Bolojan, despre Visa Waiver: E posibil să avem o amânare; până la finalul săptămânii vom avea un anunț
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, cu privire la intrarea în programul Visa Waiver pentru vizele SUA că este posibil să existe o amânare și a subliniat că România a respectat toate condițiile care au fost agreate.
'Schimbarea de administrație a adus o schimbare, să spunem, de politică în ceea ce privește migrația. Una din temele importante pe care administrația Trump le-a susținut atât în perioada de campanie, dar și după a fost limitarea migrației ilegale în Statele Unite, fiind cunoscut că a fost un subiect important în această campanie. Așa cum am văzut, președintele Trump a insistat imediat după câștigarea alegerilor pe acest subiect. Și practic, activitatea celor de la Home Security s-a concentrat pe acest domeniu și este posibil să avem într-adevăr o amânare, dar din acest punct de vedere România a respectat toate condițiile care au fost agreate. Am pus la dispoziție bazele de date în așa fel încât să existe o verificare cât se poate de clară. Și eu cred că până la finalul acestei săptămâni vom avea un anunț pe această temă', a spus Bolojan la Antena 1.
El a precizat că există canale de comunicare cu Statele Unite, cu care România are o relație strategică.
'Avem canale de comunicare, dar trebuie să lucrăm în continuare, pentru că relația cu Statele Unite ale Americii este o relație strategică pentru România și indiferent de administrația care este la Washington, trebuie să consolidăm această relație, iar administrația Trump a venit cu niște abordări noi, la care trebuie să facem față. Gândiți-vă, de exemplu, că s-a spus - și cred că este o chestiune corectă - ca țările europene toate să-și crească contribuțiile în așa fel încât să-și asume o parte mai mare din apărare a Europei. (...) Noi avem contracte importante de apărare cu Statele Unite ale Americii. Avem pregătite programele cu NATO, care vor continua fără niciun fel de probleme și anul acesta. Și trebuie, deci, acest parteneriat strategic, inclusiv pe componenta economică, să-l dezvoltăm în continuare și este o direcție strategică pentru țara noastră', a afirmat președintele interimar. AGERPRES/(A - redactor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Raluca Turcan: Guvernul Mureșan va merge la vot în Parlament, indiferent de declarațiile politice
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat marți că premierul desemnat Siegfried Mureșan și premierul interimar Ilie Bolojan au prezentat, marți, la grupurile parlamentare ale liberalilor, direcția viitorului Guvern - ''o Românie fără echivoc pro-europeană, cu un stat de drept puternic, un stat reformat, care funcționează pentru oameni și le respectă banii''
Abrudean după întâlnirea premierului desemnat cu PNL și USR: Au fost discuții foarte bune
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat că discuțiile purtate marți de premierul desemnat cu PNL și USR au fost ''foarte bune'', Siegfried Mureșan arătând deschidere pentru ideile și propunerile parlamentarilor și pentru preluarea acestora în programul de guvernare. Potrivit acestuia, în actualul context
AUR propune 10 soluții în oglindă cu PSD pentru viitorul program de guvernare
Parlamentarii AUR au prezentat, marți, prioritățile formațiunii, sub forma unui răspuns la cele 10 propuneri avansate anterior de PSD pentru un viitor program de guvernare, printre acestea fiind scăderea TVA, a impozitelor pe dividende, reducerea numărului de parlamentari la 300, relansarea sectorului energetic, a agriculturii, 'o diplomație de 360 de grade'.
Siegfried Mureșan: Nu-mi depun mandatul; negociez cu grupurile parlamentare cu respect
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a reiterat, marți, după întâlnirea cu grupurile parlamentare ale PNL, că nu își va depune mandatul, menționând că negociază cu senatorii și deputații cu 'respect' și va discuta cu liderul PSD Sorin Grindeanu cu 'drag' și cu 'plăcere'. 'Nu, cum să-mi depun
Memorandum de cooperare în domeniul electoral, semnat între AEP și Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova au semnat, marți, un memorandum de înțelegere și cooperare în domeniul electoral, în vederea aprofundării cooperării bilaterale în domeniul administrării alegerilor și referendumurilor și a sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova.
Siegfried Mureșan discută miercuri dimineață cu UDMR privind programul de guvernare
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se va întâlni miercuri dimineață cu grupurile parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România pentru a discuta pe marginea programului de guvernare. Discuțiile sunt programate să aibă loc de la ora 8:30. Marți, Siegfried Mureșan are întâlniri cu parlamentarii PNL și USR.
Peiu (AUR): Dacă domnul Grindeanu ne face o invitație, ne ducem să vorbim cu domnia sa
Reprezentanții AUR sunt dispuși să se întâlnească cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, dacă acesta lansează o invitație la discuții, a precizat marți liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care i-a transmis liderului social-democraților că 'majoritățile se fac înainte de consultările formale de la Cotroceni'. El a f
Senat: Anchetele Comisiei de constituționalitate continuă; Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu au fost reinvitați
Premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, nu s-au prezentat la audieri, marți, în Comisia de constituționalitate a Senatului, care anchetează întâlnirea dintre cei doi din 14 august, la Parlament. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor fi invitați, pentru a patra oară
Abrudean: Biroul președintelui Senatului - spațiu public cu regim aparte; nicio problemă în utilizarea lui de premier
Biroul președintelui Senatului este 'un spațiu public cu un regim aparte', 'adecvat' pentru eventuale întâlniri, în Parlament, ale prim-ministrului, a declarat, marți, Mircea Abrudean, la Comisia de constituționalitate a forului legislativ, care anchetează întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta C
Siegfried Mureșan a stabilit întâlniri pentru marți și cu parlamentarii USR și UDMR, pe tema programului de guvernare
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale USR și UDMR, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare. De la ora 16:00, el va discuta cu parlamentarii PNL, la ora 17:00 se va întâlni cu cei de la USR, iar la ora 18:00, cu grupurile UDMR.
Siegfried Mureșan se întâlnește marți cu grupurile parlamentare ale PNL
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale PNL, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare pe care îl propune. Ședința grupurilor reunite va avea loc de la ora 16:00, la Parlament. Premierul desemnat urmează să aibă întâlniri și cu grupurile
Constantin Toma: Domnul Grindeanu spune că va indexa cu inflația salariile și pensiile; de unde bani?
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor și a salariilor nu au nicio acoperire, în situația în care nu există surse de finanțare care ar trebui să susțină creșterile anunțate. P
Siegfried Mureșan: Vom continua să punem ordine în finanțele publice, să reducem risipa; asta nu înseamnă austeritate
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat, marți, că reducerea cheltuielilor inutile și eficientizarea cheltuirii banului public nu reprezintă măsuri de austeritate, ci de responsabilitate, afirmând că va continua demersurile pentru reducerea risipei. 'Să nu confundăm oprirea risipei cu austeritatea. În ultimii ani, ter
VIDEO Nicușor Dan: Suntem într-un interval de 10 zile în care trebuie să ne concentrăm pe actuala nominalizare
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, că în prezent preferă să se concentreze pe șansele actualei sale nominalizări la funcția de premier de a forma guvernul și să nu comenteze variantele care ar putea interveni în eventualitatea unui eșec.  
VIDEO Nicușor Dan, despre arestarea lui Călin Georgescu: E atributul și reponsabilitatea DIICOT să lămurească faptele
New York - Trimisul special al AGERPRES. Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reținerii fostului candidat la președinție Călin Georgescu, că este atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele și că respectă prezumția de nevinovăție. 'Este vorba de o acuzație






