Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Trebuie să ne schimbăm complet atitudinea și să ne orientăm spre o diplomație economică activă
Candidatul Alianței ''România Înainte'' la prezidențiale, Crin Antonescu, spune că trebuie protejate companiile românești de efectele unui război comercial de proporții, al tarifelor vamale, între America și Europa, el precizând că le va cere liderilor coaliției ca Guvernul să pregătească urgent măsuri de sprijin pentru toate industriile afectate.
''Trebuie să protejăm cu toate forțele companiile românești de efectele unui război comercial de proporții, al tarifelor vamale, între America și Europa. Voi cere liderilor coaliției ca Guvernul să pregătească urgent măsuri de sprijin pentru toate industriile afectate. Aceste scheme de ajutor de stat trebuie să fie eficiente și simplu de aplicat, să-și poată produce efectele rapid'', a scris Crin Antonescu pe Facebook.
El a arătat că atragerea de investiții străine majore în România și găsirea de noi piețe de desfacere pentru mărfurile românești vor reprezenta noile priorități ale tuturor ambasadelor țării noastre din lume.
''Ca președinte al României voi schimba imediat centrul de greutate al diplomației noastre.Trebuie să ne schimbăm complet atitudinea și să ne orientăm spre o diplomație economică activă. Atragerea de investiții străine majore în România și găsirea de noi piețe de desfacere pentru mărfurile românești vor reprezenta noile priorități ale tuturor ambasadelor noastre din lume'', a mai spus el.
Crin Antonescu a reacționat în urma anunțului făcut de președintele SUA, Donald Trump, privind majorarea taxelor vamale.
Președintele american a anunțat miercuri că orice produs care intră în SUA va fi taxat cu cel puțin 10%.
Donald Trump a mai făcut cunoscut că introduce tarife de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, 34% pentru cele din China, 31% pentru Elveția, 26% pentru India, 10% pentru Marea Britanie, 10% pentru Brazilia. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Demisia unui premier sau a unor miniștri dintr-un guvern demis nu ar face decât să accentueze criza
Demisia unui premier sau a unor miniștri dintr-un guvern demis nu ar face decât să accentueze criza și să blocheze activitățile guvernamentale curente, consideră prim-ministrul interimar Ilie Bolojan. Acesta a anunțat, într-o
Alexandru Rogobete: Dezechilibru major în finanțarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanțele rămân fără combustibil
Sistemul de finanțare a spitalelor, în special unitățile de primiri urgențe, se confruntă cu un dezechilibru major, existând riscul ca de la 1 octombrie ambulanțele să rămână fără bani pentru combustibil, a atras atenția, sâmbătă, la Deva, fostul ministru al Sănătății, deputatul PSD Alexandru Rogobete. 'Situația est
Cioloș: Mă angajez să fac publice cheltuielile pentru susținerea campaniei pentru funcția de secretar general al Francofoniei
Fostul premier Dacian Cioloș, candidatul României pentru funcția de secretar general al Francofoniei, anunță că va face publice cheltuielile pentru campania diplomatică privind susținerea acestei candidaturii. Potrivit acestuia, campania diplomatică dusă de România în acest sens urmărește promovarea obiectivelor strategice al
Țoiu: Cei 77 de noi membri ai corpului diplomatic au promovat cel mai competitiv și complex proces de selecție
Cei 77 de noi membri ai Corpului Diplomatic și Consular al României au depus jurământul după ce au promovat cel mai competitiv și complex proces de selecție organizat de instituție în ultimul deceniu, a transmis, vineri, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Potrivit acesteia, citată într-un comunicat transmis de MAE, pr
Bolojan - mesaj cu ocazia sărbătorii Roș Hașana: Trebuie să combatem antisemitismul și discriminarea
Comunitatea evreiască este o parte importantă din istoria și din România de astăzi, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, care a transmis vineri un mesaj cu ocazia sărbătorii Roș Hașana. Potrivit acestuia, generații de români de origine evreiască au contribuit la dezvoltarea țării noastre în cultură, știință, medicină sau economie.
9/11 - 25 de ani/Geoană: 11 septembrie a schimbat America; la 25 de ani distanță, trăim din nou vremuri de profundă transformare
Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, spune că 11 septembrie a schimbat America, a schimbat felul în care americanii privesc lumea, securitatea și propria lor vulnerabilitate. El transmite că, în fața marilor amenințări, solidaritatea dintre aliați nu este un concept abstract, este o necesitate. ''11 septembri
Nicușor Dan, discuție cu președintele Eurogrupului: România susține un buget european ambițios
Președintele Nicușor Dan i-a transmis președintelui Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, pe care l-a primit vineri la Palatul Cotroceni, că România susține un buget european ambițios. 'Am avut astăzi o discuție cu Președintele Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, despre viitorul buget al Uniunii Europene. România susține un buget european ambițio
Consulatul General al României de la Cape Town devine consulat
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul privind schimbarea rangului Consulatului general al României la Cape Town, Africa de Sud, de la consulat general la cel de consulat. România este reprezentată în Africa de Sud de către ambasadă și de către consulat. Ambasada are sediul în Pretoria și ambasadoarea Monica-Ce
Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, primită de Patriarhul Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a primit vineri, la Reședința Patriarhală, vizita oficială a vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, împreună cu o delegație, în cadrul întâlnirii fiind evidențiată necesitatea unei cooperări mai intense între Biserica Ortodoxă și Comisia Europeană pe subiecte &ic
General-locotenentul Mihai Benone-Gabriel Duduc a fost trecut în rezervă
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul privind trecerea în rezervă a general-locotenentului cu trei stele Mihai Benone-Gabriel Duduc, din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, începând de duminică. Acesta a fost înaintat în grad în 2024 de către președintele Klaus Iohannis. Potrivit CV-ului său publ
Cătălin Drulă: Guvernul tehnocrat este o iluzie care nu rezolvă nimic în acest moment
Deputatul Cătălin Drulă, fost președinte al USR, apreciază că Guvernul tehnocrat este o 'iluzie care nu rezolvă nimic în acest moment'. În cazul în care nu se poate coagula o majoritate, soluția crizei politice o reprezintă alegerile anticipate, scrie Cătălin Drulă, vineri, pe pagina sa de
Csoma Botond spune că variantele viabile ar fi un Guvern PNL-UDMR-USR votat de PSD sau unul minoritar PSD
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, purtător de cuvânt al formațiunii, a afirmat vineri că variantele viabile ar fi un Guvern PNL-UDMR-USR votat de PSD sau un Guvern minoritar PSD, în ambele cazuri nemaifiind nevoie de voturile 'extremiștilor'. Întrebat la RFI cum comentează declarația premierului interimar, Ilie Bolojan, care a p
Guvern: România urmează să operaționalizeze până în 2050 un depozit geologic de adâncime pentru deșeurile radioactive
Guvernul a aprobat, vineri, un memorandum prin care își asumă un calendar de măsuri pentru alinierea proiectelor nucleare strategice ale țării la cerințele europene de sustenabilitate. Un element important îl reprezintă gestionarea în condiții de siguranță a combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive, inclusiv existența unui dep
Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat, PSD nu susține acest scenariu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanța, că speră ca în zilele următoare să se găsească o soluție astfel încât țara să aibă un guvern cu puteri depline și a subliniat că PSD nu susține un guvern tehnocrat. 'Am văzut aseară și am spus și în intervenția mea de aici, de mai devreme, că, dintr-o dată Ilie Bolo
Turcan: Solicit Comisiei de învățământ să pună pe ordinea de zi proiectul privind interzicerea telefoanelor în școli
Deputata PNL Raluca Turcan solicită Comisiei de învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee pentru a fi adoptat rapid. 'Solicit Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefo






