Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu președinta BERD, care efectuează o vizită la București

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o discuție, joi, la Palatul Victoria, cu o delegație condusă de președinta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Odile Renaud Basso, care efectuează o vizită la București în contextul pregătirii următoarei Strategii de țară BERD pentru România.
Marcel Ciolacu a apreciat 'disponibilitatea' BERD de a sprijini implementarea unor reforme structurale, informează un comunicat transmis de Executiv AGERPRES.
'România contează în continuare pe sprijinul BERD, inclusiv din punct de vedere al rolului esențial pe care îl joacă în implementarea programelor finanțate din fonduri europene nerambursabile. Avem un parteneriat solid, care se reflectă în investițiile semnificative pe care această instituție financiară le derulează în România și care au însumat în 2024 mai mult de 700 de milioane de euro, în cadrul unui număr record de 44 de proiecte', a declarat premierul.
În cursul întrevederii, s-a discutat despre eforturile României pentru dezvoltarea unui sector energetic sustenabil, prin creșterea eficienței energetice în întreprinderile mici și mijlocii și în întreprinderile mari, proiecte în domeniul energiei verzi (eoliană offshore și solară fotovoltaică), consolidarea infrastructurii de transport pe coridorul vertical (cu Republica Moldova și Bulgaria), construcția de infrastructură apă-canal în parteneriat cu autoritățile locale, precum și susținerea proiectelor de infrastructură municipală cu beneficii socio-economice semnificative.
'Exprimând întreaga disponibilitate a părții române în perspectiva consultărilor care vor urma în cadrul acestui proces, premierul Marcel Ciolacu a apreciat disponibilitatea BERD de a sprijini implementarea unor reforme structurale, din perspectiva expertizei de care dispune în materie de parteneriat public-privat și a rolului esențial pe care îl joacă în implementarea programelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, prin asistență tehnică, împrumuturi sau alte instrumente financiare pentru implementarea proiectelor majore de infrastructură, mediu, energie, transport sau digitalizare pe care România și le-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență', menționează Guvernul.
La discuțiile de la Palatul Victoria au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Ștefan-Radu Oprea.
Din delegația BERD au mai făcut parte Charlotte Ruhe, director general pentru Europa Centrală și de Sud-Est, Victoria Zinchuk, director pentru Romania, și Mihaela Mihăilescu, director adjunct pentru România. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/ Rîndașu (ANAR): Situația la Praid - dificilă; populația nu este în pericol în acest moment
Directorul Departamentului pentru situații de urgență de la Administrația Națională Apele Române, Sorin Rîndașu, a declarat, luni, la Comisia pentru mediu a Camerei Deputaților, că surparea planșeului la Salina Praid nu este una iminentă, menționând, însă, că situația este dificilă din punct de vedere al alimentării cu apă a populației.
Florin Roman: Nu dețin apartamente sau case în București sau județul Ilfov
Deputatul PNL Florin Roman a afirmat, luni, că nu deține în proprietate un apartament în București, de aceea încasează suma de decontare a chiriei, menționând, însă, că soția sa are locuința în Capitală, la care el nu are niciun drept. 'Am fost acuzat că dețin proprietate în București, în Ilfov, alții ați vor
Ciprian Șerban: Depun un proiect de modificare a Statutului parlamentarilor; cei cu proprietăți în București nu beneficiază de decontarea chiriilor
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian Șerban, a anunțat, luni, că va depune un proiect de modificare a statutului astfel încât parlamentarii care au proprietăți în București, inclusiv soțiile acestora, nu vor mai beneficia de sumele pentru decontarea chiriilor. 'Mai bine mai târziu decât niciodată. Am ses
Camera Deputaților/AUR și S.O.S. România cer comisie de anchetă privind Salina Praid; urmează votul în plen
Grupurile parlamentare AUR și S.O.S. România din Camera Deputaților au solicitat, luni, la Biroul permanent, înființarea unei comisii de anchetă privind investigarea cauzelor producerii accidentului ecologic de la Salina Praid și identificarea responsabilităților instituționale. Conducerea Camerei Deputaților a stabilit ca această cerere să fie inc
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării, alături de cel al Transporturilor, trebuie să livreze investiții
Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a declarat, luni, la Timișoara, că ministerul pe care îl conduce, alături de cel al Transporturilor, trebuie 'să livreze investiții'. 'Noi avem trei criterii, trei hotărâri de guvern în vigoare. Avem deja câteva prioritizări atâ
Manole: Sunt câteva blocaje în negocieri; PSD - în dezacord cu ideea vânzării acțiunilor companiilor de stat profitabile
PSD este în dezacord 'complet' cu ideea vânzării de pachete de acțiuni ale companiilor de stat profitabile, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Florin Manole, menționând că acest subiect reprezintă unul dintre blocajele din negocierile privind măsurile de guvernare. Manole a precizat, la Parlament, că, în
Ghinea (USR): Viitorul premier trebuie nominalizat cât mai rapid; atunci pot fi reluate negocierile
Senatorul USR Cristian Ghinea consideră că viitorul premier trebuie nominalizat 'cât mai rapid', subliniind că 'abia în acel moment', cu un leadership asumat al viitoarei coaliții de guvernare, pot fi reluate negocierile pe pachetul fiscal privind reducerea deficitului bugetar. 'Menirea acestui grup de lucru era să treacă î
Blaga: Trebuie să fii fraier să faci rocadă a doua oară pentru funcția de premier
Senatorul PNL Vasile Blaga a pledat, luni, pentru seriozitate în negocierea noului guvern și a măsurilor de reducere a deficitului bugetar. 'Numai mâine nu este 20 iunie. Și România trebuie să prezinte la Bruxelles un plan viabil. Altfel, vom avea mari probleme. Pe de altă parte, toate partidele care participă la negocier
AUR respinge 'ferm' orice intenție de 'a împovăra suplimentar' românii prin creșterea taxelor și impozitelor
România are nevoie de un stat 'mai suplu și mai eficient' pentru a reduce deficitul bugetar, motiv pentru care AUR respinge 'ferm' orice intenție de 'a împovăra suplimentar' românii prin creșterea taxelor și impozitelor, a transmis, luni, formațiunea. 'România are nevoie un stat mai suplu și mai eficient. Ali
Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe șantierul de la Praid - a cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineața, o vizită pe șantierul lucrărilor care se desfășoară la Praid și a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări și ca ritmul de derulare să fie atent monitorizat, iar dacă termenele nu sunt respectate, se vor aplica penalizări și contractul va fi reziliat. '
Nicușor Dan: România - într-un moment de cotitură; prin dialog social putem găsi variante adecvate
Președintele Nicușor Dan afirmă că i-a invitat, luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții sindicatelor pentru a avea un schimb deschis de idei despre soluțiile care să genereze un echilibru fiscal. 'România se află într-un moment de cotitură, iar deciziile pe care le vom lua acum vor trasa direcția țării noastre pentru urmă
Hossu: Se va face o analiză cu partidele, patronatele, sindicatele pe măsurile privind deficitul; un guvern - până pe 30 iunie
Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat luni, după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, că până pe 20 iunie se va face o analiză împreună cu partidele și patronatele pe tema măsurilor privind reducerea deficitului bugetar, afirmând că un guvern cu puteri depline va fi până pe 30 iunie.
Nicușor Dan - întâlnire cu sindicaliștii; Hossu: Măsurile de austeritate care s-au vehiculat sunt inacceptabile
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR - Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat în debutul întâlnirii că măsurile de austeritate vehiculate &i
Sibiu: Deputatul Adrian Echert revine la conducerea filialei județene USR
Deputatul Adrian Echert a anunțat, într-o conferință de presă, că a revenit după patru ani la conducerea filialei județene a USR Sibiu, fiind votat duminică, președinte, după ce a mai deținut această funcție în perioada 2018-2021. 'Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor care mi-au încredințat astăzi (duminică - n.r.) votul și mi-au dat a
Victor Negrescu: Apel la calm și seriozitate; oamenii politici să fie mai puțin radicali în pozițiile lor
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu face apel la calm și seriozitate, îndeamnă politicienii să 'fie mai prudenți' în declarații și pledează pentru 'negocieri la vedere' pentru interesul public. 'Apel la calm și seriozitate. Într-un context politic în continuare extrem de volatil, este important ca oamenii politici