațiile autorităților române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma industrială Carfil din Brașov, susținând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens. Potrivit unui mesaj publicat marți pe Fac
Silviu Coșa, la NATO: Securitatea Mării Negre depinde de capabilități livrate la timp, nu de structuri noi
Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului, Silviu Coșa, a participat luni, la sediul NATO, la prima reuniune a președinților comisiilor de apărare din parlamentele aliate, care a avut ca temă implementarea angajamentului de 5% din PIB pentru apărare și cheltuieli conexe securității. Potrivit unui c
Luca Niculescu, primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Premierul Luca Niculescu a fost primit, marți seară, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la finalul vizitei pe care oficialul român a efectuat-o la Chișinău. Niculescu, care a fost însoțit de vicepremierul Marian Neacșu și de ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a avut o discuție cu ușile închise cu președintele
Atenționare de călătorie MAE: Chile - Cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Direcția Regională a Serviciului Național de Prevenție și Răspuns la Dezastre Naturale (SENAPRED) a emis un cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile, începând cu data de 26 oct
Premierul Luca Niculescu, primit de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu
Premierul Luca Niculescu a fost primit, marți după-amiază, la Chișinău, de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Întâlnirea are loc cu prilejul primei vizite externe pe care șeful Executivului o efectuează de la preluarea mandatului. Șeful Parlamentului de la Chișinău a mulțumit României pentru sprijinul
Cazul Carfil/Fritz: Rusia lovește fix acolo unde România își construiește apărarea
Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat marți că Serviciul Român de Informații (SRI) a confirmat că explozia din septembrie de la Carfil Brașov, filială a Romarm, a fost provocată în cadrul unei acțiuni de sabotaj coordonate din Federația Rusă. El a criticat AUR pentru că a condamnat această acțiune abia acum, spunând că formațiunea a evitat să d
Abrudean: Nu există nicio grea moștenire; PSD să nu folosească pretexte pentru a justifica o nouă creștere de taxe
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o 'moștenire bună', menționând că 'PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creșt
Republica Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară, anunță premierul de la Chișinău
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Republica Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară, care prevede posibilitatea achiziției de către autoritățile de la Chișinău a unor interceptoare de drone, a anunțat, marți, premierul moldovean, Vasile Tofan. El a precizat că echipament
Niculescu: Am întărit imediat paza la obiective strategice, urmare a actului de sabotaj cu implicarea Federației Ruse
Autoritățile de la București au întărit imediat paza la obiective și platforme strategice, urmare a acțiunii de sabotaj cu implicarea Federației Ruse asupra unei unități din industria de apărare din România, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu. El a fost întrebat ce măsuri au luat autoritățile de la București după incide
Luca Niculescu: România și Republica Moldova poartă discuții foarte aplicate pentru întărirea colaborării în domeniul apărării
România și Republica Moldova poartă discuții foarte aplicate pentru întărirea colaborării în domeniul apărării, iar protecția în fața atacurilor rusești trebuie să fie pentru toți cetățenii români, fie că sunt în Republica Moldova, fie că sunt în România, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu.
Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat despre accelerarea lucrărilor la podul de la Ungheni și LEA Suceava-Bălți
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și cel al României, Luca Niculescu, au discutat, marți, la Chișinău, despre necesitatea accelerării investițiilor în domeniul transporturilor și energiei care conectează cele două maluri ale Prutului. Vasile Tofan a sus














