UPDATE Preşedinta POT a chemat Poliţia la Parlament; Anamaria Gavrilă a fost sancţionată cu avertisment

Poliția Capitalei a fost sesizată miercuri de o deputată cu privire la faptul că ar exista între ea și mai mulți reprezentanți ai mass-media divergențe verbale.
Este vorba despre deputata Anamaria Gavrilă, președintă a POT.
Potrivit unui comunicat al DGPMB, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 17, care au constatat că reprezentanții mass-media se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un hol din incinta Palatului Parlamentului.
S-a stabilit că reprezentanții mass-media nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permițând accesul acestora pentru desfășurarea activităților, precizează sursa citată.
În urma verificărilor, persoana apelantă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, conform prevederilor OG 34/2008, informează Poliția Capitalei.
Jurnaliștii acreditați la Parlament au așteptat, mai bine de o oră, pe holurile de la grupul POT, o declarație de la lidera formațiunii despre o posibilă retragere a candidaturii sale la Președinție. Ea a stat, în tot acest timp, în biroul său și a chemat Poliția, motivul nefiind unul anunțat oficial.
Veniți la fața locului, polițiștii au intrat în biroul acesteia, unde au stat mai multe minute.
Lidera POT a ieșit apoi din birou și i-a acuzat pe jurnaliștii prezenți de 'hărțuire', solicitând polițiștilor să-i legitimeze: 'Am spus că nu dăm declarații. (...) Asta este hărțuire. Vă rog să-i legitimați!'.
Ea a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor, care au dorit să știe de ce aceasta a apelat la polițiști, și a revenit în birou. Fiind atenționată că presa are acces liber pe holuri, conform regulamentului, lidera POT a trântit ușile în fața jurnaliștilor.
Ulterior, ea a postat o filmare în care a acuzat presa de agresivitate, susținând că 'nu poate să-și facă treaba', că presa 'o prinde în niște ipostaze care nu îi convin'. 'Ei vin inclusiv până în ușa toaletei și stau cu camera. (...) Asta nu este o presă, de aceea noi, mulți dintre noi, preferăm să venim pe internet, să mergem pe live-uri, pe tiktok-uri, pentru că nu trebuie să vorbim prin presă, care ne ia cuvintele, le răstălmăcesc și spun tot felul de lucruri. (...) Doamne ajută!', a spus Gavrilă.
Potrivit articolului 8 din Regulamentul privind acreditarea jurnaliștilor la Camera Deputaților, 'jurnaliștii acreditați au acces la Centrul de presă, în sala de desfășurare a ședințelor plenare (numai în spațiile special amenajate pentru presă), la ședințele comisiilor parlamentare, cu aprobarea acestora, în holul de la nivelul P1 și în alte spații unde se desfășoară activități parlamentare publice. Accesul reprezentanților mass-media la comisiile permanente ale Camerei Deputaților, la grupurile parlamentare și la cabinetele membrilor Biroului Permanent este liber'. AGERPRES/(AS - redactori: Cătălina Matei, Alina Novăceanu; editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ziua Eroilor/ Predoiu: Sacrificiul eroilor ne obligă să construim o Românie demnă de visul lor
Guvernul aduce un omagiu tuturor militarilor români care, de-a lungul timpului, au servit cu onoare sub tricolor, a transmis, joi, premierul interimar Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Eroilor și al sărbătorii creștine
Nicușor Dan: Cel mai bine e să avem un Guvern cu premier politic; un premier tehnocrat nu are autoritate
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susținând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în fața politicienilor. 'Deocamdată, și eu cred că este cel mai bine, și asta este varianta principală, să avem un Guvern care să vrea să lucreze trei ani și jumătate și cu un p
Sorin Grindeanu: În niciun caz nu voi mai rămâne la Ministerul Transporturilor
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu va mai rămâne ministrul Transporturilor în noul guvern, pentru că dintr-un post ministerial nu și-ar putea îndeplini 'cu rigurozitate' mandatul de lider al Partidului Social Democrat. 'În niciun caz Sorin Grindeanu nu mai rămâne la Ministerul Transporturi
Consultări la Cotroceni/Deficitul bugetar - tema centrală a discuțiilor dintre președinte și reprezentanții partidelor
Consultările informale despre situația economică și politică a României, pe care președintele Nicușor Dan le-a avut, miercuri, cu reprezentanții partidelor parlamentare, s-au încheiat după mai bine de 10 ore de discuții, tema centrală fiind măsurile de luat pentru reducerea deficitului bugetar. La finalul zilei, Administrația Prezi
Consultări la Cotroceni/ Becali susține impozitarea progresivă și propune o mărire a TVA la 20%
Deputatul George Becali declară că a susținut, miercuri, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, introducerea impozitului progresiv. El a propus și mărirea TVA de la 19% la 20%, pentru a crește încasările la buget. 'Eu am spus și de TVA. Domnul președinte a spus că: 'Nu măriți TVA. Exclus'. Dar p
Consultări la Cotroceni/ Președinție: În paralel cu negocierile pentru Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri de reducere a cheltuielilor
Delegațiile partidelor pro-europene - PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului minorităților naționale - au subliniat, la consultările informale de la Palatul Cotroceni, că înțeleg gravitatea situației legate de deficitul bugetar și și-au exprimat angajamentul de a contribui la identificarea unor soluții responsabile, a anunțat Administrația Prezidențială
Consultări la Cotroceni/ Gavrilă (POT) susține diminuarea taxelor și o mai bună colectare a acestora
Lidera Partidul Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Garvilă, a pledat miercuri, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, pentru diminuarea taxelor și o mai bună colectare a acestora. Ea a menționat că prețul energiei în România nu poate fi comparabil celui din state precum Germania. 'Nu se poate să avem o p
Consultări la Cotroceni/ POT cere STS să pună la dispoziția partidelor lista persoanelor care au votat la prezidențiale
Lidera Partidul Oamenilor Tineri, Anamaria Garvilă, anunță că a cerut Serviciului de Telecomunicații Speciale să pună la dispoziția partidelor lista celor 11 milioane de votanți de la alegerile prezidențiale. În acest fel, ar fi eliminate dubiile privind votul multiplu sau faptul că ar fi fost folosite datele unor persoane decedate, a pr
Ședință de guvern - joi; vor fi aprobate formatul și conținutul Cadrului Național al Calificărilor
Guvernul va aproba, în ședința de joi, prin hotărâre, formatul și conținutul Cadrului Național al Calificărilor. ''CNC va utiliza un set de descriptori care indică rezultatele învățării relevante exprimate sub formă de cunoștințe, abilități și responsabilitate și autonomie, în concordanță cu prevederile articolu
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu parlamentarii neafiliați
Consultările informale ale președintelui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice parlamentare se încheie, miercuri, la Palatul Cotroceni cu parlamentarii neafiliați. Administrația Prezidențială a transmis că la finalul consultărilor va fi transmis un comunicat de presă. Discuțiile de la Palatul Cotroceni au &icir
USR își alege în luna iunie noul președinte
Noul președinte al Uniunii Salvați România va fi ales în luna iunie, conform calendarului stabilit, miercuri, de Biroul Național al partidului. Președintele USR este ales prin vot direct și secret, pe o platformă securizată online, de către toți membrii partidului, conform unui comunicat transmis AGERPRES. Ca
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu reprezentanții POT
Consultările informale ale președintelui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice parlamentare continuă, miercuri, la Palatul Cotroceni cu reprezentanții Partidului Oamenilor Tineri (POT). Delegația acestui partid este formată din președinta POT, Anamaria Gavrilă, și deputații Daniel Grofu, Răzvan Chiriță și Gabriela Porumboiu.
Buzău: Un antrenor de karate și un director de oficiu județean poștal, desemnați de PSD pentru funcțiile de vicepreședinți ai CJ
Comitetul Politic Județean Buzău al Partidului Social Democrat i-a desemnat miercuri pe consilierii județeni Costin Stanciu, antrenor de karate, director al Sport Club Municipal Gloria Buzău, și pe Faustin Scîntei, director al Oficiului Județean de Poștă Buzău, pentru a ocupa funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Județean, după demisia președintelui CJ, Lu
Porți deschise la Camera Deputaților de Ziua Copilului
Camera Deputaților își deschide porțile duminică, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Instituția va putea fi vizitată, între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copii și însoțitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea dinspre bulevardul ''Națiunile Unite'', potrivit unui comunicat
AUR: Întrevedere George Simion - Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA la București
Președintele AUR, George Simion, a avut, miercuri, o întrevedere oficială cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei SUA la București, principalul subiect abordat fiind ''revenirea la un cadru democratic autentic'', cu accent pe ''respectarea'' principiilor fundamentale ale statului de drept, inform